VIDEO Formaţia maghiară de trash-metal Moby Dick revine la Timişoara după 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moby Dick va concerta vineri, 6 decembrie, în clubul Daos din Timişoara. În deschiderea rockerilor maghiari vor cânta timişorenii de la Black Fang

Trupa Moby Dick revine la Timişoara după 20 de ani. Pentru rockerii din Ungaria, concertul din 1993 din Sala Olimpia a fost primul susţinut în România. De atunci au mai cântat de numeroase ori în Ardeal. Acum au pregătit un turnei prin Transilvania şi Banat. Primul conceta va avea loc vineri, 6 decembrie, în clubul Daos din Timişoara. Următoarea zi vor participa la Festivalul Rock in Reghin, iar pe 7 decembrie au concert la Salonta, la Club Ştrand. 
 

Trupa a luat fiinţă în oraşul Sopron, în anul 1990. A devenit una din cele mai apreciate formaţii de pe  scena rockului din Ungaria. Muzicienii sunt adepţii stilului trash-metal. Primele trei albume (apărute în 1990, 1991 şi 1992) sunt considerate şi acum printre cele mai bune. Între 1999-2001 trupa şi-a încetat existenţa. A fost reînfiinţată în 2002, iar de atunci au apărut concertează şi scot albume.   


Membri trupei sunt Schmiedl Tamás –(chitară, voce), Mentes Norbert (chitară), Gőbl Gábor (bas) şi Hoffer Péter (tobe).


“În decembrie din nou vom vizita Ardealul. Şi nu doar pentru  un singur concert. Toate concertele reprezintă o bucurie pentru noi, în special atunci când ajungem în locuri în care nu am mai fost. De aceea suntem bucuroşi să fim la Rock in Reghin. Vom cânta alături de trupele Black Diamond şi Acelsziv. După 20 de ani revenim la Timişoara. Ca un lucru interesant, primul nostrum concert din România a fost cel de la Timişoara, în 1993. Un oraş istoric, amintiri unice. Şi astăzi este o mare bucurie să revenim la Timişoara”, au scris cei de la Moby Dick pe pagina lor de Facebook.


În deschiderea concertului din clubul Daos din Timişoara va concerta tânăra trupa timişoreană Black Flag. Preţul biletelor sunt: 20 lei în avans, până la 4 decembrie şi 30 lei la intrare.

Citiţi şi:

Starul rock Tim „Ripper” Owens (ex-Judas Priest) a făcut spectacol la Timişoara FOTO

VIDEO Rock and roll şi lacrimi la primul concert rock de după Revoluţie

FOTO VIDEO Secretul „bisericii pop-rock“ din Timişoara. Am aflat cine sunt fetele care au cucerit o ţară întreagă

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite