Timișoara are 724 mașini electrice și 3.200 vehicule hibride. