Video Castelul unui spion faimos, renăscut din ruină. Transformarea uimitoare a clădirii de patrimoniu VIDEO

0
Publicat:

Lucrările de restaurare a Castelului Nopcsa (video) din județul Hunedoara au ajuns la final, iar din această vară turiștii îl vor putea vizita. Monumentul și-a recăpătat strălucirea de la începutul secolului trecut.

Castelul Nopcsa din Hunedoara a fost restaurat, după două decenii în care a fost lăsat în ruină.

În ultimii trei ani constructorii au refăcut interioarele clădirii de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, au restaurat fațadele și acoperișul, i-au înlocuit tâmplăria și instalațiile degradate, iar în următoarele săptămâni vor finaliza amenajarea curții monumentului istoric din satul Săcel, aflat la circa 10 kilometri de Hațeg.

Castelul Nopcsa. Foto: Daniel Guță

„Castelul Nopcsa va reintra în circuitul turistic din această vară după recepția lucrărilor. El va avea spații muzeale dedicate fostului său proprietar, Franz Nopcsa, și spații cu alte utilități. Vrem ca în curte să amenajăm o grădină de trandafiri”, spune Costel Avram, administratorul public din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, instituția care a derulat lucrările de restaurare a monumentului istoric.

Până în anii ’20, castelul aflat la poalele Retezatului a aparținut familiei Nopcsa, una dintre cele mai bogate din Transilvania secolelor trecute. Era considerată una dintre cele mai luxoase clădiri din Țara Hațegului, împânzită de moșiile fastuoase ale familiilor nobiliare cu origini în Evul Mediu.

Castelul unde Franz Nopcsa a fost linșat

Aici a locuit ultimul descendent de renume al familiei nobiliare, Franz Nopcsa (1877–1933), omul de ştiinţă care a descoperit și cercetat fosilele de dinozauri pitici din Ţara Haţegului.

În Primul Război Mondial, savantul a fost agent secret al austro-ungarilor, iar castelul a fost folosit ca un loc de pornire al misiunilor sale periculoase, în ţinuturile Retezatului, atunci zona de frontieră dintre Transilvania şi România.

Nopcsa, care avea misiunea să strângă informații despre poziția trupelor române aflate în regiune, activa sub numele de Petre Gorlopan, având documente false şi pretinzându-se păstor în slujba unor proprietari din Poiana Sibiului.

Membrii ai familiei Nopcsa: Laszlo, Franz și Francisc. Wikipedia.

În 1916, Nopcsa a încercat chiar să oprească trupele române de a intra în zona Hațegului, prin Retezat, aruncând în aer de drumuri din munţi şi punând la cale un atentat cu explozibil fixat pe versanţii Retezatului, într-una din trecătorile pe care credea că le va folosi armata română.

Într-una din misiunile sale din munți, Nopcsa, care trebuia să își întâlnească omul de legătură din România, s-a rătăcit în Retezat din cauza viscolului și a fost la un pas de moarte. După război, a fost reabilitat, însă odată întors la castelul său din Săcel, a fost ținta răzbunării localnicilor, care l-au atacat cu pietre și furci și au fost la un pas să îl linșeze.

Castelul din Țara Hațegului, devastat de mai multe ori

Franz Nopcsa s-a sinucis în 1933, într-un hotel din Viena, după ce îşi împuşcase mortal asistentul personal, pe albanezul Bajazid Doda, cel care îi fusese credincios în ultimele decenii de viaţă.

Din anii '20, castelul său a ajuns pentru câțiva ani în posesia statului român. A fost revendicat apoi de o rudă a lui Nopcsa, iar după Al Doilea Război Mondial a fost devastat, iar miile de cărți valoroase din biblioteca sa au fost puse pe foc.

Castelul a fost naţionalizat şi transformat de autoritățile comuniste într-un internat şi o şcoală pentru copii cu nevoi speciale.

Clădirile și anexele sale au fost folosite până la sfârşitul anilor ’90, apoi au fost abandonate și din nou devastate de localnici, așa cum s-a întâmplat și cu alte castele din Hunedoara.

În anii 2000, Castelul Nopcsa a ajuns în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, care l-a ținut în conservare, timp de peste un deceniu.

Din 2019, instituția beneficiat de o investiție de circa două milioane de euro, accesați prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru reabilitarea monumentului.

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie