Video Tramvaiele turcești fabricate pentru Reșița vor ajunge pe străzile din Timișoara VIDEO
0Turcii de la Durmazlar - concurenții celor de la Bozankaya, care realizează tramvaiele pentru Timișoara - au finalizat primul tramvai pentru Reșița. Prima garnitură de la Durmazlar urmează să sosească în România peste puțin timp, dar nu la Reșița, unde se lucrează acum la modernizarea liniilor, ci în Timișoara, unde va circula în teste, alături de modernele Bozankaya.

Nelu Popa, primarul Reșiței, urmează să plece la Bursa, unde se află fabrica Durmazlar.
„Primul tramvai e deja în picioare. Noi în octombrie am primit invitație să mergem în Turcia să-l vedem fizic, în noiembrie ar trebui să vină în România. Am stabilit că-l ducem la Timișoara, unde va intra în probe pe calea de rulare. Celelalte vor apărea succesiv în aprilie, iunie și august 2023. Turcii și-au făcut treaba foarte bine. Din ce am văzut în poză e ceea ce ne-am dorit”, a dezvăluit Nelu Popa, primarul Reșiței, citat de Expressdebanat.

În acest moment, toată Reșița este în șantier, pentru schimbarea completă a șinelor. Lucrările ar trebui să se încheie până la finalul anului 2023 - începutul anului 2024, ceea ce înseamnă că tramvaiele fabricate de Durmazlar vor circula până atunci în Timișoara.
Noile garnituri ar putea începe să circule pe străzile Reșiței de abia în 2024. Compania turcă Durmazlar va livra Reșiței 13 tramvaie de ultimă generație, de 18 metri lungime, și o capacitate de 135 de persoane.

Durmazlar a mai făcut tramvaie pentru orașe turcești precum Bursa, Samsun și Kocaeli. În 2020 au ieșit prima dată la export, producând tramvaie pentru orașul Olsztyb din Polonia. Polonezii vor avea 24 de tramvaie.

Diferența dintre garniturile de la Olsztyb și Reșița este că pentru orașul cărășean s-au proiectat special tramvaie bidirecționale.
Tramvaiele sunt achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană derulat prin Ministerul Dezvoltării, în valoare de aproximativ 25.000.000 de euro.
Înfiinţat în anul 1956, Durmazlar Holding este un producător de utilaje industriale, cu exporturi în 120 de ţări. În prezent, grupul are două facilităţi de producţie şi aproximativ 900 de angajaţi, dintre care 120 de ingineri se ocupă numai de cercetare-dezvoltare, realizând o cifră de afaceri anuală de 150 milioane euro, din care 70 milioane euro este cifra de afaceri a diviziei de sisteme feroviare.

Durmazlar produce boghiuri şi alte componente importante pentru vehiculele feroviare pentru companii cunoscute precum Alstom, Siemens şi Bombardier.
Producătorul turc s-a înscris și la licitația pentru cele o sută de tramvaie pentru București, au și câștigat în primă fază, însă, în urma unor nereguli au pierdut contractul de 180 de milioane de euro în fața asocierii româno – chineze Astra Vagoane Călători – CRRC.
Amintim, la Timișoara au ajuns deja nouă din cele 21 de garnituri fabricate de compania turcă Bozankaya. Acesta au început să circule cu călători din iunie 2022.

Fiecare tramvai Bozankaya valorează în jur de două milioane de euro, are 30 de metri lungime şi o capacitate de 200 de călători, din care 48 de locuri pe scaune.