Situaţia de la Pungeşti, reclamată de Asociaţia Pro Democraţia: „Vom solicita ajutorul forurilor europene“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezenţa jandarmilor şi poliţiştilor în comuna Pungeşti, dar şi felul în care forţele de ordine au acţionat la protestele de anul trecut, au intrat şi în atenţia Asociaţiei Pro Democraţia. Organizaţia neguvernamentală consideră că ceea ce se întâmplă în comuna vasluiană este un abuz şi solicită încetarea statutului de „zonă specială de siguranţă publică“ impus pe data de 8 decembrie 2013.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de Cristian Savin, preşedintele filialei Piatra Neamţ a Asociaţiei Pro Democraţia, locuitori ai judeţului Vaslui, dar şi alte persoane, au semnalat încălcări foarte grave ale drepturilor democratice ale cetăţenilor din comuna Pungeşti, „fără precedent în istoria postdecembristă a României şi care pot crea precedente extrem de periculoase pentru respectarea de către Statul Român a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săi“.

Conducerea organizaţiei spune că jandarmii şi poliţiştii au acţionat abuziv împotriva oamenilor care au protestat paşnic, fiind lovite de forţele de ordine persoane cu handicap, copii aflaţi în braţele mamelor, precum şi ştrangularea de către jandarmi cu frânghii, a unor persoane.

De asemenea, în comuniatul de presă se mai arată că „în rândul cetăţenilor din această localitate şi din alte zone în care se încearcă astfel de exploatări, s-a creat şi s-a intensificat o stare de neîncredere majoră în instituţiile publice centrale şi locale din cadrul tuturor celor 3 domenii ale puterii de stat: executiv, legislativ şi judecătoresc şi de tensiuni grave în relaţiile interumane dintre cetăţenii europeni din localitatea Pungeşti pe de o parte şi reprezentanţii autorităţilor publice române pe de altă parte“.

„Fideli spiritului şi ideilor democratice şi de libertate, nu putem decât să tragem un semnal de alarmă la adresa instituţiilor statului, dar şi către organismele publice şi private europene şi internaţionale, pentru stoparea şi pedepsirea abuzurilor care s-au săvârşit şi încă au loc, împotriva cetăţenilor comunei Pungeşti şi a celorlalţi cetăţeni care se deplasează în acestă zonă a ţării. De asemenea menţionăm că în perioada imediat următoare, vom elabora şi documenta o petiţie prin care vom solicita trimiterea de misiuni speciale de monitorizare a abuzurilor instituţionale ce s-au petrecut şi se petrec în judeţul Vaslui, către următoarele foruri europene şi internaţionale“, se arată în informarea de presă emisă de Pro Democraţia. 

Printre forurile menţionate, amintim: Comisia Europenă, Parlamentul European, Consiliului de Miniştri, Curtea Europeană de Justiţie, Ombudsman, Organizaţia Naţiunilor Unite, precum şi către următoarele organizaţii consacrate, de luptă pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor omului: Amnesty International, Center for Human Rights and Humanitarian law, Reporters Without Borders, Avocats Sans Frontières, Freedom House, Helsinki Committee for Human Rights, Human Rights Watch, International Commission of Jurists, International Federation for Human Rights.

„Solicităm ca instituţiile statului să servească în primul rând cetăţenii, contribuabilii,  iar anumite persoane care sunt vinovate de acţiuni împotriva legii să fie tratate punctual şi nu să se transfere măsurile represive prevăzute de lege în sancţiuni asupra unor întregi comunităţi. Pe această cale, solicităm şi încetarea de îndată a statutului de <<zonă specială de siguran'ă publică>>, impus decembrie 2013 şi menţinut şi la această dată în mod abuziv de către instituţiile statului“, se arată în finalul comunicatului de presă.

Comuna Pungeşti a fost declarată „zonă specială de siguranţă publică“ în data de 8 decembrie 2013, din cauza incidentelor violente din ziua precedentă, atunci când cei aproximativ 500 de protestatari au reuşit să dărâme în totalitate gardurile împrejmuitoare de pe terenul deţinut de Chevron în perimetrul de la Siliştea.

Citeşte şi:

Judecătoria Vaslui în dosarul Pungeşti: „Dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor pe teritoriul României este relativ“

Un alt ONG va face plângere penală împotriva Jandarmeriei din cauza situaţiei de la Pungeşti

Acuzaţii ale unui lider PDL Vaslui: „Manifestaţiile de la Pungeşti au fost amplificate de activişti pentru bani“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite