"Undă verde" pentru semafoarele din Timişoara. Poate demara ultimul proiect cu finanţare europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara va avea semafoare inteligente
Timişoara va avea semafoare inteligente

Primăria Timişoara poate demara şi ultimul proiect pentru care are finanţare europeană- este vorba de un proiect important care va asigura mult dorita “undă verde” la semafoarele din Timişoara.

Reamintim că  UTI a ţinut  în şah Primăria Timişoara pentru implementarea proiectului de sistem inteligent de semaforizare şi fluidizare a traficului. Deşi au pierdut licitaţia, cei de la UTI (fiind descalificaţi pentru că nu au îndeplinit condiţiile instituite prin lege, reflectate în caietul de sarcini) nemulţumiţi de rezultat, au depus contestaţie, iar Timişoara risca să piardă acestă finanţare. 

Acum, Primăria Timişoara poate demara şi ultimul proiect pentru care are finanţare europeană.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a emis Hotararea nr. 2654 prin care se dă dreptate Primăriei Timişoara în disputa cu tandemul Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) - firma UTI, pe tema câştigătoarei licitaţiei pentru implementarea proiectului european “Sistem computerizat de management al traficului”. 

“S-a dovedit încă o dată, că la Primăria Timişoara, toate licitaţiile sunt corecte, în perfectă legalitate! S-a mai dovedit, de asemenea, încă o data, că la Curtea de Apel Timişoara se judecă corect, dar, totodată, din păcate, că CNSC este guvernat de alte principii decât cele care ar trebui să-i stea drept călăuză! Deci, putem începe, de-acum, şi implementarea ultimului proiect pentru care are finanţare europeană”, a spus Nicolae Robu, primarul Timişoarei.
 

Centrul de Managment al Traficului va funcţiona într-o clădire ce aparţine Primăriei Timişoara. În acest proiect, 134 de intersecţii vor fi dotate cu camere de supraveghere care pe care vor transmite imagini live. Centrul va funcţiona 24 de ore din 24.


Citiţi şi:
 

Mascaţii „au vizitat“ firma care „boicotează” un important proiect european la Timişoara

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite