Analiză Noul Guvern, între miza PSD de a-și recâștiga electoratul și riscul ascensiunii AUR. Ce riscă să piardă PNL și USR

Intrarea PSD la guvernare poate fi o șansă pentru partid de a-și recâștiga electoratul, în timp ce PNL și USR riscă să nu poată contracara ascensiunea AUR, consideră Vlad Bujdei-Tebeica, asistent universitar în cadrul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA și autor de studii care analizează populismul, euroscepticismul și a curentele ideologice contemporane. Acesta explică de ce austeritatea poate alimenta extrema dreaptă și avertizează asupra riscurilor unei fuziuni între liberali și USR.

Analiza jocurilor politice în urma votului pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu Foto: Inquam Photos

Guvernul Luca Niculescu are 18 miniștri, dintre care 12 sunt propuși de PSD, ceea ce face din Executiv un guvern minoritar vulnerabil. Expertul Vlad Bujdei-Tebeica analizează strategia social-democraților, șansele partidului de a-și recâștiga electoratul și capacitatea PNL și USR de a contracara ascensiunea AUR din opoziție.

Adevărul: Cât de bine este pentru viitorul PSD că va intra la guvernare, cu restul Parlamentului în opoziție?

Vlad Bujdei-Tebeica: PSD se afla oricum într-o situație destul de grea. Cred că și dacă ar fi mers pe scenariul alegerilor anticipate, tot ar fi avut de pierdut. Intrarea la guvernare poate face parte dintr-o strategie a lor de a promova politici sociale pe placul electoratului și de a se apropia din nou de electoratul tradițional, pe care, prin compromisurile cu PNL din ultimii doi ani, l-au cam uitat și l-au cam abandonat. Cred că este singura modalitate prin care ar putea ieși din această relație într-o poziție cât de cât stabilă și mai puternică și s-ar putea pregăti de alegeri. Vedem, într-adevăr, și unele lucruri care se orientează către zona socială.

Apoi, pesediștii din Cabinet sunt oameni politici cu experiență, în sensul că au mai ocupat acele poziții. Nu pot spune neapărat că dovedit mai mult decât a completa politicile liberalilor. Se vede exemplul lui Rogobete, insistă în continuare cu privatizarea sistemului de asigurări, ceea ce, după cum spuneam, este o politică cel puțin discutabilă din partea unui social-democrat. În același timp, România se confruntă în continuare cu cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană și cu una dintre cele mai mari rate de erodare a puterii de cumpărare. Este important și acest lucru: salariile pur și simplu nu au ținut pasul cu inflația. Am avut inflație care, dacă nu în toți ultimii cinci-șase ani, nu a scăzut sub 5,7% decât la un moment dat, prin 2022, iar în rest, cel puțin până recent, a fost de cel puțin 10%, ceea ce este foarte greu de imaginat pentru o țară europeană cu economia României, unde, în plus, au mai stagnat și salariile.

Este posibil să vedem, cine știe, și unele reforme economice; ar trebui să vedem reforme economice, cel puțin în privința taxării profiturilor marilor companii care, în aceste perioade de criză, raportează în continuare recorduri, mai ales în sectorul financiar-bancar sau în industria petrolieră. Poate de acolo ar putea crește niște venituri, în așa fel încât să vedem o relaxare a austerității pentru oamenii de rând și, într-un final, poate asta va fi un pariu bun inclusiv pentru viitorul PSD.

PSD poate conta pe faptul că susținătorii lui Bolojan s-au lăudat că acesta va lupta împotriva corupției și va slăbi aparatul administrativ care ar fi secătuit mult timp bugetul public, rezolvând în acest fel problemele României. Însă iată că inflația rămâne foarte ridicată, iar deficitul persistă. Se pare că toate acele măsuri nu au făcut altceva decât să sporească suferința românilor, care sunt împinși și mai mult către extrema dreaptă.

E ceva ce i-ar putea opri pe cei de la AUR, în următorii doi ani, având în vedere că vor rămâne în opoziție?

În primul rând, partidele ar trebui măcar să încerce să contracareze și să oprească AUR, dar momentan nu par să își dorească acest lucru. Din punct de vedere ideologic, celelalte partide sunt la fel de conservatoare, iar partidele tradiționale sunt uneori chiar mai conservatoare decât AUR. Chiar și PSD pare să nu fie deranjat de ei, deși le-a preluat electoratul pe care, în mod tradițional, ar trebui să îl reprezinte. Dacă partidele ar vrea să obțină cât mai multe fotolii la următoarele alegeri legislative, ar trebui să se uite din nou la nevoile celor rămași în urmă. Asta e singura strategie care ar învinge un AUR în opoziție.

