Topul celor mai periculoase județe din România, dominat de Moldova. Orașele de la polul opus

0
Publicat:

Două județe din Moldova se află în top trei cele mai periculoase județe din țară, potrivit un studiu realizat recent, care a luat în calcul incidentele violente încheiate tragic. La polul ops se află municipiul București, Arad și Timiș.

 În județul Vaslui au fost cele mai multe incidente violente FOTO: Arhivă, Adevărul
În județul Vaslui au fost cele mai multe incidente violente FOTO: Arhivă, Adevărul

Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și specialiști de la Direcția de Statistică, în zona de est a țării s-a înregistrat cea mai mare rată a criminalității.

Scopul studiului a fost acela de a determina dacă există o legătură între rata omuciderilor și nivelul de trai. Au fost luate în calcul toate incidentele violente încheiate tragic, care au avut loc în perioada 2011-2020.

Concluzia studiului, citat de Digi 24, a fost că Vaslui este județul în care au avut loc cele mai multe astfel de incidente violente. Cele mai multe fapte violente s-au înregistrat în mediul rural, media fiind mai mare de 4 la suta de mii de locuitori. 

În top trei, după Vaslui, se mai află județele Tulcea și Galați. Totodată în top 10 se mai regăsesc două județe Moldova, dar și din Oltenia, Olt și Dolj.

La polul opus, municipiul București este considerat cel mai sigur din acest punct de vedere, rata omuciderilor, în același interval de referință, a fost mai mică de 1 la suta de mii de locuitori. De asemenea, Arad, Timiș și Ilfov sunt considerate orașe sigure. 

Topul violenței în școli

Dacă la capitolul siguranță pe străzi, Capitala stă bine, un document al Ministerului Educației din luna mai 2023 arată că este fruntașă în ceea ce privește violența în școli. 

Este vorba despre incidente violente raportate de inspectoratele școlare județene, care se regăsesc într-un raport anual făcut de Ministerul Educației cu privire la fenomenul violenței în mediul școlar la nivel național, pe baza datelor statistice transmise de inspectoratele școlare județene / al municipiului București.  

Bilanțul datelor raportate de inspectoratele şcolare județene arată că județele cu numărul cel mai mare număr de acte de violență, în anul şcolar 2021-2022, sunt, în ordine descrescătoare, Braşov (1555), Cluj (746), Dâmbovița (678), Ilfov (539), Bucureşti (522), iar cele cu cel mai mic număr de acte de violenţă sunt Caraş Severin (27), Mehedinți (23) şi Covasna (20).

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite