Remus Pricopie, la „Interviurile Adevărul”: Nu este exclus ca și alți parlamentari să voteze pentru suspendarea președintelui
Invitat la „Interviurile Adevărul”, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, avertizează că România riscă o criză instituțională majoră în plină criză politică.
Adevărul: Vorbim despre un scenariu apocaliptic pe care nu ni l-am fi imaginat poate acum câteva luni: să avem Parlamentul dizolvat, un guvern interimar și o procedură de suspendare a președintelui pe care cei de la AUR vor să o pună în aplicare. Nu se dezic de ea. Ce ar însemna asta?
Remus Pricopie: În primul rând, acest scenariu este un scenariu posibil. Guvern avem, au fost trei tentative până acum, dacă luăm în calcul și prima nominalizare a domnului Tomac, apoi două guverne căzute în Parlament.
Sigur, președintele, absolut corect, a spus că alegerile anticipate nu reprezintă deloc o soluție, iar argumentele sunt foarte clare. Noi avem nevoie de un guvern, inclusiv cât mai repede, ca să putem să închidem anul. Nu avem capacitatea de a închide bugetul fără rectificări. Rectificările nu pot fi făcute decât prin ordonanță de urgență de către Guvern. Guvernul picat nu poate să adopte ordonanțe de urgență.
Apoi, hai să zicem că s-ar dizolva Parlamentul. Președintele Autorității Electorale, domnul Țuțuianu, a fost aici, la dumneavoastră, și a făcut mai multe declarații publice în care a precizat foarte clar că actualul cadru legal nu este complet pentru a putea desfășura alegeri anticipate.
Cine poate să modifice legislația privind alegerile? Parlamentul. Un Parlament dizolvat nu mai are voie să aibă inițiativă legislativă, iar a doua opțiune este ordonanța de urgență. Un Guvern picat nu poate să adopte ordonanță de urgență. Deci, iată cum te blochezi și pe această componentă.
Iar legat de dorința celor de la AUR de a avea și alegeri anticipate, și suspendarea președintelui, nu ne surprinde, pentru că AUR, de când a apărut pe scena politică, întotdeauna a încercat să promoveze acele idei care destabilizează țara, nu care contribuie la progresul țării.
Și nu este exclus ca, în cazul în care Parlamentul este dizolvat, un anumit număr de parlamentari, indiferent că sunt de la USR, PNL sau PSD, dar care evaluează că nu mai au șanse să intre în următorul Parlament, să acționeze pe cont propriu, la nervi.
Se vor răzbuna semnând acea inițiativă a partidului AUR de suspendare a președintelui și, odată declanșată procedura, probabil că, având în vedere relația specială, cel puțin din ultimele luni, dintre președintele Nicușor Dan și USR, pe de o parte, respectiv PNL, pe de altă parte, nu este exclus ca și alți parlamentari din aceste partide să voteze pentru suspendarea președintelui.
Și atunci vom ajunge la ceea ce ați spus dumneavoastră: o țară care nu are guvern, care nu are Parlament și care nu are președinte și cu o campanie electorală absolut devastatoare, pentru că observați că ei nu se protejează acum.
Haideți să facem analiza de conținut a discursurilor din Parlament de ieri. Era vorba de un vot de învestire a unui guvern. Imaginați-vă o campanie electorală de vreo șase luni. Nu există vreo garanție că spațiul politic românesc va fi mai calm, mai dispus la negocieri, la compromis.
Niciun partid nu va avea 50%, iar eu nu validez nici această idee că AUR va ajunge la un procent foarte aproape de 50% și va avea nevoie doar de câteva retușuri, eventual transferuri — ne referim la traseiștii politici din Parlament — pentru a avea majoritate absolută, 50%+1.
„Următoarele campanii electorale vor fi afectate exact de aceleași mecanisme pe care Rusia le-a practicat în România”
Există un scenariu care spune că, dacă AUR ar obține un procent satisfăcător la alegerile anticipate, ar exista deja o înțelegere cu cei de la PSD să facă împreună guvernarea. Credeți într-un astfel de scenariu?
Absolut orice e posibil în politica românească. Vă gândeați vreodată că o persoană cu profil infracțional de tipul Călin Georgescu, de care n-a auzit nimeni, ajunge să fie pe primul loc după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024? Pentru că spațiul politic românesc nu mai este unul gestionat de actori români. Acel deja celebru raport privind anularea alegerilor trebuie să fie, la un moment dat, făcut public.
Dar, dincolo de acel raport, noi avem alte rapoarte care sunt făcute publice, ale unor servicii secrete din Franța, din Germania, din care și alte date publice oferite de autoritățile române, din care știm exact că nu Călin Georgescu singur și-a făcut campanii electorale, ci au fost mecanisme foarte complicate, financiare și digitale, care l-au promovat. Deci, campania nu va fi una românească, pentru că din 2024 și până astăzi nu ne-am securizat spațiul comunicării publice electorale.
Nu s-au luat niște măsuri, dar măsurile acelea, unu, chiar și pe hârtie, nu sunt suficiente. Doi, nu avem implementarea lor 100%. Prin urmare, și următoarele campanii electorale, dacă vorbim de parlamentare și prezidențiale, vor fi afectate exact de aceleași mecanisme pe care Rusia — eu nu mă feresc să spun acest lucru — le-a practicat în România, așa cum le practică și în alte țări.
Și de ce nu mă feresc să spun acest lucru? Pentru că ei nu se feresc. Gherasimov, șeful armatei, în 2013, a scris un articol și în 2016 a avut o intervenție publică pe marginea a ceea ce a scris el în acel articol, în care spune foarte clar: „Folosim orice instrument împotriva inamicilor noștri”. Noi suntem inamici?
Da, orice instrument, inclusiv influențarea politicienilor, mituirea politicienilor, tipuri false de creditare, ceea ce se cheamă război hibrid. Dar nu toată lumea are și explicația acestui termen. Ce înseamnă război hibrid?
Război hibrid înseamnă să lansezi pe TikTok celebrul videoclip cu salvarea neagră care circulă prin sate și fură copii, evident, tot o minciună. Apoi să ajungi ca niște oameni care probabil sunt mai ușor de influențat chiar să identifice o salvare care nu era neagră și să rănească un șofer. Mi se pare că nu știu dacă și-a recuperat ochiul, rănindu-l destul de grav Asta înseamnă război hibrid.
Să-i faci să se certe unii cu alții. Și, dacă îi întrebi după ce trece momentul ăsta, „Măi, fraților, dar de fapt, ce-ați avut cu șoferul?”, ceea ce s-a și întâmplat? Dumneavoastră, jurnaliștii, i-ați întrebat pe acei oameni violenți ca să-și dea seama că au căzut într-o capcană emoțională?
Am văzut niște declarații. Dar, deci, ăsta este războiul hibrid. V-am mai zis și data trecută: dumneavoastră să mă înjurați pe mine, eu să vă înjur pe dumneavoastră, de ce nu contează? Dar să ne certăm, asta avem acum în politică?
Rectorul SNSPA respinge scenariul anticipatelor: „Dacă faci exercițiul acesta cu o frecvență destul de ridicată, nu servești poporul”
Bun, dacă mergem pe linia aceasta a posibilității declanșării alegerilor anticipate, să spunem că președintele nu găsește nicio formulă, nicio soluție. Oricum, aceste alegeri anticipate ar avea loc, au spus și alți invitați, făcând același calcul, undeva prin luna martie.
Și eu ce fac? Dărâm casa? Casa va arăta mai bine, dar nu-mi pun întrebarea: unde stau șase luni? Și, în primul rând, o casă nu se construiește în șase luni. Ce fac? Toate treburile legate de viața de zi cu zi, repet, sună spectaculos: „Înapoi spre popor”.
Da, în democrație, cu periodicitate, te întorci către popor, către cetățeni, și cetățenii decid. Dar dacă faci exercițiul ăsta cu o frecvență destul de ridicată, nu servești poporul. O să fiu un pic pedagogic aici, dar au auzit și ei că sună bine. Un capitol de carte. Se prezintă exemplul din Bulgaria. Au avut nu știu câte alegeri anticipate și iată că le e chiar mai bine. Dar nu se uită la diferențele și nuanțele dintre normele constituționale din Bulgaria și normele constituționale din România.
Noi putem să ajungem într-un blocaj din care nu te mai poți întoarce. Deci, odată dizolvat Parlamentul, nu poți să spui: anulăm decretul prezidențial, că între timp ne-am dat seama că nu putem să ajungem la alegeri anticipate respectând Constituția.
Și vreau să mai subliniez un lucru: cei care au scris Constituția, părinții Constituției, am fost norocos să întâlnesc câțiva dintre acești mari profesori, ba chiar doi să fie profesori la clasă, au gândit Constituția, repet, considerând că actorii politici sunt de bună credință.
Dar nu cred că s-au gândit la situația în care toate cele trei instituții fundamentale pot fi atacate sau suspendate sau nefuncționale. Adică Guvern picat și imposibilitatea de a numi un alt Guvern, simultan cu Parlament desființat, dizolvat și simultan cu președinte suspendat.
Dacă ne uităm în Constituție, ele sunt capitole distincte și sunt tratate ca situații punctuale, cazuri excepționale, dar care se rezolvă separat. Când le pui pe toate laolaltă, blochezi țara. În științe politice, în literatura de specialitate, mă rog, există un termen: anomie. Nimeni nu mai respectă nimic.
Apropo de acest scenariu, el ar putea să fie într-adevăr unul extrem de folositor pentru AUR, pentru că ar avea atunci și alegeri anticipate, și alegeri prezidențiale. Suspendarea președintelui și un câștig satisfăcător pentru AUR și poate alegeri prezidențiale cu domnul Georgescu
Avem nevoie de câteva clarificări și discuții. Și mă scuzați că, dar profesorii au defectele lor didactice. Deci, în primul rând, să clarificăm chestiunea cu sondajele.
Am mai discutat-o chiar la dumneavoastră. Dăm un exemplu: când spunem 38%, 38% reprezintă din cei care au fost de acord să răspundă și, din cei care au răspuns, au și spus că „da, voi merge la vot”.
AUR-ul a câștigat 9% în Parlament în 2020, dacă nu mă înșel, în condițiile în care a existat o participare la urne de 34%, sper că nu greșesc. Deci, de fapt, AUR, dacă ar fi participat 100%, reprezenta, în 2020, 3% din voturi exprimate. Deci cu 3%, au luat 9% și, prin redistribuire, cred că s-au dus spre 10 sau spre 11.
Ce constatăm din istoria electorală a României? Că, în momente delicate, nivelul de mobilizare al românilor este extraordinar. Fără mobilizarea românilor, George Simion astăzi era președintele României. Diferența dintre Nicușor Dan și George Simion după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025 era atât de mare, încât, în interiorul aceluiași număr de votanți raportat la primul tur, aproape era imposibil pentru Nicușor Dan să câștige.
Dar mobilizarea a fost atât de mare, încât s-a câștigat. La fel s-a întâmplat cu Klaus Iohannis. Să nu uităm în 2014, să nu uităm că Victor Ponta a avut, cred, 42-43%, în timp ce Klaus Iohannis a avut 29-30% și un vot.
„Aura lui Călin Georgescu din care a încercat să se alimenteze George Simion dispare”
În turul doi, o mobilizare de aproape un milion și ceva de cetățeni. Deci, chestiunea asta, că AUR-ul va câștiga absolut tot și o să-l avem pe Simion președinte, eu nu cred în ea absolut deloc. De ce? Pentru că eu cred în poporul român și este important acest lucru. Cred că românii nu se asociază cu infracționalitatea, cu violența, iar bula AUR, am mai spus-o și ieri, sigur, vor începe, dacă n-au început deja, atacurile celor de la AUR.
Bula începe să se spargă chiar în interiorul acestei fracții din votanții români. De ce? Pentru că această bulă s-a construit nu pe George Simion. George Simion a fost pe locul patru sau cinci. Nu mai știu la alegeri. Primele alegeri, pe locul patru sau cinci. Deci cei cu opțiuni, să zicem, suveraniste, nu s-au dus către George Simion. S-au dus către Călin Georgescu, care a fost pe primul loc, cu 20 și ceva la sută.
Această aură a lui Călin Georgescu din care a încercat să se alimenteze George Simion începe să dispară. Românii nu validează violența, nu validează infracționalitatea, nu validează lucrurile care nu au o logică. Deci, AUR în acest moment și George Simion sunt în scădere.
Nu vi se pare, totuși, că cei de la AUR se folosesc, până la urmă, de imaginea lui Călin Georgescu. E un grup comun de alegători, dar, în momentul în care vor fi puși să facă o alegere efectivă, nu-l vor alege pe domnul Georgescu să le fie candidat
Nu îl vor alege, pentru că, Georgescu, în momentul de față, are totuși o altă imagine publică decât o avea în decembrie-noiembrie 2024. Oamenii au început să afle escrocheriile. Nu au fost niciodată sprijinite de cetățeni, iar aici, foarte bine, președintele, fostul președinte Traian Băsescu, a subliniat — nu știu de ce autoritățile române nu subliniază acest lucru — acest dosar, ultimul, în urma căruia, de altfel, a fost și reținut pentru 30 de zile, nu are nicio legătură cu politica.
Este o escrocherie clasică. Deci, am văzut cum este interpretată decizia instanței. Unii spun, inclusiv ieri, în Parlament, George Simion, de la microfonul Parlamentului, a cerut eliberarea lui Călin Georgescu și numai dacă va fi eliberat este dispus să aibă discuții privind noul Parlament.
În general, nu se ține de cuvânt. Dar ce înseamnă asta? Asta înseamnă atac direct la ideea de stat de drept. Cum adică un șef de partid, membru al Parlamentului, dictează justiției ce să facă? Unde este independența? Au folosit cuvântul „abuzuri”. Există modalități în Constituția și legislația României. Sunt modalități prin care poți să verifici dacă este abuz sau nu. Ce putea să facă fără să atace justiția și fără să încalce Constituția?
Putea să spună: „acordăm asistență juridică”. Da, asta putea să facă, dar nu poți să dictezi instanțelor ce să facă. Presupun că, dacă face acest lucru din opoziție, în situația în care George Simion ar ajunge vreodată prim-ministru, va da ordonanțe de urgență în care va spune ca Georgescu să fie eliberat. Deci intrăm direct în dictatură. Cred că nici comuniștii nu au făcut așa ceva. Au încercat cât de cât să păstreze aparențe.
Lucrăm cu materialul clientului. Iar clientul ieri a dictat justiției că justiția... că justiția nu a tresărit. Asta e partea a doua. Dar el ieri a dictat justiție. Acum dați-mi voie să merg mai departe.
Deci, chiar Călin Georgescu, în interceptări, spune: „Mă voi ocupa de George Simion la final”. Deci toată lumea știe că, de fapt, relația dintre Călin Georgescu și George Simion a fost una neamicală, de conjunctură.
George Simion și-a dat seama că nu este vedeta acestui curent și că a apărut o altă vedetă. Să reluăm imaginile cu George Simion după ce s-au afișat rezultatele turului unu din 2024. Era bulversat pur și simplu. Știa că trebuie să intre în turul doi.
N-a intrat, iar relația dintre ei n-a fost niciodată una bună, iar George Simion a jucat întotdeauna această carte: încercarea, pe de o parte, să se asigure că Călin Georgescu e blocat politic, pe de altă parte, să transfere ceea ce ați spus și dumneavoastră, simpatia către Călin Georgescu, spre AUR și George Simion.
Pricopie cere verificări privind modul în care AUR utilizează banii publici
Să nu ne lăsăm păcăliți de ce spune George Simion despre Călin Georgescu? În mod normal, nu ne putem aștepta ca cei doi să meargă împreună dacă vor fi într-adevăr astfel de alegeri anticipate și de prezidențiale.
Acum, ieri a mai văzut o chestiune interesantă. De fapt, au fost două mesaje.
Fostul președinte Traian Băsescu a spus, unu: „nu există nicio legătură politică între ultimul dosar al lui Călin Georgescu și alegerile prezidențiale sau politica.”
Doi: „de ce nu ne uităm cu mai multă atenție la modul în care George Simion și AUR utilizează banii publici și posibil și alți bani?”
Eu atrag atenția asupra acestui lucru de vreo doi ani, cu date. Pentru că atunci când semnalezi un lucru și este grav să spui: „Domnule, AUR folosește ilegal banii publici”. Păi de unde știm exact? De la ei? Haideți să reluăm subiectele cu contractele prin America, cu acțiunile pentru care cer banii.
Au fost tot felul de zvonuri, de genul, și, mai mult decât atât, au fost oameni care au spus că au dat ei bani ca să fie pe liste
Nu zvonuri. Sunt oameni care au din interior, care au spus: „Nu este în regulă”. Unde este dosarul penal? Am văzut. Dumneavoastră ați relatat. Nici nu m-am uitat cu multă atenție.
Niște sacoșe în fața unui minister sau agenție, la Muncii, puse în portbagajul unui șef, niște sacoșe, înțeleg că era vin, țuică, nu știu, treaba lor. S-a deschis dosar penal in rem.
Foarte bine, nu e nicio problemă. Nu contest decizia procurorilor. Dar când parlamentari sau oameni politici spun că finanțele partidului nu sunt în regulă, nu se sesizează nimeni. N-avem in rem niciun dosar penal. Și atenție, nu este prima dată. Fostul președinte al autorității electorale, domnul Greblă, nu le-a decontat niște sume de bani, spunând public înaintea alegerilor din 2024: „Ceva nu e în regulă acolo”. A trimis control. Domnul Țuțuianu, la fel.
Deci, domnul președinte Traian Băsescu, general, când atacă un subiect, știe exact și s-a documentat. Eu sper să clarificăm și aceste lucruri. Și m-a mai surprins ceva: îngrijorarea lui George Simion că următoarea persoană arestată va fi el. N-am auzit pe nimeni să vorbească despre o arestare a lui George Simion și, oricum, când arestez pe cineva înseamnă că sunt lucruri foarte grave. Nu-l arestez pentru că a trecut pe roșu.
Dar a avut impact în electoratul lor și în electoratul domnului Georgescu. A avut impact această declarație și ăsta a fost și motivul pentru care a fost făcută.
Am constatat de-a lungul timpului mai mulți oameni certați cu legea, care, până la urmă, au și fost condamnați, și nu din categoria celor care, mă rog, după aceea au beneficiat de diferite anulări sau au încercat să acopere acțiunile lor penale cu ideea de atac politic, blocaj politic.
Eu cred că și Călin Georgescu, probabil, dacă n-ar fi simțit că s-a încurcat escrocheria lui cu milionul, probabil că n-ar fi candidat la prezidențiale, dar s-a gândit: de ce să nu am eu argumentul că sunt victimă politică? Sunt mulți care au încercat să acopere activitățile lor infracționale spunând pur și simplu că sunt persecutați.
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”Pricopie: „Nicușor Dan nu este ușor de intimidat. Până acum nu l-am văzut să se sperie”
Acum, să nu se înțeleagă că noi îl acuzăm pe George Simion, nuanțele sunt foarte importante, dar, pentru că nu există niciun dosar, nu există nicio acuzație pe numele dumnealui. Așa cum spuneați și dumneavoastră, toate aceste zvonuri care au apărut de-a lungul timpului ar trebui să fie cercetate tocmai pentru a se lămuri lucrurile, că nu putem să mergem mai departe cu alegeri anticipate și oricare tip de alegeri fără să lămurim asta. Dar să discutăm și despre celălalt scenariu, în care nu vom avea alegeri anticipate și care e foarte plauzibil și acesta. Președintele nu vrea să le declanșeze. Care e motivul? E legat de tentativa de suspendare?
Deci, președintele Nicușor Dan este astăzi cel mai criticat om politic din România. Bun, ce observăm? Că nu este ușor de intimidat. Sigur, unele critici sunt absolut corecte.
De-asta iubesc democrația. Dumneavoastră puteți să scrieți ce considerați dumneavoastră, respectând normele profesiei dumneavoastră. Într-un stat mai puțin democratic, n-ați putea să faceți acest lucru. Eu pot să fac analize și comentarii, nu îl acuz pe George Simion, dar pot să-mi pun întrebări. Văd, gândesc, analizez, pot să pun întrebări.
Ceea ce văd la George Simion este că joacă pe toate planurile și, dacă încerci să afli de fapt sau să înțelegi care este obiectivul final, acela este destabilizarea țării. El a venit din zona de lupte de stradă, galerie de fotbal.
Acolo a fost el antrenat. El provoacă, fuge, iar se întoarce. Iar asta face și în politică. Probabil că n-a ajuns întâmplător în politică.
A cochetat cu ideea asta de foarte multă vreme, a fost activist o bună perioadă de timp
George Simion și toată zona aceasta suveranistă încearcă să-l destabilizeze pe Nicușor Dan. De ce este relevant Nicușor Dan? Pentru că e președintele României. De fapt, încearcă să destabilizeze instituția prezidențială. Nicușor Dan nu este ușor de intimidat. Cel puțin până acum nu l-am văzut să se sperie.
Nu vi se pare că a greșit Nicușor Dan până acum?
Există niște nuanțe. Una este cum cred eu că ar fi trebuit acționat și alta este să spui că a greșit. Nicușor Dan, până în acest moment, a făcut o singură greșeală și am și spus-o public. Este una mică și pe care a corectat-o din mers. După ce s-a retras Tomac, nu a mai făcut consultări și l-a nominalizat pe Veștea.
Constituția spune foarte clar: înaintea unei nominalizări faci consultări. Da, această greșeală este minoră și intră și, presupun, că este greșeala celor de la departamentul juridic de la Administrația Prezidențială, care ar fi trebuit să-i facă un memo de două paragrafe și să spună: procedura corectă este asta.
În rest, Nicușor Dan a acționat cu foarte mult echilibru. Inclusiv această absență de nominalizare, ca să spun așa, de trei luni are o logică, iar logica este legată de 31 august.
Văzând că nu poate să contureze, că nu se poate contura un guvern, a lăsat actualii miniștri să-și încheie negocierile și discuțiile pentru PNRR. Cu excepția legii salarizării, toate celelalte s-au încheiat. Imaginați-vă că aveam un guvern nou sau un ministru nou al Fondurilor Europene, Afaceri Europene pe 1 august.
Păi, când închei un proces, ai în vedere un întreg istoric. Ori că era mult mai firesc ca acel ministru Pâslaru să ducă discuțiile la Bruxelles până pe 31 august. Discuțiile nu s-au încheiat. Ăla a fost un reper.
Discuțiile ar trebui să aibă loc și astăzi, de exemplu. V-am zis la „Adevărul” și, din păcate, până atunci nimeni n-a luat în calcul acest lucru, că noi putem să recuperăm din cele 770 de milioane, dacă totuși am face legea salarizării. Deci, asta ar fi explicația pentru care nu a fost nominalizat.
A venit 1 septembrie, a nominalizat relativ repede, a căzut guvernul. Ieri, aseară, a ieșit și a spus că va nominaliza. Ce poți să faci ca președinte? Pentru că unii oameni și-ar dori ca președintele, nu știu, să dea așa cu bagheta, să rezolve toate. Doamne ferește să se întâmple așa ceva, pentru că atunci nu mai este președintele unei țări democratice.
Președintele unei țări democratice trebuie să uite într-o Constituție, să vadă de unde până unde poate să acționeze. A fost atacat că a încălcat Constituția. Când a spus „nu vreau guvern cu AUR”, a precizat foarte clar. Inclusiv aseară, „eu am fost ales ca președinte”, a spus Nicușor Dan, „pe un mandat proeuropean.”
„Prin urmare, cred că ăsta este mandatul pe care cetățenii mi l-au dat să fac un guvern european. Voi încerca să fac acest lucru”. Deci, din nou, iată un anume tip de încăpățânare, dar pozitiv.
De regulă, noi suntem obișnuiți la politicieni să-i vedem cum dimineața, pe la 10, spun ceva, pe la două parcă se mai nuanțează, și până seara, nu sunt rare situațiile în care politicienii pot spune exact invers. Nicușor Dan zice același lucru și dimineața, și la prânz, și seara. Pe unii enervează.
Avem această situație complicată. Rămâne fără rezolvare?
Cred, chiar dacă ziua de ieri n-a fost una bună. Pentru că în ziua de ieri au fost trimise felicitări de la tribuna Parlamentului, între ei, PSD cu PNL și așa mai departe. Deci, nivelul de inflamare politică azi este mai mare decât era vinerea trecută, pentru că au trecut prin circul politic de ieri, dar poate totuși se mai calmează și ați văzut că le-a dat trei zile, patru zile la dispoziție.
Nu știu dacă chiar luni după-amiaza se va reuși identificarea unui nume pentru a declanșa un nou proces de formare a unui guvern. Dacă n-o să fie luni după-amiaza, probabil că o să fie marți, dar determinarea președintelui de a parcurge încă o dată acest proces constituțional este clară și pe surse.
Dumneavoastră ați relatat că sursele ajung la dumneavoastră, nu la mine. Surse... acest concept de „pe surse” poate fi folosit foarte bine și democratic de către o instituție. Cred că acest „pe surse” a fost transmis în mod deliberat de către Administrația Prezidențială: „Voi nominaliza până veți vota”.
Pricopie: „Un partid politic nu este un monolit”
Asta înseamnă că vom avea încercări la nesfârșit, pentru că parlamentarii nu vor avea acea teamă că, dacă nu trece un guvern, atunci vom avea alegeri.
Nu vom avea la nesfârșit, pentru că, dacă în câteva săptămâni nu avem guvern, vor veni sindicatele în fața Parlamentului, nu în fața Cotroceniului, nu în fața Guvernului.
Repet, azi oamenii încă și-au luat banii. Când nu-ți vei lua salariul, nu pentru că nu sunt bani, nu pentru că suntem în faliment și pentru că niște politicieni se ceartă, atunci vă spun eu că vor veni toți.
Și vor veni inclusiv cei neafectați, în solidaritate cu cei afectați. Să știți că există responsabilitatea parlamentarului și, înainte de alegeri, om cu om va fi luat.
Mi-am adus aminte, în timp ce vorbeam, de un scenariu pe care îl prezintă foarte des în ultima perioadă cei de la PNL. În cazul în care nu trece Guvernul Siegfried Mureșan, asta era o amenințare dinainte de vot, vor merge către Curtea Constituțională să ceară un punct de vedere în legătură cu faptele președintelui, dându-le poate apă la moară și celor de la AUR. Dacă cei de la Curtea Constituțională vor spune că președintele ar cam trebui să dizolve Parlamentul, atunci clar le dai o mână de ajutor.
Din nou, scuzați-mi stilul pedagogic, mă voi răspunde punctual la întrebare. Dar ce este un partid politic? Un partid politic nu este un monolit. Toată lumea gândește la fel, toată lumea merge în aceeași direcție.
Un partid politic este o structură care fierbe și fierbe în moduri diferite. Așa este și bine, un laborator de idei. Prima competiție politică se desfășoară în interiorul partidului. Ai avut pe cineva care reprezenta prima voce pe problema apărării în Partidul Național Liberal și acea persoană și ocupa o funcție la comisia de specialitate în Parlament, este schimbată din diferite motive.
Evident că este o competiție între acești doi colegi de partid. Prin urmare, dovada că în Partidul Național Liberal avem un grup Veștea, cum s-a numit, și alții care au altă opinie, același lucru se întâmplă peste tot. În AUR sunt competiții.
Am văzut cu toții cum un anumit lider al partidului AUR se plânge de faptul că este sabotat de către George Simion, președintele partidului. OK, în PNL, ca și în USR, ca și în PSD, există un grup de parlamentari dornici să-l suspende pe președinte. Există.
Nu au spațiu să se manifeste, pentru că oficial, partidele acestea trei spun: nu ar fi o acțiune iresponsabilă.
A avea o antipatie politică nu ține neapărat de poziția președintelui de partid. Deci, eu nu cred că domnul Bolojan încurajează, susține vreo astfel de discuție.
Ba chiar am avut, în întâlnirile mele cu dumnealui, am dezbătut acest subiect, iar pozițiile noastre coincid 100%: ar fi un dezastru să mergi și cu suspendarea președintelui, dacă își doresc alegeri anticipate parlamentare.
Da, a spus-o și domnul Bolojan, dar a zis dacă nu reușim să formăm un guvern. Și aseară a avut un interviu pe un post de televiziune și a subliniat acest lucru. Deci, nu a fost: „Nu, domnule, nu mă mai interesează. Eu vreau alegeri anticipate”. N-a spus așa ceva. Legat de Curtea Constituțională, în acest organism viu care se numește partid politic, sunt unii care vin și spun: „Domnule, a încălcat Constituția”.
Mă bucur că domnul Kelemen Hunor a tranșat într-un fel subiectul, spunând: „Se vor face de râs”, pentru că pe acea componentă președintele poate suspenda Parlamentul. În cazul în care două propuneri de guvern nu trec de Parlament, lucrurile sunt clare, poate înseamnă, poate nu înseamnă că e obligat.
Au fost câțiva foști judecători ai Curții Constituționale care au spus același lucru, dar au deschis o portiță într-o altă zonă, iar zona, fără să o precizeze, sau n-am văzut eu să o precizeze în mod specific, singura zonă în care se pot duce este aceasta a nenominalizării timp de trei luni. Dar tocmai ce am discutat mai devreme.
Remus Pricopie: Există o logică, da, plus vacanța parlamentară, plus multe alte lucruri. Și, din nou, în Constituție nu există un termen pentru anumite acțiuni politice, nu există termen. Și dacă președintele, astăzi, în continuare n-ar fi nominalizat, deci nu l-ar fi nominalizat pe Siegfried, atunci da, poate că ar fi fost justificat ca un grup de parlamentari să se adreseze Curții Constituționale să spună: „Domnule, ce se întâmplă? Adică au trecut cinci luni, șapte luni, zece luni, domnul președinte cam cât poate să stea?”
Dar nu suntem în situația asta. Președintele, anumit, deja mai face încă o numire până ajung ei la Curtea Constituțională. Poate că mai face două numiri, iar Curtea Constituțională poate să clarifice anumite lucruri din Constituție, dar nu o poate rescrie. Da, Curtea Constituțională nu poate să transforme cuvântul „poate” în „este obligat să”.
Băsescu critică ritmul consultărilor politice: „Dacă eram președinte, anunțam de la Praga că aterizez la ora 22 și la ora 24 mă întâlnesc cu partidele”Pricopie explică de ce acordurile dintre liderii PSD și PNL nu au fost duse până la capăt
Cred că cea mai corectă întrebare în momentul ăsta ar fi nu pe cine va nominaliza președintele, că aici clar n-avem de unde să știm? Avem informații pe surse
Știu eu
Spuneți-ne.
Vreți să vă spun? Unul din cei mulți pe care președintele îi are iar pe listă, ne-a spus aseară.
Dar să ne gândim așa: nu cine va fi următorul ci cine ar avea șanse, în ce formulă, cu ce premier am avea posibilitatea să învestim totuși un guvern.
Ieri după-amiază sau era chiar seară, un coleg de-al dumneavoastră de la o altă publicație m-a sunat și am stat de vorbă.
La un moment dat îi zic: „Realizezi că dacă am face acum inventarul numelor, dinainte să cadă Guvernul, pentru că noi aveam nume de posibili prim-miniștri înainte de aprobarea moțiunii de cenzură, cred că avem 50 de nume discutate?”
Fără exagerare. Și nu nume aruncate pur și simplu, ci dezbătute.
Cred că și eu am făcut greșeala să menționez un nume sau două aici, la dumneavoastră. Deci, au fost foarte multe nume dezbătute. Sigur că, la un moment dat, mai faci și haz de necaz și concluzia a fost: „Domnule, înseamnă că România are un rezervor de potențiali prim-miniștri consistent”.
Dacă într-adevăr sunt vreo 50 și, 30 dacă sunt, e un număr semnificativ. Deci, iată ce bine stăm. Avem cu cine
Adevărul: Dintre toți acești oameni, 50 de oameni, să spunem, cine ar avea cele mai mari șanse să reunească energiile?
În teoria politică sunt tot felul de, mă rog, încercări de a încadra o anumită situație. Iar aici putem să vorbim despre coaliția dominantă.
Și în cazul domnului Siegfried Mureșan mi s-a părut un pic ciudat. Tu nu poți să vii și să spui: „Votați-mă, pentru că altfel sunteți non-europeni”. E rău. Trebuie să găsești o coaliție dominantă la nivelul actorului sau actorilor care decid ce spune Constituția: guvernul dat de Parlament. Punct.
Nu de dezbateri televizate, nu de ce spun eu, nu știu. Deci, tu acolo trebuie să găsești o coaliție dominantă. Cine coordonează, într-un fel, acest grup? Parlamentul, partidele? Da, păi cum vrei să obții votul dacă tu îi jignești pe cei care te-ar putea ajuta să-l ai? Sau, mă rog, nu ești foarte elegant. Nu știu dacă a folosit chiar înjurături, dar să știți că toți, ambele părți, da, au fost de ambele părți.
eci va fi nominalizat, mă rog, nu știu cine va fi nominalizat, dar va fi prim-ministru validat de Parlament cel care va reuși să obțină sprijinul unui număr cât mai mare de parlamentari. Dar, în primul rând, acord între PNL și PSD?
Aici nu mă pot gândi decât la un singur nume. Cred că vă gândiți și dumneavoastră la aceeași persoană.
Eu mă gândesc la multe persoane.
Eu mă gândesc la domnul Nazare și asta pentru că am avut discuții și cu oameni în PSD și cu oameni în PNL.
Tocmai ce-am spus mai devreme, că am greșit în emisiunea dumneavoastră vehiculând unul, două, trei nume. Deci, cine va avea în mod real sprijin din zona PNL, domnul Ilie Bolojan, președinte fiind, evident că e fundamental cuvântul dumnealui și Sorin Grindeanu, președintele PSD.
UDMR a cerut acest acord între cele două partide, respectiv între cei doi de foarte mult timp. UDMR-ul a spus că îl votează pe Veștea, într-o primă fază, într-o discuție informală, considerând că cele două partide au agreat. Când au aflat că, de fapt, n-a existat nicio discuție, evident că a trebuit să rămână cu principiul.
Deci, UDMR va vota sigur, numai dacă numele e atât de nepotrivit pentru UDMR încât, da, nu cred că va fi cazul. Minoritățile, care înseamnă vreo 18 voturi, la fel vor vota. Singura neclaritate este ce ar putea să facă USR în situația în care PSD și PNL, în final, ar sta totuși de vorbă și ar agrea un nume.
În aceste cinci luni au fost două momente în care cele două partide, liderii celor două partide, ar fi zis: „Da, ar putea să meargă”, dar după aceea n-a mai continuat discuția. De ce? Pentru că, din nou, nici Sorin Grindeanu, nici Ilie Bolojan nu sunt dictatori, ei sunt președinții unor partide democratice. Într-un partid democratic sunt tot felul de abordări. Deci, ceea ce părea fezabil la o discuție între doi oameni, după ce s-au dus fiecare către partid, au fost alte opinii.
Deci, dacă s-a putut de două ori să se, mă rog, asta e din ce informații am eu. Poate că au agreat de șapte ori, dar dacă s-a putut de două ori așa, de principiu, se consideră că ar fi acceptabilă o formulă. Și nu-i numai numele primului-ministru.
Președintele Nicușor Dan a spus-o, nu? Numele primului-ministru este principala problemă și cum ar arăta guvernul. Păi, imaginați-vă, luăm, mă feresc să dau nume, luăm un nume și una e ca acel nume să fie în fruntea unui guvern tehnocrat 100%, care n-are nicio legătură cu partidele, modelul Tomac. Alta e să fie șeful unui guvern tehnocrat, dar tehnocrații să fie discutați unu câte unu la masă cu partidele.
Alta e să fie același nume în fruntea unui guvern tehnocratizat. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că are în principal tehnocrați, dar sunt și reprezentanți ai partidelor. Am discutat schița unui posibil guvern de armistițiu.
Guvernul nu poate să fie desprins de Parlament. Prin urmare, reprezentanții partidelor care susțin în Parlament un guvern, viitorul guvern, trebuie să fie pe poziție de viceprim-ministru sau de simplu ministru. Eu am fost în guvern, am fost ministru, am fost secretar de stat. Tu nu discuți acolo numai măsura: „Domnule, e bine să punem impozit de X sau impozit de nu știu ce”.
Discuți și cum s-ar raporta grupurile politice din Parlament, pentru că a spus ieri Kelemen Hunor: te duci și dai ordonanțe, OK, și ajunge în Parlament și ți-au făcut praf ordonanța. Tu, de fapt, nu guvernezi. Te faci că guvernezi? Da, soluția este una singură: să se stea de vorbă.
Și dacă au existat două momente în care partidele ar fi fost de acord, e un detaliu. Șefii partidelor, mă rog, e important tot grupul. Dacă au existat astfel de momente, înseamnă că mai e o șansă și plecăm la drum mai departe cu această posibilitate de a avea, totuși, într-un viitor apropiat, un guvern.
Eu nu știu dacă nominalizarea de luni a președintelui va trece. Există inclusiv scenariul că mai nominalizează încă o dată, iar pică, dar eu vă spun că în câteva săptămâni vom avea guvern. Că e nominalizarea numărul trei, că e nominalizarea numărul patru, că e nominalizarea numărul cinci, vom avea guvern și în cazul unei noi nominalizări.
Luni, de fapt, și Siegfried Mureșan cred că s-a mișcat mult mai repede decât acele 10 zile. În cazul lui Veștea, cred că a depus lista și programul chiar în a 10-a zi.
E adevărat că Siegfried Mureșan a beneficiat de extensie, că președintele n-a publicat imediat, dar s-au mișcat foarte repede. Deci s-ar putea să vedem săptămâna aceasta și Guvernul, până când Guvernul va trece.




















































