Ministrul Economiei, Lucian Bode, acuză Cabinetul Ponta de plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Bode, ministru al Economiei în exerciţiu până la învestirea noului guvern, a declarat vineri, la Zalău, că nu "a aprofundat" programul de guvernare propus de Cabinetul Ponta, făcut public joi, dar a remarcat că s-a strecurat un plagiat.

"Capitolul 4 - Economia, comerţul şi mediul de afaceri, este copy-paste după programul de guvernare al Cabinetului Ungureanu", a spus Lician Bote, care este şi preşedinte al PD-L Sălaj. Acesta a parcurs capitolul menţionat măsură cu măsură şi a precizat stadiul de realizare a fiecăreia de către Guvernul Ungureanu, din care a făcut parte.

Prima măsură dată ca exemplu de ministru este cea vizând implementarea prevederilor Legii privind guvernanţa corporatistă a intreprinderilor publice, măsură pe care - susţine Bode - ministerul Economiei a realizat-o în mare măsură. "În acest moment, Guvernul are încheiat un contract cu o firmă de executive search pentru două din cele patru companii incluse în prima etapă a procedurii de selectare a CEO", a exemplificat el.

Bode s-a referit apoi la măsura privind auditarea tuturor serviciilor publice, despre care spune că, cel puţin în Ministerul Economiei, s-a făcut deja, dar şi cu pachetul 3 de energie, despre care a spus că face obiectul unui act normativ aprobat deje de Guvernul Ungureanu, fiind transmis pentru dezbatere în regim de urgenţă Senatului.

Şi pentru regândirea sistemului de redevenţă - o altă măsură din programul de guvernare Ponta - Bode spune că este o măsură a cabinetului din care a făcut parte. "O astfel de hotârăre este scrisă, aşteaptă doar să fie aprobată", susţine el.

Cât despre măsura ce se referă la continuarea procesului de privatizare, ministrul s-a declarat surprins de schimbarea bruscă de atitudine a USL, până nu demult contestatori ai acestui demers.

"E bine să îşi propună să realizeze lucruri pe care noi le-am făcut deja", a spus Lucian Bode, ironic, precizând că aşteaptă ca USL şi Victor Ponta să îşi clarifice cât mai repede poziţia faţă de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

"Când erau în opoziţie, au spus că imediat ce vor veni la guvernare vor rupe legătura cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Acum, prima acţiune a lui Ponta a fost să-i implore pe cei de la FMI să nu plece din România până nu semnează scrisoarea de intenţie", declară Bode.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite