Gemeni ucraineni născuţi prematur, salvaţi din infernul de la Odesa şi internaţi la maternitatea din Bârlad

0
0
Cei doi gemeni născuţi prematur şi mama lor FOTO Vremea Nouă
Cei doi gemeni născuţi prematur şi mama lor FOTO Vremea Nouă

Vasluienii s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să salveze o familie cu patru copii din Ucraina. Doi dintre copiii ucrainenilor sunt gemeni născuţi prematur. După ce au reuşit să scape cu viaţă din Odesa, reprezentanţii ISU Vaslui şi un preot i-au adus pe refugiaţi în România, iar bebeluşii au parte acum de tratamentul medical de care au nevoie.

Doi băieţei gemeni din Ucraina, de 7 luni, născuţi prematur, au fost salvaţi de un preot bârlădean şi de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui de infernul războiului. Gemenii au aproape două kilograme fiecare şi au nevoie de incubator, lucru imposibil la Odesa, oraşul din care provin şi care este bombardat puternic de ruşi în aceste zile.

Mama şi tatăl bebeluşilor, dar şi ceilalţi doi copii ai familiei, de 11 şi 14 ani, au fugit din Odesa de frică că ar putea fi ucişi de bombele şi rachetele care lovesc necontenit oraşul.  Li se promisese iniţial că vor fi transportaţi cu o ambulanţă de la Odesa în România, dar acest lucru nu a mai fost posibil şi atunci au decis să plece cu maşina personală, asumându-şi riscul să fie loviţi de bombele care loveau clădirile din oraş.

Au ajuns cu bine la vama cu Republica Moldova şi de aici au fost preluaţi de un echipaj al ISU Vaslui până la vama Albiţa. Preotul Teofil Ştefănică, care o găzduieşte în propria casă de la Bârlad pe sora femeii cu cei doi gemeni, a fost rugat de aceasta să îi ajute şi familia surorii ei, cu patru copii. Aşa s-a reuşit aducerea familiei refugiate din Odesa la vama Albiţa.

„O femeie din Ucraina, care stă la mine cu familia, mi-a spus de cazul surorii ei, care are doi gemeni născuţi prematur şi că trebuie să fie salvaţi, ea cu soţul şi patru copii, printre care gemenii respectivi. Ne-am implicat să îi aducem aici, cu ajutorul PS Ignatie, a ISU Vaslui, prin domnul Neculai Tătaru, domnul prefect Daniel Onofrei, cărora le mulţumesc. Acum mă îndrept spre Vama Albiţa ca să-i aducem la spital. Săracii au ieşit cu fuga din Odesa, că se trage încontinuu. Deşi trebuia să le dea o ambulanţă, nu s-a putut, au plecat cu maşina personală, i-au aşteptat la graniţă la Palanca cei de la ISU Vaslui, iar din vama Albiţa îi vom prelua noi”, a spus preotul Teofil Ştefănică.

Familia ucraineană a ajuns cu bine la Bârlad, iar cei doi gemeni au fost internaţi alături de mama lor la maternitatea spitalului din oraş.Tatăl şi cei doi copii mai mari vor fi găzduiţi de fratele preotului Teofil, profesorul Daniel Ştefănică.

„Este vorba despre doi gemeni, de aproximativ două kilorgrame fiecare, sunt născuţi prematur, vor fi aduşi la spitalul din Bârlad, unde am luat deja legătura cu managerul Ciprian Feraru care le asigură un salon, unde va sta şi mama, iar copiii vor sta în incubator cât este nevoie”, a declarat Daniel Onofrei, prefectul judeţului Vaslui, pentru Vremea Nouă.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

O mamă cu doi copii, refugiaţi din Odessa, au găsit adăpost la Călăraşi

Copiii din România care au renunţat la banii de buzunar ca să cumpere alimente şi jucării pentru copiii refugiaţi

Vaslui


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri