17 februarie: Marele antrenor român de gimnastică Octavian Bellu împlinește 75 de ani
0Octavian Bellu s-a născut la data de 17 februarie 1951, în municipiul Ploiești. Tot pe 17 februarie s-a născut cântăreața de romanțe Ioana Radu și baschetbalistul Michael Jordan.
1600: filosoful Giordano Bruno a fost ars pe rug pentru erezie, la Campo de' Fiori, în Roma
Giordano Bruno s-a născut undeva pe la 1548 în Italia. Numele său real a fost Filippo iar când a devenit călugăr dominican și-a luat numele de Giordano. Pe lângă teologie acesta a studiat și filosofia. Numele lui este asociat cu libertatea de gândire.
Concepția despre Univers pe care Evul Mediu s-a clădit este clătinată puternic în 1584 de Giordano Bruno care contestă sistemul aristotelic. Teologul italian își susține cu tărie ipoteza că Universul este infinit, iar Soarele nu este decât o stea printre nenumărate alte stele. Astfel, a intrat într-un conflict cu papalitatea.
Teoria a provocat furia Inchiziției romane, iar Giordano Bruno este acuzat de erezie și comportament imoral. În timpul procesului acesta refuză să renunțe la ideile sale și este condamnat la moarte. Se stinge la 17 februarie 1600 în Piața „Campo dei Fiori” din Roma.
1673: A murit Moliere (Jean Baptiste Poquelin), dramaturg francez
Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice. Organizator al asociației teatrale „L’Illustre Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XVI-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală.
În opera sa dramatică în versuri și proză, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreaga gamă a mijloacelor comicului. Prin creația sa, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de intrigă, valoare autonomă în câteva capodopere prin care a inaugurat comedia de moravuri.
Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). În timp ce declama, s-a prăbușit pe scenă și a murit la puține ore după aceasta in casa sa, fără împărtășanie pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.
Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce nenoroc actorilor. Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obișnuit, pe tărâm sfânt. Soția sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte. În 1792, rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise, Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.
1917: S-a născut cântăreața de muzică populară și romanțe Ioana Radu
Născută într-o familie ce avea să aibă patru copii, Eugenia Braia, consacrată mai târziu cu numele de Ioana Radu, a cunoscut încă din copilărie folclorul, muzica lăutărească și voia bună la cârciuma tatălui său din cartierul Sineasca din Craiova, amplasat lângă cimitir.
Vocea și stilul aparte au purtat-o în Capitală, unde a reușit să se facă remarcată în cadrul unui concurs organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, la care participau 800 de candidați. Aici și-a început adevărata carieră (cu numele de scenă Ioana Radu pe care l-a primit de la Ion Filionescu, pianistul lui George Enescu).
Interzisă în vremea lui Gheorghiu-Dej, Ioana Radu și-a recăpătat simpatia comuniștilor în timpul lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul a îndrăgit-o atât de mult, încât a chemat-o să cânte la parastasul tatălui său și, mai târziu, i-a pus la dispoziție Boeingul prezidențial pentru a se întoarce din SUA. Ioana Radu a murit pe 19 septembrie 1990.
1951: S-a născut antrenorul de gimnastică Octavian Bellu
Antrenor federal din 1981, Octavian Bellu a fost antrenor coordonator al lotului de gimnastică din 1990. Bellu a condus echipa României la ultimele şase Olimpiade, iar rezultatele obţinute la JO, plus cele de la campionatele Mondiale şi cele Europene au făcut ca cei de la World Records Academy să-l declare cel mai de succes antrenor din lume.
Are în palmares 16 medalii olimpice de aur şi un total de 305 la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene şi la Jocurile Olimpice. Scandalurile în care Octavian Bellu şi antrenoarea Mariana Bitang au fost acuzaţi că au bătut şi jignit gimnastele la centrul de la Deva, acolo unde se pregăteau viitoarele campioane, au aruncat o pată neagră asupra carierei sale.
1963: S-a născut jucătorul de baschet american Michael Jordan
„Michael Jordan este recunoscut ca cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor”, spune biografia sa de pe site-ul NBA. Jordan a fost unul dintre sportivii cei mai comercializați ai generației sale și a fost cel mai important instrument în popularizarea NBA în jurul lumii în anii 1980 și 1990. Săriturile sale, ilustrate prin efectuarea slam dunk-urilor de la linia de aruncări libere în concursurile de slam dunk, i-au adus poreclele „Air Jordan” și „His Airness”.
În 1991 a câștigat primul său campionat NBA cu Bulls. Au urmat alte titluri în 1992 și 1993. Deși s-a retras brusc din baschet la începutul sezonului 1993-1994, dorind să urmeze o carieră în baseball, el a revenit la Bulls în 1995.Jordan a jucat în filmul Space Jam din 1996, unde a interpretat propriul său rol. În prezent este este proprietarul majoritar și șef al operațiunilor de baschet pentru Charlotte Hornet.
1981: S-a născut Paris Hilton, actriță americană
Paris Whitney Hilton (n. 17 februarie 1981) este o celebritate din Statele Unite ale Americii și o moștenitoare a imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton, precum și a celorlalte proprietăți imobiliare ale tatălui său.
Pe lângă faptul că este o persoană foarte mediatizată, ea este fotomodel și actriță. Ea a fost descrisă drept o “celebutantă”, un amestec inedit de “celebritate” și “debutantă”.
2008: Kosovo și-a autoproclamat independența față de Serbia
Având o suprafaţă de aproximativ 10,908 km2 Kosovo reprezintă o regiune înconjurată de: Munţii Šar la sud şi sud-est, respectiv la graniţa cu Macedonia, în timp ce Munţii Kopaonik se află în nord. Cel mai înalt vârf montan este Gjeravica (2656 m) şi este situat în vestul provinciei. Regiunea centrală este preponderent deluroasă, regăsindu-se însă şi două regiuni de câmpie: Câmpia Kosovo şi Câmpia Metohija.
Din punct de vedere politic, regiunea a reprezentat în ultimele secole ţinta a două tipuri de legitimări: una de tip istoric şi o alta de tip etnic. Fiecare dintre aceste teorii serveşte drept motiv de dispută între cele două popoare principale care locuiesc aici: sârbii şi albanezii.
Declararea independenţei Kosovo, la data de 17 februarie 2008 ridică multe controverse, în pofida Avizului consultativ al Curţii internaţionale de justiţie privind conformitatea acestei declaraţii cu dreptul internaţional, din data de 22 iulie 2010.
Pe de-o parte, se invocă „principiul autodeterminării popoarelor”, valabil în Europa încă de la sfârşitul Primului Război Mondial şi, ulterior, menţionat în Carta ONU (articolul 73). Este important de precizat faptul că dreptul la autodeterminare aparţine unei populaţii şi nu unei minorităţi naţionale.
Pe de altă parte, o regiune, pentru a fi parte a comunităţii internaţionale, trebuie să fie recunoscută de un număr suficient de state. În principiu, orice stat are puterea discreţionară de a recunoaşte sau nu un alt stat. Există o singură limită, respectiv cea impusă de doctrina Stimson: obligaţia de a nu recunoaşte acele modificări teritoriale sau acele state care s-au creat cu încălcarea principiului interzicerii folosirii forţei sau a ameninţării cu forţa.
2011: Primăvara Arabă
Încep protestele de revoltă la scară largă în Libia. Libia a fost următoarea țară unde au început manifestațiile împotriva celui mai longeviv dictator din lumea arabă, Muammar Gaddafi, aflat la putere de 42 de ani.
Sfârșitul lui Gaddafi s-a produs la 20 octombrie, după o lungă serie de revolte și lupte dintre susținătorii dictatorului și forțe antiguvernamentale. Primul element comun al revoluțiilor a fost răsturnarea de la putere a patru șefi de stat (Tunisia, Egipt, Libia, Yemen) indiferent de durata și modul în care aceste revoluții s-au produs.
După ce mișcările populare au răsturnat conducătorii Egiptului și Tunisiei, vecinii săi de vest și est, Libia a experimentat un început de revoltă la scară largă pe 17 februarie 2011. Până la 20 februarie, neliniștea s-a răspândit până la Tripoli. Pe 21 februarie 2011, Saif al-Islam, fiul cel mai mare a lui Gaddafi, a vorbit la televiziune libiană de temerile sale că țara ar fragmentat și se înlocuiește cu “15 emirate islamic fundamentalist”, în cazul în care revolta a cuprins intregul stat.
El a admis că “greșelile au fost făcute” reprimând recentele proteste și a anunțat planurile pentru o convenție constituțională, dar a avertizat că bogăția și prosperitatea economică a țării a fost recent la risc și au amenințat “râuri de sânge”, în cazul în care protestele continuă.
La 27 februarie 2011, Consiliul Național de Tranziție a fost stabilit. A fost condus de Mustafa Abdul Jalil, fostul ministru de justiție a lui Gaddafi. Rolul lui a fost de a administra zonele aflate sub control rebelilor. Aceasta a marcat primul efort serios de a organiza opoziția largă bazată pe regimului Gaddafi.
În timp ce Consiliul s-a stabilt în Benghazi, a susținut Tripoli drept capitală. Hafiz Ghoga, un avocat al drepturilor omului, mai târziu a asumat rolul de purtător de cuvânt al Consiliului. La 10 martie 2011, Franța a devenit primul stat care a recunoscut oficial consiliul în calitate de reprezentant legitim al poporului libian.
După ce mișcările populare au răsturnat conducătorii Egiptului și Tunisiei, vecinii săi de vest și est, Libia a experimentat un început de revoltă la scară largă pe 17 februarie 2011. Până la 20 februarie, neliniștea s-a răspândit până la Tripoli. Pe 21 februarie 2011, Saif al-Islam, fiul cel mai mare a lui Gaddafi, a vorbit la televiziune libiană de temerile sale că țara ar fragmentat și se înlocuiește cu “15 emirate islamic fundamentalist”, în cazul în care revolta a cuprins intregul stat.
La 19 martie 2011 a fost aprobată rezoluția 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, cu zece voturi pentru și cinci abțineri, fiind prevăzută o zonă de excludere aeriană asupra Libiei. China și Rusia s-au abținut de la vot, dar nu și-au folosit dreptul de veto pentru blocarea rezoluției.
După încheierea summit-ului de la Paris, aproximativ 20 de aeronave militare franceze au fost implicate în operațiunea declanșată de armata franceză în Libia, De asemenea, nave americane au lansat primele rachete asupra Libiei, iar un submarin britanic a lansat mai multe rachete Tomahawk spre artileria antiaeriană a Libiei.
Rusia și China și-au exprimat regretul față de bombardamentele coaliției internaționale din Libia. După câteva operațiuni militare împotriva orașelor controlate de guvernul socialist, ele sunt capturate și Gaddafi este ucis, marcând victoria revoluționarilor libieni, susținuți de NATO.
Se încarcă comentariile...
