Strategia familiei Hagi: început promițător la Alanyaspor, obiectiv final Galatasaray. Pregătește terenul pentru Ianis. „Știe Gică de ce a ales acest club”
0Ianis Hagi și-a revenit! Internaționalul român, proaspăt transferat la Alanyaspor, și-a reluat activitatea și a debutat cu brio în tricoul noii sale grupări. Tânărul, în vârstă de 26 de ani, l-a impresionat pe antrenorul celor de la Alanyaspor și continuă să atragă atenția pe meleagurile turcilor.

În prezent, mijlocașul va face parte din primul 11 pregătit pentru duelul direct dintre Alanyaspor și Galatasaray, programat astăzi, 26 septembrie, de la ora 20.00, în cea de-a șaptea rundă din campionatul turcilor.
Concret, fotbalistul român a fost anunțat titular de către jurnaliștii din Turcia, într-un meci cu totul ieșit din comun pentru familia Hagi. Cel mai probabil, în tribune se va afla și tatăl mijlocașului, Gică Hagi, considerat o legendă în vestiarul celor de la Galatasaray.
Gheorghe Hagi, care are acum 60 de ani, a jucat la Galatasaray între 1996 și 2001. În această perioadă a disputat 192 de meciuri, în care a marcat 72 de goluri și a dat 64 de pase decisive. Cu echipa turcă a câștigat patru titluri de campion, o Cupă, două Supercupe și, cel mai important, Cupa UEFA în anul 2000.
Victor Pițurcă: „Știe foarte bine de ce a ales acest club!”
Victor Pițurcă a analizat, atent, situația lui Ianis Hagi. Antrenorul român nu a fost surprins de alegerea mijlocașului, astfel că angajamentul cu Alanyaspor îl poate propulsa pe Ianis mult mai sus în carieră.
Mai precis, Pițurcă este de părere că planul lui Gică Hagi este unul cât se poate de simplu: vrea să-l trimită, sub orice mijloace, pe Ianis la Galatasaray.
„Nu m-a surprins foarte mult. Din păcate, Ianis nu a reușit să se impună la clubul unde a evoluat. Echipele importante nu l-au transferat, iar el trebuia să joace undeva. A ales acest club și el știe mai bine de ce a făcut asta. La fel și Gică (n.r. Hagi). Cel mai important lucru este să joace.
Și de la Alanyaspor, dacă va juca la un nivel bun, se poate transfera la un club mai puternic din Turcia. La Fenerbahce nu, dar la Galatasaray se poate. Probabil acesta este și planul!", a spus Victor Pițurcă, pentru digisport.ro.
Ianis Hagi revine la națională
Mircea Lucescu a anunțat lotul provizoriu al jucătorilor români care evoluează în străinătate pentru meciurile din octombrie. România va juca un amical cu Moldova pe 9 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională. Apoi, pe 12 octombrie, de la ora 21:45, tot la București, tricolorii vor întâlni Austria, în preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026.
O veste importantă este revenirea lui Ianis Hagi la echipa națională, după ce a lipsit la ultima convocare.
Lista preliminară cu 22 de fotbaliști care evoluează la cluburi din străinătate:
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 16/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0, Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 84/15), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Alexandru MITRIȚĂ (Zhejiang FC | China, 26/4);
ATACANȚI
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7).