Circ în toată regula făcut de Episcopia Huşilor. Cum acoperă „episcopul cu bolid” urmele unor abuzuri financiare ale Bisericii, dovedite de magistraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor se folosesc de minciună pentru a înduioşa opinia publică, după ce abuzurile din sânul Bisericii au fost demascate de un preot din Vaslui.

În urma blocării conturilor Episcopiei Huşilor pentru recuperarea drepturilor salariale reţinute în mod abuziv preotului Lucian Botez, reprezentanţii Episcopiei Huşilor susţin, într-un comunicat de presă transmis mass media, că fostul paroh din satul vasluian Bozia ar fi vinovat pentru întregul scandal, acesta ”căutând scandal şi neînţelegeri în sânul Bisericii”.

”El a dat în judecată Episcopia Huşilor şi Protopopiatul Huşi, de care aparţinea Parohia Bozia şi a făcut plângeri penale pe această temă, refuzând să mai semneze listele justificative a contribuţiei de la bugetul de stat. Pentru încălcarea gravă şi repetată, cu bună ştiinţă, a îndatoririlor prevăzute în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi a regulamentelui lui de aplicare, precum şi pentru căutarea de certuri şi neînţelegeri în sânul Bisericii, el a fost caterisit începând cu 02 noiembrie 2011 de Consistoriul Eparhial Huşi.”, precizează reprezentanţii Episcopiei Huşilor.

Pentru a arăta că acuzaţiile preotului Lucian Botez ar fi fost lipsite de temei, reprezentanţii Episcopiei Huşilor precizează în mod mincinos că ”plângerile penale formulate de acesta (Lucian Botez n.r.) au fost soluţionate cu neînceperea urmăririi penale”.

În realitate, doi dintre contabilii protoieriilor unde păstoreau preotul Lucian Botez şi ceilalţi doi preoţi care au susţinut demersul acestuia (Ioan Modiga, de la Parohia Sărăţeni şi Dumitru Ţurcanu, de la Parohia Sărăţeni) au fost amendaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi pentru fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu câte 1000, respectiv 500 lei. 

 ”Biserica este prin definiţie spirituală, nu trebuie s-o condiţionăm în permanenţă de bani. N-am făcut demersul nostru pentru nişte sume, pentru o lipsă din salariu, pentru că preoţia noastră nu se cântăreşte în bani.”, Lucian Botez, preot caterisit de Episcopia Huşilor.

Potrivit procurorilor huşeni, contabila Protopopiatului Huşi şi cea de la fostul Protopopiat Fălciu au semnat în locul unor preoţi pe state de plată ce priveau sprijinul financiar acordat de stat personalului clerical, folosind respectivele documente în interesul instituţiei. La finalul anchetei nu au dispus neînceperea urmăririi penale (aşa cum susţine Episcopia Huşilor), ci scoaterea de sub urmărire penală, procurorii arătând că faptele reclamate de preoţi au existat dar că acestea nu reprezintă un grad ridicat de pericol social pentru ca respectivii contabili care au săvârşit falsurile să fie trimişi în judecată. Astfel, făcând aplicabilitatea articolului 18 indice 1, din fostul cod penal, cele două contabile inculpate au scăpat doar cu amenzi. Ordonanţa procurorilor  a fost menţinută de de Judecătoria Huşi prin hotărârea din 10 ianuarie 2014.

În privinţa drepturilor salariale, reprezentanţii Episcopiei Huşilor susţin că preotului Botez nu i s-a reţinut abuziv sume de bani din contribuţia de la bugetul de stat, ci s-au plătit impozitele şi asigurările sociale aferente. Obligarea la plata drepturilor salariale din 2011, chiar dacă a fost respectată (după blocarea conturilor Episcopiei) nu a fost agreată de Episcopie care susţine că preotul ar fi fost angajatul Parohiei Bozia şi nu al Episcopiei.

”Botez Lucian a fost angajatul Parohiei Bozia, de unde a încasat contravaloarea serviciilor religioase oficiate în această perioadă, a primit contribuţii benevole ale credincioşilor, a vândut lumânări şi colportaj bisericesc, venituri pe care le-a direcţionat în folosul său personal, neînregistrându-le în actele oficiale ale parohiei, stare perpetuată până în luna noiembrie 2014”, mai afirmă cei de la Episcopia Huşilor.

Preotul care a învins sistemul

lucian botez

Lucian Botez (32 ani), fost preot paroh în localitatea vasluiană Bozia, este primul răzvrătit al tagmei bisericeşti din judeţ care a luat atitudine împotriva abuzurilor Episcopiei Huşilor. Provenind dintr-o familie de preoţi,  a fost un elev eminent la Teologie, fiind olimpic la Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Nemulţumit de materializarea Bisericii, în locul spiritualizării ei, preotul Botez a luptat împotriva abuzurilor din interior, cu preţul excluderii sale din preoţie. ”Biserica este prin definiţie spirituală, nu trebuie s-o condiţionăm în permanenţă de bani. N-am făcut demersul nostru pentru nişte sume, pentru o lipsă din salariu, pentru că preoţia noastră nu se cântăreşte în bani.”, declara în 2011 Lucian Botez,  arătând că rolul Bisericii este şi de a întinde o mână celor amărâţi.
După patru ani de luptă cu un sistem corupt, Lucian Botez a părăsit ţara, scârbit de umilinţele la care a fost supus.  
” Personal i-am iertat pe toţi, unii nu pentru că ar merita, i-am iertat pentru liniştea mea. Ura, răzbunarea nu îşi au loc în Biserică. În această perioadă le-am primit pe toate, dar nu le-am luat decât ca o caracteristică a unor oameni care, slabi fiind, se pretind mari”, a declarat Lucian Botez.

 Episcopul, huiduit de enoriaşi

Abuzuri ale Bisericii sunt reclamate de enoriaşi şi preoţi de la parohii din toate colţurile judeţului Vaslui. În cursul lunii mai, PS Corneliu Bârlădeanu, episcopul Huşiului, a fost huiduit de zeci de enoriaşi la uşa Protopopiatului Bârlad, când Preasfinţitul cobora din bolidul de lux. Oamenii cereau să le fie adus înapoi preotul Sorin Chirvase de la biserica “Sfântul Spiridon” Bârlad, transferat în postul Crăciunului într-o parohie săracă, la ţară, pentru că avea 25.000 de lei datorii la Episcopia Huşi. Banii ar fi trebuit să fie încasaţi de la enoriaşi prin vânzarea de lumânări, calendare şi alte obiecte bisericeşti.

Mai puteţi citi:

Preot scârbit de Biserică. Cum s-a lepădat de sutană duhovnicul alungat din parohie cu mascaţii: „Nu mă identific cu hoţia din sistem“  Lucian Botez (31 ani), fost preot paroh în localitatea vasluiană Bozia, este primul răzvrătit al tagmei bisericeşti din judeţ care a luat atitudine împotriva abuzurilor Episcopiei Huşi. După cinci ani de umilinţe şi trei ani de procese, lupta împotriva sistemului corupt i-a lăsat un gust amar: „Parohia e o sursă de venit pentru dorinţele şi plăcerile Episcopului Corneliu“.

Bolidul de lux al episcopului de Huşi, enoriaşii şi birurile. Cât plătesc credincioşii pentru viaţa de nabab a Preasfinţitului Corneliu Bârlădeanu Preţul plătit de enoriaşii vasluieni pentru bolidul de zeci de mii de euro cu care se etalează episcopul  Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, este peste puterea de susţinere a credincioşilor. Cel mai mare bir impus e cel pe pomelnice, cu preţ prestabilit

VIDEO Episcopul de Huşi, huiduit la coborârea dintr-un bolid de lux. Preasfinţitul, luat la rost de enoriaşi într-un scandal cu şpagă în biserică O mână de enoriaşi bârlădeni au protestat în curtea Protopopiatului Bârlad şi au huiduit  feţele bisericeşti, nemulţumiţi că le-a fost luat preotul paroh. Echipaje de poliţişti şi jandarmi au înconjurat mulţimea şi s-au asigurat că vizita Preasfinţitului Corneliu Bârlădeanu, episcopul de Huşi, va decurge fără probleme

VIDEO Spovedania unui preot în postul Crăciunului: „Dă-i 20.000 de euro Episcopului şi te lasă acolo până mori“ Sorin Chirvase, preotul paroh al Bisericii „Sântul Spiridon“ din Bârlad, a rupt tăcerea după ce Episcopia Huşi i-ar fi impus biruri care îl obligă să ia şi pielea de pe enoriaşi, apoi l-a mutat disciplinar la ţară.

VIDEO Răscoală în biserică. Preotul antişist, huiduit în Casa Domnului de gloata nemulţumită  Protestele s-au desfăşurat simultan în două biserici din Bârlad, enoriaşii fiind nemulţumiţi că protopului Vasile Lăiu, supranumit Antişistul, a schimbat preoţii parohi

 
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite