Conferinţele de tehnologie sunt foarte populare în Europa dar mai ales în America. Ele sunt un mijloc de a aduna la un loc investitori, fondatori de companii startup şi invitaţi de prestigiu (speakeri). 
  
 Printre cele mai cunoscute conferinţe din emisfera vestică se număra Techcrunch Crunchies (San Francisco, SUA), SXSW (Austin, SUA), DEMO (SUA şi în lume), Techweek (Chicago şi LA, SUA), LAUNCH (San Francisco, SUA), Le Web (Paris, Franţa), TheNextWeb (Amsterdam, Olanda), Pioneers Festival (Viena, Austria). 
  
 Conferinţa How to Web are loc în Bucureşti la Crystal Pallace Ballrooms, de obicei în luna noiembrie a fiecărui an (cea de anul acesta tocmai s-a încheiat ieri). 
 
Bogdan Iordache, fondatorul, şi echipa intenţionează să mărească acest eveniment şi să-l facă din ce în ce mai cunoscut în Europa şi în lume. 
 Anul acesta evenimentul s-a ţinut pe parcursul a două zile, a reuşit să atragă peste 800 participanţi (faţă de 150 în primul an), a avut peste 40 de invitaţi internaţionali (vorbitori - din 15 ţări) şi mai mult de 20 de prezentări. Biletul de intrare a variat intre 120 si 250 EUR (depinzand de perioada in care au fost achizitionate). 
  

 
 Una din direcţiile pe care cred că o poate luă România în viitor este tehnologia (unii spun că ar fi agricultura, dar eu nu o văd ca un motor principal al economiei, mai ales pe măsură ce se modernizează la nivel occidental). 
  
 România ar putea deveni un Israel al Europei de Est. Spun Israel pentru că ţara asta cu populaţie mică şi nu prea bogată în rezerve naturale pune un accent mare pe dezvoltarea tehnologică. Companiile startup venite din Israel sunt binecunoscute în lume şi în SUA (SUA e cea mai mare piaţă de tehnologie din lume, cel puţin deocamdată). 
  
 Avem universităţi tehnice (ar trebui modernizate şi ele în ceea ce priveşte cursurile de computere şi programare - mă refer la programa şi nu la aparatură), avem mii de absolvenţi de informatică în fiecare an. Ne lipseşte o cultură antreprenorială care să le dea cunoştinţele necesare în abordarea viitorului lor nu doar din punct de vedere al unui angajat dar şi a unui potenţial antreprenor în tehnologie. 
 Costul de intrare într-o afacere care foloseşte tehnologia ca mod principal - pe Internet - nu e aşa de mare (servere, legătură la Internet, cunoştinţe tehnice) comparând cu alte tipuri de afaceri din lumea reală. Trebuie idei bune şi oameni hotărâţi să ducă ideile la realizare (adică voinţa şi perseverenţă). Cu cât mai multe cunoştinţe antreprenoriale din acest domeniu sunt predate unor număr cât mai mare de absolvenţi, cu atât există şanse ca mai mulţi tineri să-şi înceapă afacerea lor pe Internet. 
  

Startups - companii la inceput de drum

 O componentă a conferinţei How to Web a fost şi secţiunea de startups: companii din tehnologie care sunt la început de drum.  Programul se numeşte Startup Spotlight.
 
 Din multitudinea de startup-uri înregistrate în conferinţă, 32 din ele au fost selectate pentru prezentările finale din zilele de desfăşurare ale How to Web care au concurat pentru premii în valoare totală de $20.000 dolari. 
 Aceste startup-uri nu au fost doar din România ci şi din toată Europa Centrală şi de Est. 22 de startup-uri au fost româneşti sau cu co-fondatori români. 
 
Competiţia de startups de anul acesta a fost câştigată de Incrediblue, un startup venit din Grecia şi care este un marketplace (piaţă) care conectează proprietarii de bărci de agrement cu turiştii dornici a le închiria (iar Grecia are litoral destul de mare şi o afluenţă de turişti considerabilă). 
 Următoarele startup-uri menţionate au fost Good Momming (locul 2, sfaturi personalizate pentru părinţii care aşteaptă sau au copii mici), MavenHut (locul pentru cel mai bun pitch, transformă jocurile clasica uni-player în multi-player social), Gameleon (premiul pentru invoatie, un joc gen Diablo construit în HTML5 pentru browser 100%). 
  
 Unele din aceste startup-uri au reuşit ca prin participarea şi expunerea la conferinţă să găsească investitori (MavenHut, Incrediblue) sau clienţi (Incrediblue). Altele au primit un valoros feddback care le va ajuta la perfecţionarea serviciului oferit online. 
  
 How to Web expune tinerii români din tehnologie la piaţa internaţională, la contactul cu oamenii din afară. Când se lansează un startup de genul acesta trebuie gândit regional, european şi chiar mondial, nu doar local. E adevărat că în unele cazuri unele startup-uri vor rămâne localizate dar în multe alte cazuri există oportunitatea de a creşte internaţional. How to Web ajută la expansiunea internaţională  prin cunoştinţele şi contactele făcute. 
  
 Unele startup-uri fondate de români au ajuns să acţioneze pe piaţa internaţională sau au fost concepute pentru a ataca aceasta piaţă din start. UberVU, Brainient, eRepublik, Dreamstime, Flairbuilder, Softpedia, Soft32, TV-Links, Avangate, Freshome, ca să le menţionez pe cele mai cunoscute. 
 Nu mai vorbesc de gigantul antivirus/securitate de acum: Bitdefender, unul din liderii pieţei de specialitate internaţionale. 
 E adevărat că unele din aceste startup-uri au trebuit să se relocheze în alte ţări pentru a reuşi cu succes să penetreze piaţă internaţională. Relocarea a fost şi din cauza că au trebuit să fie prezente acolo unde e piaţa şi mai ales din cauza celor care le-au finanţat (să fie mai aproape de ei). 
 
 
 Am încredere că pe măsură ce tinerii români sunt expuşi mediului internaţional (unul din mijloace fiind conferinţele de genul How to Web) vom auzi în presa internaţională mai des despre aceste startup-uri începute de ei. 
 La urma urmei, suntem într-o nouă eră în dezvoltarea umană: era informaţională. Ar fi bine să fim în plutonul fruntaş, mai degrabă decât cel codaş. 
  
  
 Mai jos aveţi video de la conferinţa How to Web.