Blocaj prin exces de zel la Penitenciarul Vaslui. Nu au fost primiţi noi deţinuţi, iar vizitatorii au aşteptat cu orele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Activitatea Penitenciarului Vaslui a fost paralizată aproape în totalitate marţi dimineaţă, după ce angajaţii şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu întocmai cum scrie la regulament. Excesul de zel de care au dat dovadă a făcut ca angajaţii care trebuiau să intre la serviciu să întârzie cel puţin două ore.

Greva a început luni, 1 august, şi se va încheia vineri, 5 august, angajaţii Penitenciarului Vaslui fiind primii din ţară care recurg la această formă de protest pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra condiţiilor de muncă şi a salariilor.

Prezent la protest, Cosmin Dorobanţu, preşedintele  Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naşională a Penitenciarelor s-a declarat mândru de colegii lui de la Vaslui.

„Era ora 9,15 şi schimbul plutonului care trebuia să intre în serviciu la ora 7,00 încă nu se efectuase pentru că ai noştri colegi din post şi-au îndeplinit cu maximă conştiinciozitate atribuţiile profesionale. Sunt  aproximativ 300 de angajaţi ai Penitenciarului Vaslui care au aşteptat de la ora 7,00 până la ora 9,15 să intre la serviciu. Asta înseamnă birocraţia din penitenciare. Dacă s-ar respecta întocmai legile şi regulamentele interioare, s-ar bloca activitatea. Toată lumea îşi desfăşoară activitatea aşa cum scrie la lege, nou-depuşii nu s-au mai încarcerat astăzi, poliţia a plecat înapoi cu ei, persoanele vizitatoare aşteaptă să intre la vizită. Nu este vina noastră că avem un regulament foarte stufos care implică multe activităţi. Deşi numărul de ore a rămas acelaşi, activităţile din sistemul penitenciar s-au înzecit, ceea ce face aproape imposibilă desfăşurarea activităţii profesionale în cele 12 ore de serviciu. Preconizăm că apelul deţinuţilor  va fi dat în jur de ora 11,00. Penitenciarul Vaslui a dat semnalul, ar trebui ca şi restul colegilor din celelalte  penitenciare să îi urmeze exemplu şi să tragă un semnal de alarmă politicienilor care nu ne respectă şi nu ne-au respectat până acum. Este momentul să spunem că nu se mai poate aşa. Deşi suntem în anul 2022, muncim în nişte condiţii demne de anul 1990: frig pe secţii iarna, toropeală vara, ploşnişte şi altele. Pentru noi, ca organizaţie sindicală, angajaţii penitenciarelor contează mai mult decât deţinuţii. Noi punem angajaţii pe primul loc”, a declarat Cosmin Dorobanţu, scrie Vremea Nouă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, comisarul Nicolae Toma, până la această oră sindicaliştii nu au înaintat nicio revendicare conducerii penitenciarului. „Activitatea a fost puţin îngreunată pentru că s-a făcut acel exces de zel în privinţa accesului în unitate. În ceea ce priveşte ieşirea la muncă, prezentarea la instanţă, la programul de tratamentele medicale, nu au fost probleme în prima zi de protest”, a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului.

Proteste în faţa mai multor ministere

Sindicaliştii din sistemul penitenciar reclamă lipsa de reacţie a decidenţilor politici în ceea ce priveşte problemele din închisori şi anunţă că, după excesul de zel de care vor da dovadă poliţiştii din penitenciarul Vaslui, aceeaşi atitudine o vor avea şi colegii lor din penitenciarul de la Deva.

„Sindicatele din penitenciare consideră că PSD şi PNL au dat dovadă de lipsă de seriozitate în negocierile purtate cu sindicaliştii din poliţie şi din penitenciare. Timp de câteva luni s-au purtat negocieri la sediile partidelor PSD şi PNL pentru aplicarea integrală a legii salarizării şi pentru eliminarea discriminării generate de actuala lege a pensiilor militare însă, de fiecare dată, reprezentanţii coaliţiei de guvernare nu şi-au respectat promisiunile. Politicienii au făcut ping-pong cu reprezentanţii sindicatelor, tergiversând aplicarea legii salarizării votate chiar de actuala alianţă toxică pentru democraţia din România”, menţionează comunicatul FASNP. Organizaţia sindicală transmite, de asemenea, că, din august, sindicatele din poliţie şi din penitenciare vor declanşa acţiuni comune de protest în faţa Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei, culminând cu ample acţiuni de protest în faţa Guvernului şi Parlamentului României, cu deplasarea protestatarilor între cele două instituţii fundamentale, în orele de vârf ale traficului din Bucureşti”, avertizează reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naşională a Penitenciarelor.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Poliţiştii care au constatat o sinucidere n-au observat că la câţiva paşi era cadavrul unei femei omorâte de sinucigaş 

Păţania unui şofer. S-a scufundat cu maşina într-o stradă făcută de mântuială de „meşterul Dorel”

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite