Poveşti cu bunici de la cititorii "Adevărul": Bunica Ana, o martiră
0
Gabriela Ciurcă, cititoare "Adevărul", ne-a spus povestea impresionantă a bunicii ei, o femeie puternică din Izvoare, dar şi o croitoreasă desăvârşită. După pierderea soţului în Primul Război Mondial, bunica Ana şi-a crescut cei 7 copii de una singură.
Anatole France spunea: "Sa nu pierdem nimic din trecut. Cu trecutul se clădeşte viitorul"
Ana - nume de martiră, ca soţia meşterelui Manole - aşa se numea bunica mea din partea mamei.
Când România a intrat în Primul Război Mondial, în 1916, bunicii mei aveau 7 copii, 6 fete şi un băiat. A plecat bunicul şi nu s-a mai întors niciodată. Şi a rămas bunica să crească, să hrănească şi să-şi educe copiii. Era croitoreasă bună şi cu acul ei îmbrăca multe femei, nu numai din Izvoare, ci şi din satele vecine. Îmi povestea mama că, seară, când îşi făcea rugăciunea, ea încheia cu "Doamne, nu mă lasă, trimite-mi de lucru!" De mici au început şi fetele să o ajute.
S-a încheiat războiul, se întorceau cei ce rămăseseră în viaţă, dar nu şi bunicul. De câte ori sosea un nou lot de prizonieri sau răniţi. speranţa îi încolţea din nou în suflet. Dar nu i s-a întors decât numele, care e menţionat pe unul din stâlpii Bisericii Vechi din Izvoare.
Nu ştiu dacă primea vreun ajutor de la stat, ştiu doar că i s-a propus la un moment dat să-şi ducă două fete la orfelinat. Le-a luat pe mama şi pe tanti Margareta, dar când a văzut cum sunt toate tunse zero şi îmbrăcate sărăcăcios, nu s-a îndurat şi s-a întors cu ele acasă. Anii au trecut, fetele s-au măritat şi s-au dus la casele lor, dânsa a rămas în casă cu tanti Maria. A venit vremea nepoţilor şi, în vacanţe, casa mică a bunicii răsuna de glasuri vesele. Nu ştiu cum de încăpeam toţi, dar eram uniţi şi fericiţi sub ocrotirea caldă a bunicii.
Eram în primul an la liceu, în vacanţa de Paşte, când am primit vestea că bunica a făcut congestie cerebrală. Ne-am dus într-un suflet, eu şi mama. Era într-o zi de luni şi dânsa a murit vinerea următoare. Nu mă pricep la diagnostic, dacă acesta era cel corect, ştiu numai că nu vorbea, nu cunoştea pe nimeni, dar ce credeţi că făcea? Ceea ce făcuse o viaţă întreagă: se făcea că pune aţa în ac, că îşi potriveşte centimetrul după gât, că taie cu foarfeca, toate astea sub privirile celor dragi care nu-şi puteau abţine plânsul, aşa cum nu mi-l pot ţine nici eu, după atâţia ani, când îmi amintesc cu multă dragoste de bunica mea scumpă
Asta a fost pe scurt, povestea adevărată a bunicii mele!
Vă propunem, de-acum înainte, să faceţi o incursiune în trecut, fie printr-un comentariu pe adevarul.ro, în secţiunea “Poveşti cu bunici”, fie să ne trimiteţi textele voastre, însoţite de fotografii, la adresa de e-mail contact@adevarul.ro. Ne găsiţi şi pe pagina de Facebook "Poveşti cu bunici" , unde puteţi posta amintiri şi poze dragi. Cele mai frumoase istorii de la cititori şi bloggeri vor fi publicate şi în ediţia de print, şi pe adevarul.ro.
Poveşti cu bunici de la bloggerii şi cititorii „Adevărul“
Citiţi mai multe poveşti cu bunici ale jurnaliştilor "Adevărul":
„Nina'n bordei, Nina'n bordei!“
Mamaie, adevăratul bărbat în casă
Bunicul, cârciumăreasa şi ăla micu’. Chipul care m-a urmărit toată viaţa
Poveşti cu bunici trimise de cititorii „Adevărul”: Maria lu` Bau
„Doamnă, pe Brebenel nu-l spală nimeni la fund!”
Tristeţea celui de-Al Doilea Război Mondial: de la Odessa la Munţii Tatra
Se încarcă comentariile...
