Copilul din Botoșani, mușcat de câini, transferat la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași. În ce stare este
0Copilul care a fost mușcat de mai mulți câini, pe o stradă din Botoșani, a fost transferat la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Medicii au transmis noi informații despre starea pacientului.
La doar câteva ore după ce a ajuns la spitalul din Botoșani, medicii au decis ca micuțul, în vârstă de 10 ani să fie transferat la Iași, la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria”.
Care este starea de sănătate a copilului
Managerul spitalului, Alina Belu, a vorbit despre statea de sănătate a pacientului. Se pare că micuțul este în stare critică. Băiețelul prezintă multiple leziuni, la nivelul feţei, gâtului şi toracelui și va fi internat la Terapie Intensivă.
„Sunt leziuni importante, cu lipsă de ţesut. Pacientul este intubat şi ventilat mecanic, se află în stare critică. Va fi transferat către Secţia de terapie intensivă, pentru o acţiune multidisciplinară ce va avea ca prioritate salvarea sa şi reconstrucţia zonelor afectate de muşcături. Cea mai importantă este stabilizarea hemodinamică, care este importantă pentru salvarea vieţii lui”, a declarat Belu, potrivit Agerpres.
Copilul a fost atacat de trei câini pe Strada Săvenilor din municipiul Botoşani. Iniţial, el a fost găsit conștient și a fost dus la Spitalul Judeţean Botoşani.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
„La data de 19 februarie 2023, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au fost sesizaţi, prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Săvenilor, din municipiul Botoşani, pe marginea părţii carosabile a fost găsit un minor care prezenta mai multe răni la nivelul corpului. Din verificările efectuate până în acest moment, a reieşit faptul că minorul, de 10 ani, în timp ce se deplasa pe strada Săvenilor, ar fi fost atacat de 3 câini”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani într-un comunicat de presă.
Principalul suspect
Din primele cercetări se pare că animalele ar fi scăpat pe stradă din curtea unui bărbat, care a fost deja identificat de oamenii legii. La ora actuală, se efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de neluarea măsurilor legale pentru prevenirea atacului canin.