Întâlnirea din Valea Fântânii
0Dacă acum au 80 de ani, înseamnă că trebuie să se fi întâmplat în urmă cu vreo şase decenii. De unde să ştiu cum a fost dacă nu i-am întrebat niciodată?
Poate o fi fost iarnă şi ei i-a plăcut că el era harnic, l-o fi văzut curăţând de dimineaţa până noaptea la zăpadă şi s-a gândit că era numai bun de bărbat. La fel de bine se poate să fi fost primăvara, când înverzesc pădurile în Carpaţii de curbură şi fetele încep să iasă seara pe uliţele din sat. Poate că nici ei nu mai ştiu cum a fost şi adevărul e că nici nu prea mai contează.
Cert e că aceşti doi oameni despre care vreau să vă vorbesc s-au întâlnit într-o bună zi în satul Valea Fântânii, care a existat cândva în munţii Buzăului. S-au întâlnit, or fi vorbit cât or fi vorbit şi s-au hotărât să trăiască împreună pentru următorii 60 de ani.
Dacă vi se pare o întâmplare banală, aflaţi că în urma acestei hotărâri s-au născut şase fete, una mai frumoasă decât alta şi fiecare dintre ele a furat inima unui bărbat. Aceşti bărbaţi au pierdut nişte nopţi gândindu-se la ele şi au depus nişte eforturi încercând să le cucerească. Le-au cucerit, le-au luat de neveste şi au întemeiat familii.
Din aceste familii au apărut pe lume unsprezece copii, care acum sunt oameni mari, răspândiţi prin lume, cu reuşitele şi cu dezamăgirile lor. Unii dintre ei s-au căsătorit şi au făcut la rândul lor copii, iar pentru cei doi oameni de la început aceşti copii se numesc strănepoţi. Şi ei vor creşte mari şi vor avea vieţile lor. După cum puteţi vedea, multe lucruri s-au întâmplat în această lume datorită acelei întâlniri din satul Valea Fântânii.
MUNCA ÎN „ŢARC“
Dar nu a fost totul atât de simplu. După întâlnire, tataie a trebuit să străbată cei 10 kilometri care despărţeau satul său de linia ferată şi să ia trenul până la Nehoiu, unde exista pe atunci o mare fabrică de prelucrare a lemnului. Acolo lucrau câteva mii de oameni şi printre ei circula legenda că cel mai greu loc de muncă din toată fabrica este „ţarcul”. Era un loc unde încăpea un singur om şi omul ăsta nu se putea odihni niciodată pentru că peste el veneau lemne din patru părţi şi el trebuia să le sorteze fără oprire.
Tataie a intrat în ţarc la 22 de ani şi a ieşit 30 de ani mai târziu, când s-a pensionat. În primii 5 ani, până a primit o locuinţă la Nehoiu, pleca la cinci dimineaţa de la Valea Fântânii, pentru ca la şapte să fie în “ţarc”. După opt ore, străbătea din nou cei 10 kilometri, încărcat cu de-ale gurii pentru femeia lui şi cele şase fete care îl aşteptau acasă.
Tataie a ieşit la pensie într-o bună zi, dar, după 30 de ani în care muncise în continuu, i-a fost imposibil să se mai oprească. Acum are 80 de ani şi toată ziua găseşte ceva de făcut. A trecut şi prin trei operaţii. Le-a făcut, s-a recuperat şi a continuat să muncească. În tot acest timp, mamaie a fost la fel de ocupată. A stat acasă şi a crescut copii. Pe ai ei, pe ai copiilor ei, pe ai copiilor copiilor ei.
CIORBĂ PE FOC
Mă întorc la Nehoiu din când în când şi văd cum atâtea lucruri se schimbă. Mamaie şi tataie au rămas la fel. În casa lor găseşti mereu aceeaşi imagine şi oriunde aş fi pot să închid ochii şi să o văd. Mamaie are o ciorbă pe foc (numai ea ştie cum poate să facă asemenea ciorbe), tataie intră pe uşă şi se uită la ea. „Mario, a ouat două găini”. „Bine, Neculaie”. Se lasă câteva clipe de tăcere. Tataie o priveşte cum toacă legumele pentru ciorbă, după care întreabă: „Le pun în cămară?”. „Da, mă, pune-le”, răspunde mamaie. Tataie pune ouăle în cămara şi se întoarce în bucătărie. Iarăşi se uită la ea: „Am pus ouăle în cămară”. Mamaie continuă să toace la legume: „Bine că le-ai pus, mi-ai mai zis de o sută de ori”. Tataie îi răspunde ţâfnos: „Ee, ţi-am zis”.
Au trecut 60 de ani de la întâlnirea lor din satul Valea Fântânii şi multe lucruri s-au întâmplat pe lume datorită acelei întâlniri.
Vă propunem, de-acum înainte, să faceţi o incursiune în trecut, fie printr-un comentariu pe adevarul.ro, în secţiunea “Poveşti cu bunici”, fie să ne trimiteţi textele voastre, însoţite de fotografii, la adresa de e-mail contact@adevarul.ro. Ne găsiţi şi pe pagina de Facebook "Poveşti cu bunici" , unde puteţi posta amintiri şi poze dragi. Cele mai frumoase istorii de la cititori şi bloggeri vor fi publicate şi în ediţia de print, şi pe adevarul.ro.
Citiţi mai multe poveşti cu bunici ale jurnaliştilor de la "Adevărul":
„Doamnă, pe Brebenel nu-l spală nimeni la fund!”
Tristeţea celui de-Al Doilea Război Mondial: de la Odessa la Munţii Tatra
Se încarcă comentariile...
