Liceenii CNS Zalău au acces interzis la grădină şi terenurile de sport
Firma Drum Construct care lucrează la acoperirea Văii Zalăului şi construcţia drumului ce trece prin curtea Colegiului Naţional Silvania Zalău nu va definitiva prea devreme lucrările de construcţie a pasarelei de trecere din curtea şcolii în grădină.
Astăzi a început montarea structurii metalice. Pasarela va asigura accesul liceenilor la grădina şcolii şi terenurile de sport de acolo. Călin Miclea, şef punct de lucru, din cadrul firmei de construcţii ne-a spus că lucrările la pasarelă nu putea fi terminate până la începerea anului şcolar.
Pasarela va putea fi utilizată de liceeni doar la sfârşitul lunii noiembrie, când se va da drumul şi la traficul rutier. Dacă vor dori să meargă în grădină, copiii vor trebui să traverseze prin şantier.




















































