Decizie în Coaliție: Tăieri de 10% la stat. Cine sunt bugetarii care scapă de măsuri
0Marea reformă a administrației intră în linie dreaptă: liderii coaliției au bătut palma pe pachetul de măsuri care va tăia 10% din cheltuielile salariale ale ministerelor în 2025.

UPDATE 20.00 Hunor: „Nu putem sa tragem în tufiș și să îi mitraliem pe toți”
Potrivit surselor din interiorul Coaliției, persoanele cu dizabilități ar putea beneficia de o reducere cu 50% la impozitul datorat pentru prima locuință, dar și pentru prima mașină, cu condiția ca aceasta să aibă o capacitate cilindrică mică.
De asemenea, modificări ar putea să existe și în privința impozitelor pe locuință. Pentru locuințele mai vechi de 50 de ani, impozitul ar putea fi redus cu 25%.
Cel mai vocal lider al Coaliției a fost președintele UDMR, Kelemen Hunor. „Nu putem să tragem în tufiș și să îi mitraliem pe toți că ni se pare ca mișcă ceva acolo”, i-a spus Kelemen premierului Ilie Bolojan.
Pe de altă parte, președintele USR, Dominic Fritz, a spus în ședință că taxele, dacă tot s-au majorat, trebuie să rămână la bugetele locale.
UPDATE Coaliția adoptă reforma administrației prin OUG. Reduceri de 10% la cheltuieli
Liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și reprezentanții grupului minorităților naționale au decis ca pachetul de măsuri care vizează reforma administrației și cel de relansarea economică să fie adoptate prin OUG.
„Reforma administrației centrale și locale și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor adoptate prin OUG, imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranța națională, educație, sănătate și cultură vor realiza economiile prin metode care vor fi stabilite conform specificului domeniului. Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%”, a transmis Guvernul.
Documentele urmează să fie adoptate prin ordonanță de urgență, imediat după finalizarea procesului de avizare.
Taxele locale, în analiză
În privința taxelor și impozitelor locale, coaliția a decis să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități.
A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale.
Cum a intrat coaliția în ședință
Amintim că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat duminică că a refuzat să semneze ordonanța privind tăierile din administrație, împreună cu alți doi miniștri PSD, Alexandru Rogobete și Bogdan Ivan. El a precizat că Ilie Bolojan a întrerupt, joi, ședința de Guvern, urmând ca discuțiile pe această temă să fie reluate luni, în ședința coaliției, de la 13.00.
Ordonanța de urgență prevede stoparea proiectelor PNRR care nu pot fi terminate până la finalul lunii august și stoparea noilor proiecte din programul Anghel Saligny. Proiectul de OUG a fost citit în primă lectură în ședința de guvern de joi.
Căciu: România a rămas fără fonduri din PNRR
La rândul lui Adrian Căciu, fost ministru de Finanțe, susține că România a rămas fără fonduri din PNRR. A avut la dispoziție 10,5 miliarde și a cheltuit deja 11, a punctat acesta.
Reforma administrației publice este discutată de coaliție de mai bne de jumătate de an, fiind o restanță a pachetului doi de măsuri fiscal-bugetare. Liderii coaliției de guvernare au anunțat că au ajuns la un acord la finalul anului trecut.
Inițial, proiectul trebuia adoptat prin asumare a răspunderii în Parlament, însă acesta trebuie adoptat înainte de bugetul de stat pe 2026, context în care varianta OUG este preferată de premierul Ilie Bolojan.
Anunțul a fost dat de purtătorul de cuvânt joi, după ședința de guvern. Ea a invocat motive de calendar, precizând că este nevoie de o intrare rapidă în vigoare a acestor prevederi, pentru a contribui la bugetul de anul viitor.
Amenințări cu anticipate
Duminică fostul premier Marcel Ciolacu a afirmat că nu este exclusă o ieșire de la guvernare a PSD, iar, „dacă PSD-ul iese din acest guvern, în acel moment ne ducem către alegeri anticipate”, pentru că PSD-ul nu va vota un guvern minoritar.
El l-a și acuzat pe actualul premier de „șmecherii contabilicești”, în contextul în care ultimele date indică o recesiune și în anul 2024.
„Nu s-a întâmplat niciodată în istoria României - şi cred că în organismele financiare cred că stau şi râd - să vii după 2 ani de zile să spui că România a mai fost în recesiune două trimestre, în 2024”, a afirmat fostul premier.
În opinia economistului Bogdan Glăvan, ajustarea operată de INS nu este neapărat ceva ieșit din comun, fiind o revizie normală și în alte state.























































