Video Autobuz căzut într-o râpă adâncă de 200 de metri, în Peru: 37 de pasageri au murit, iar alte zeci de persoane sunt rănite

0
Publicat:

Cel puțin 37 de persoane și-au pierdut viața, iar zeci au fost rănite după ce un autobuz s-a prăbușit într-o râpă în regiunea montană Arequipa din sudul Peru, anunță autoritățile locale.

Autobuz căzut în prăpastie FOTO: X

Potrivit lui Walther Oporto, șeful regional al sănătății, 36 de persoane au murit la fața locului, iar o alta a decedat ulterior la spital. Printre răniți se numără și un bebeluș de opt luni, alături de alți doi copii, potrivit reuters.

Autobuzul aparținea companiei Llamosas și circula pe autostrada dintre orașul coastal Chala și regiunea Arequipa, când a lovit o dubă. Impactul violent l-a aruncat într-o râpă de aproximativ 200 de metri adâncime.

Imagini de la fața locului arată vehiculul răsturnat, înconjurat de piese auto și obiecte personale ale pasagerilor.

Autoritățile au precizat că 26 de persoane au fost tratate pentru diferite leziuni, dintre care trei se află în stare gravă.

Specialiștii spun că acesta este unul dintre cele mai grave accidente de autobuz înregistrate în Peru și cel mai mortal dintr-o serie de tragedii rutiere recente din America Latină. Compania Llamosas nu a răspuns încă solicitărilor de comentarii.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”