De exemplu, în privința taxării progresive, FMI, Banca Mondială și Banca Centrală Europeană ne spun că este nevoie de ea, dar aproape toate partidele de la noi evită subiectul de teamă să nu sperie investitorii străini. Dar îmi e greu să cred că investitorii serioși au avut o experiență fericită în România de la pandemie încoace, din cauza instabilității politice; probabil că ar accepta taxarea progresivă doar dacă ar exista predictibilitate.

De la începutul procesului de integrare, România s-a aflat într-o cursă în privința salariilor: am urmărit să fim cât mai competitivi și să atragem investitori străini, cu promisiune că vom avea printre cele mai ieftine forțe de muncă din Europa. Este însă o diferență între a fi competitiv față de companii și a fi, ca stat, competitiv față de propria forță de muncă. Prețul pentru care ne-am integrat în piața europeană a fost abandonarea obligațiilor pe care statul trebuia să și le asume în privința propriei forțe de muncă, ceea ce ne-a făcut să ajungem la o migrație pe care, până astăzi, nimeni nu pare să își fi propus să o redreseze.

Pot fi PNL și USR câștigătorii acestor jocuri politice?

Nu îi văd pe cei de la PNL și USR reușind să surclaseze AUR în privința câștigurilor politice până la alegeri, pentru că, atunci când va veni campania electorală, vor veni cu mantra lor tipică, un program politic redus la anti-PSD-ism, care este de fapt și ideologia celor două partide în acest moment. Toate politicile cu care au venit în ultimii ani – austeritatea și înstrăinarea de centru – sunt politici falimentare care nu fac altceva decât să impună o povară enormă asupra unei populații afectate, pe de o parte, de războiul din Orientul Mijlociu cauzat de partenerul strategic al României, lăudat la fiecare ocazie, și care are ca efect, printre altele, prețul motorinei.

În acest context, orice propunere concretă a PNL sau USR, dincolo de discursul anticorupție pe care l-au plasat în centrul politicii lor în ultimii ani, nu va avea alte efecte decât cele pe care le-am văzut deja. Acestea nu mai sunt sloganuri care să câștige alegeri. Așadar, pentru USR și PNL, cel puțin în privința reformelor promise, limitele sunt vizibile. Nu există alte măsuri în afară de tăieri, mai ales în educație și sănătate, iar în învățământ vedem deja colapsul de care avem parte.

Tot referitor la USR și PNL, ar putea fi o idee bună pentru ele să fuzioneze? Ce îi mai oprește din a fuziona?

În acest an, ambele partide și-au conturat o poziție în favoarea austerității și pot înțelege de ce le-ar putea fi oportun să fuzioneze pentru a întări acest pol politic, însă nu cred că acest lucru ar face bine democrației din România.

Personal, consider că pentru a avea o democrație autentică este nevoie de un spațiu politic și de o societate civilă care să participe; trebuie să păstrăm acest spațiu și să avem o diversitate mult mai mare de actori și viziuni politice, astfel încât mai multe perspective – politice și sociale – să ajungă să fie reprezentate în Parlament.

În aceste condiții, cred că reducerea pragului minim la 3% ar ajuta foarte mult țara, pentru că ar diversifica oferta de partide politice, ar spori competiția politică și ar forța partidele să iasă din lentoarea și confortul în care s-au instalat. În prezent, ele descurajează electoratul să iasă la vot și se bazează pe propriii simpatizanți, pe care îi pot mobiliza ușor. Aceste strategii merg până la un punct, dar, în privința reprezentării intereselor societății, politica românească continuă să își dezamăgească cetățenii, mai ales acum, în cazul lui Nicușor Dan, care a fost o dezamăgire de proporții.

Într-un an și un pic, a devenit unul dintre cei mai detestați președinți, nu doar de AUR, ci și de PSD, PNL, USR și de o mare parte a societății. Anul trecut era un simbol al onestității, al integrității și, până la urmă, al olimpicilor – ne mândrim cu olimpicii care ies dintr-un sistem educațional pe jumătate colapsat. Iată că un olimpic a ajuns președintele țării și, fără să fi ajuns la jumătatea mandatului, se vorbește deja despre suspendarea lui. De aceea consider că trăim într-un mediu politic în care nu mai sunt reprezentate interesele cetățenilor, iar riscul politic se reduce la calculele pentru păstrarea portofoliilor, pentru realegerea în circumscripțiile câștigate sau pentru continuarea reprezentării intereselor afaceriștilor care le-au finanțat campaniile și i-au adus până în acest punct.