Avocata elevei violate din Vaslui: „Măruţă mi-a promis că victima nu va apărea la televizor. S-a profitat de naivitatea unei adolescente“
0
Mioara Donosă, avocata din Vaslui care o reprezintă în instanţă pe eleva violată, s-a arătat revoltată de decizia postului Pro TV de a face publică identitatea victimei, în contextul în care realizatorul TV i-a dat asigurări că va fi protejată şi identitatea mamei, nu doar a fetei.
Avocata Mioara Donosă a relatat pentru Adevărul că decizia postului PRO TV de a furniza imagini cu eleva care a fost victima unei infracţiuni de viol contravine nu doar unei promisiuni ferme primite de la realizatorul de televiziune Cătălin Măruţă, ci unor principii fundamentale privind protectia unor astfel de persoane.
„Am fost contactată de reprezentanţii postului PRO TV pentru a avea o intervenţie în cadrul emisiunii domnului Cătălin Măruţă, însă nu am fost de acord, pentru că eu îmi apăr clienţii în sala de judecată şi nu în emisiunile de televiziune. Le-am spus că părinţii clientei mele dacă doresc să apară la televizor este decizia lor, eu îi apăr doar din punct de vedere juridic, însă recomandarea mea a fost să nu apară, tocmai spre binele fetei.
Personal, i-am cerut domnului Cătălin Măruţă ca în cazul în care părinţii vor fi de acord să fie filmaţi să nu ceară şi fetei să facă acest lucru. Domnul Măruţă m-a asigurat că victima nu va apărea la televizor. M-a asigurat că sub nicio formă victima nu va fi filmată şi nu va apărea în emisiune, iar mama va fi filmată cu spatele la cameră. Lucru care nu s-a şi întâmplat. Sunt pur şi simplu scandalizată că, din dorinţa de a face rating, nu doar că s-au încălcat nişte noţiuni de încredere, o promisiune dată ferm, dar s-a profitat de naivitatea unei adolescente pe care acum toata lumea o va arăta cu degetul drept violata din Vaslui. S-a călcat pur şi simplu în picioare noţiunea de victimă", a declarat pentru Adevărul, avocata Mioara Donosă.
Avocata elevei face un apel către toate posturile de televiziune şi realizatorii TV, să nu transforme această dramă într-un subiect de cancan.
”Aceasta fată trece printr-o traumă,iar apariţiile tv nu o fac să îşi revină. Atât ea, cât şi părinţii sunt vulnerabili.”, a completat avocata elevei.
Ziarul „Adevărul“ va continua joi Campania „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“ cu un nou episod, în care vom prezenta povestea vasluianului din Diaspora care a transmis mesaje de încurajare victimei, după ce el însuşi a avut o prietenă care a trecut prin drama unui viol.
Mesaje de susţinere
Invităm pe toţi cititorii „Adevărul“ să transmită un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind pe Facebook hashtag-ul #violulecrima. Noi ne vom asigura că mesajele voastre vor ajunge la ea, iar o parte din ele vor fi publicate pe adevarul.ro şi în ediţia tipărită a ziarului.
Pe aceeaşi temă:
Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală