Ce efecte poate avea amplasarea de radare fixe în marile orașe. Măsura este tot mai populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent, administrația publică locală din Râmnicu Vâlcea a precizat că a achiziționat mai multe radare fixe pentru a descuraja vitezomanii. Ulterior, a precizat că este vorba despre radare informative care ar putea ajuta și la sancționarea celor care încalcă legislația rutieră.

Radarele fixe din Râmnicu Vâlcea Foto Primăria Râmnicu Vâlcea

În reședința județului Vâlcea au fost montate deja primele radare fixe pe șoselele din oraș urmare a unei campanii a administrației publice locale de a-i descuraja pe cei care obișnuiesc să încalce.

Cu această ocazie, reprezentanții Municipalității și-au nuanțat intențiile în ceea ce privește scopul acestor dispozitive, după ce „Adevărul” a atras atenția că legislația privind funcționarea radarelor fixe încă nu este pusă la punct, în sensul că cei surprinși de astfel de echipamente în timp ce conduc peste viteza legală admisă nu pot fi trași la răspundere.

„Măcar îi vor speria și îi vor liniști pe șoferi la buzunar”, preciza la vremea anunțului inițial edilul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, subliniind și faptul că vitezomanii vor urma să primească amenda prin poștă.

Ulterior, s-a menționat că, de fapt, este vorba despre niște radare informative, alimentate cu panouri solare, dedicate exclusiv conștientizării șoferilor, care pot să stocheze și informații ce ar putea duce la sancționarea participanților la trafic. 

Radarele fixe din Râmnicu Vâlcea Foto Primăria Râmnicu Vâlcea

 „Șoferii vor putea să se încadreze în limitele legale”

„Primele trei perechi de radare informative au fost montate deja pe străzile Râmnicului, iar conducătorii auto care trec pe Bulevardul Dem Rădulescu (în dreptul Supermarketului Lidl), pe Strada Ostroveni (în zona foișoarelor) sau pe Strada Morilor, vor putea astfel să vadă exact care este viteza cu care se deplasează și să se încadreze în limitele legale”, au anunțat reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea, menționând că alte două perechi de „radare informative” vor fi montate în perioada următoare pe Calea lui Traian Nord (zona Supeco) și pe Strada Stolniceni (în apropiere de intersecția cu Strada Bâlciului).

Radare alimentate solar cu „scop exclusiv” de conștientizare a șoferilor

„Cele cinci zone au fost alese fie ca urmare a frecventelor semnalări ale depășirii vitezei legale, fie din necesitatea protejării suplimentare a pietonilor și au ca scop exclusiv conștientizarea șoferilor asupra necesității încadrării în limitele legale de viteză pentru evitarea oricăror accidente. Radarele informative sunt alimentate cu energie solară prin intermediul unui panou fotovoltaic”, au mai precizat reprezentanții Municipalității.

Incidente în trafic, în Râmnicu Vâlcea Foto Colaj

„Pot stoca informații”

Aceștia susțin că se vor putea da și amenzi, fără să precizeze cum și în ce mod vor fi acestea aplicate, deși specialiștii Poliției Rutiere au menționat pentru „Adevărul” că nu există deocamdată un cadru legal privind sancționarea prin intermediul radarelor fixe, dispozitivele nefiind încă omologate.

„Pot stoca informații privind vitezele înregistrate pe baza cărora, ulterior, se pot dispune măsuri suplimentare de depistare și sancționare a vitezomanilor. Astfel de sisteme de avertizare sunt montate și în alte zone problematice din punct de vedere al traficului auto în țară (la intrarea în Craiova pe DN65, la intrarea în Pitești pe DN73, pe DN15, în județele Mureș și Cluj, în Rădăuți - Suceava, în Calafat - Dolj etc.) sau în județul Vâlcea (la Vaideeni sau Roești)”, au mai precizat reprezentanții din administrația publică care a implementat sistemul la nivel local.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare