Un bărbat din Bacău riscă până la șapte ani de închisoare pentru că și-a omorât calul

0
Publicat:

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Bacău, a fost reținut după ce și-a omorât propriul cal. De acest caz s-au ocupat polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, tânărul fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

Tânăr reținut SURSĂ stireadeiasi.ro

Din informațiile apărute reiese că oamenii legii s-au autosesizat pe data de 3 martie 2023. Aceștia au aflat că tânărul a lovit animalul de mai multe ori și l-a supus la efort până când l-a omorât.

La data de 3 martie a anului curent, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Biroul pentru Protecția Animalelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție fără drept. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 2 martie anul curent, un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna Agăș, în timp ce se afla la domiciliul său, a lovit un exemplar cabalin, mânz, în repetate rânduri și l-a supus la eforturi inutile, provocându-i decesul. Astfel, la data de 6 martie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea bănuitului, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție fără drept. Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J Bacău", transmit oamenii legii.

Pedepse aspre pentru astfel de fapte

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția tuturor deținătorilor de animale, cu privire la faptul că la data de 16.05.2022 a fost publicată în monitorul oficial al României Partea I, nr. 484 din 16.05.2022, Legea 138 din 13.05.2022, pentru modificarea Legii 205/2004 privind protecția animalelor, fiind înăsprite pedepsele pentru infracțiunile prevăzute de această lege specială.

Astfel,  infracțiunile precum uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, schingiuirea acestora sau organizarea de lupte între animale sau cu animale se pedepsesc cu închisoare de la doi la șapte ani.

Totodată, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:

  a) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților;

b) despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;

c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.  

Cu închisoare de la un an la cinci ani sau cu amendă se pot alege și cei care fac următoarele infracțiuni:

a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;

b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;

c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

d) rănirea cu intenție a animalelor.  

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026