Brainient, o companie românească din domeniul advertisingului online, a fost cumpărată de firma americană Teads

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emi Gal, fondatorul Brainient
Emi Gal, fondatorul Brainient

Ultimii 2-3 ani a fost destul de productivi pentru firmele româneşti din domeniul tehnologiei şi Internetului. Recent, Brainient s-a alăturat companiilor româneşti care au fost cumpărate de firme străine din acelaşi domeniu de activitate.

Pornită în 2009 de Emi Gal şi Andrei Bărăgan, Brainient, în forma actuală, este o companie care are ca activitate advertising-ul online. Pe scurt, ceea ce face compania e să furnizeze tehnologia prin care o campanie de advertising online poate fi creată pentru multiple platforme (video, mobil, display) şi monitorizată folosind o singură consolă, un centralizator. În acest fel, se economiseşte timp. Creezi o singură dată şi distribui pe mai multe platforme.

Înfiinţată iniţial în România, firma s-a mutat juridic în Londra (UK), dar a păstrat partea de inginerie în Bucureşti (România). Mutatul în Londra, practicat de unele firme româneşti din domeniul tehnologiei, este benefic din punct de vedere al obţinerii finanţărilor, Londra fiind cunoscută ca centrul financiar al Europei.
 
Emi Gal, 30 de ani, nu e la prima afacere în domeniul online. Înainte de Brainent, el a infiint una din primele televiziuni online din ţară, Brain TV, a unui motor de căutare în domeniul imobiliar, Vertimo, şi a primului serviciu legal de streaming de muzică din România, eok.


 
Teads, firma americană cu sediul în New York înfiinţată în 2011 şi care a cumpărat Brainient, acţionează în acelaşi domeniu, fiind un video-advertising marketplace. Are 450 de angajaţi în 27 de birouri din lumea întreagă.
 
Suma achiziţionării nu a fost făcută publică (puţine firme româneşti care sunt achiziţionate fac publice sumele de achiziţie), dar potrivit unor estimări de pe Techcrunch suma poate fi mai mare de 10-12 milioane de dolari (Brainient se pare că a mai primit oferte de a fi cumpărată cu aceste sume, dar le-a refuzat).

brainient-video-advertising-platform

În total, de-a lungul anilor, Emi Gal şi Andrei Bărăgan au reuşit să obţină finanţări de 4 milioane de dolari de la Credo Ventures, Atlas Venture, Estag Capital, Sherry Coutu, şi 500 Startups. Dacă suma de achiziţie e mai mare de 12 milioane de dolari, investitorii şi-au recuperat banii şi au ieşit şi în câştig. Nu e de mirare că aceeaşi investitori au spus celor de la Techcrunch că dacă Emi Gal va mai înfiinţa vreodată o altă companie, va avea suportul lor.

În cadrul acestei achiziţii, Emi Gal se va muta la New York pentru a ajuta la vânzarea produsului lor pe piaţa americană (New York-ul fiind centrul pieţei de advertising americane). În acelaşi timp, tot el a menţionat că având acum la dispoziţie resursele firmei Teads, Brainient îşi va dubla numărul de ingineri programatori pe care-i are în echipa din România (firma îşi va schimba şi numele în Teads Studios).

„De când am fondat Brainient, în primul an nu am primit salariu deloc, în următorii doi ani am fost plătit cât să îmi pot acoperi costurile în Londra, iar în momentul de faţă sunt probabil unul dintre cei mai prost plătiţi CEO din tot sectorul de tehnologie din Marea Britanie. Nu am o problemă cu asta, pentru că interesele mele materiale nu au fost niciodată motorul dorinţei de a porni un business. Acestea fiind spuse, nu pot să nu zâmbesc la ideea că aş fi un tânăr milionar, în condiţiile în care, din fericire, nu sunt decât un tânăr antreprenor”, spunea Emi Gal pe blogul lui în mai 2015.

Ei bine, acum, în 2016, este încă tânăr... şi milionar pe deasupra. 

Mai jos este o prezentare a Brainient pe care Emi Gal a făcut-o investitorilor de la 500 Startups.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite