Licean care și-a terorizat un coleg, plasat sub control judiciar. Tovarășii lui care luau parte la agresiuni sunt cercetați de Poliție

0
Publicat:

Un licean în vârstă de 17 ani dintr-o comună din judeţul Vaslui a fost reţinut, iar apoi plasat sub control judiciar pentru că l-a bătut în repetate rânduri pe un alt băiat care învaţă în aceeaşi şcoală. Una dintre agresiuni a avut loc în incinta liceului.

Elevul și-a agresat de mai multe ori colegul de școală FOTO arhivă Adevărul
Elevul și-a agresat de mai multe ori colegul de școală FOTO arhivă Adevărul

Băiatul în vârstă de 17 ani, din comuna Rafaila, judeţul Vaslui, a fost inculpat într-un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, deoarece l-a lovit în mai multe rânduri pe un alt tânăr de vârsta lui, care îi este şi coleg de liceu.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, la data de 7 aprilie 2024, la ora 15,00, în localitatea Rafaila, pe fondul unui conflict spontan, tânărul cercetat ar fi agresat persoana vătămată, un tânăr de 17 ani, din Negreşti, lovind-o cu pumnii şi picioarele. Ulterior, la data de 9 aprilie 2024, aflat în curtea unităţii de învăţământ pe care o frecventează, în timpul unei pauze, tânărul cercetat ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând scandal, şi ar fi lovit, din nou, persoana vătămată”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Pe 18 aprilie 2024, în urma administrării probatoriului, poliţiştii din Negreşti l-au reţinut, pentru o perioadă de 24 de ore pe agresor. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive, faţă de acesta fiind luată măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Alţi doi minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, sunt cercetaţi în stare de libertate pentru participarea la infracţiunile amintite.

„Cercetările sunt continuate de către poliţişti din Negreşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate în săvârşirea faptelor cercetate”, au mai adăugat reprezentanții IPJ Vaslui

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite