Aderarea Republicii Moldova la UE va fi inclusă în Constituție. A fost aprobat referendumul de modificare a legii fundamentale

0
Publicat:

Curtea Constituțională (CC) permite desfășurarea referendumului pe tema aderării la UE solicitat de președintele Maia Sandu, hotărârea fiind pronunțată după ce aleșii Puterii au expediat un proiect de hotărâre privind inițierea plebiscitului și de modificare a Constituției.

CC a dat aviz pozitiv proiectului privind referendumul și modificarea Constituției. FOTO: Arhivă

 ,,Proiectul de lege constituțională înaintat de 46 de deputați urmărește includerea în preambulul Constituției a unor prevederi referitoare la direcția politică a statului Republica Moldova și completarea Constituției cu un nou titlu: integrarea europeană în Uniunea Europeană. Titlul are un articol referitor la procedura aderării Republicii Moldova la tratele constitutive ale Uniunii Europene, precum și actele de revizuire a acestor tratate”, a declarat președintele Curții Constituționale, Domnica Manole.

Curtea a emis hotărârea după ce 46 de parlamentari ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au depus proiectul spre avizare în data de 9 aprilie.

,,Curtea a constatat că inițiativa de revizuire a Constituției nu afectează caracterul suveran independent și unitar al statului Republica Moldova, nici statutul de neutralitate permanentă, suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora prin modificările propuse. Curtea a observat că propunerea legislativă aduce la îndeplinire unor efort de durată al statului Republica Moldova și al autorităților publice de apropiere cu Uniunea Europeană”, a mai afirmat președintele CC în cadrul unui briefing de presă.

Reacția liderilor moldoveni 

După decizie, liderii de la Chișinău, între care președintele Maia Sandu care a solicitat anterior desfășurarea acestui referendum declară că anul 2024 va fi unul istoric pentru țara lor.

,,Curtea Constituțională a decis - referendumul privind aderarea la UE este constituțional, poate avea loc pe 20 octombrie și va conține întrebarea: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică, cetățean, ca împreună sa garantăm pacea și bunăstarea pentru moldoveni. Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun - ca moldovenii să trăiască în pace, demn și liber într-o țară europeană puternică”, a scris președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pe pagina de Facebook.  

,,La 20 octombrie, în aceeași zi, vom avea alegeri prezidențiale și referendumul privind aderarea la UE. La 20 octombrie vom fi întrebați dacă - „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.După mai bine de 30 de ani, în sfârșit a venit timpul ca noi, cetăţenii, să spunem întregii lumi că suntem europeni și că vrem să facem parte din această familie europeană. Referendumul despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va defini prezentul și viitorul nostru pentru următoarele decenii, este proiectul generaţiei noastre.Mulțumesc colegilor mei din Parlament care au inițiat această procedură legislativă și au mers la Curtea Constituțională. Haideți ca anul 2024 să fie unul istoric pentru Republica Moldova! ”, a notat președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, pe internet.

Mai mult de jumătate dintre moldoveni, pro-UE 

Între timp, un sondaj realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”, la comanda Comunității pentru advocacy și politici publice „WatchDog.MD” arată că peste jumătate dintre moldoveni, adică 56 % și-ar da votul pentru aderarea țării la Uniunea Europeană, 25% ar vota contra, alții se declară indeciși sau spun că nu ar participa în cazul desfășurării plebiscitului.

Potrivit proiectului de hotărâre a Parlamentului privind inițierea plebiscitului de modificare a Constituției, referendumul republican constituțional privind aderarea Republicii Moldovei la Uniunea urmează să aibă loc în data de 20 octombrie, iar dacă moldoveni vor susține modificările constituționale, atunci în Constituție  va fi reconfirmată identitatea europeană integrarea în UE și va fi obiectiv strategic al statului vecin. 

Anterior, atât reprezentanții PAS, adică ai formațiunii de la guvernare, cât și președintele  Maia Sandu au afirmat că referendumul va avea loc în aceeași zi cu scrutinul prezidențial din toamna acestui an.   

Solicitarea Maiei Sandu

În data de 24 decembrie a anului trecut, ziua în care a împlinit trei ani de când se afla la conducerea Republicii Moldova, Maia Sandu a cerut Parlamentului de la Chișinău să inițieze referendumul privind integrarea țării în UE, menționând că va continua să realizeze reformele necesare dacă cetățenii îi vor da votul pentru un al doilea mandat de președinte și anunțând pentru prima dată că va candida la alegerile prezidențiale din 2024. 

,,Avem garanția unui asemenea viitor doar ca stat membru al Uniunii Europene, tocmai de aceea cred că este necesar să spunem clar toată țară ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a declarat atunci lidera de la Chișinău. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele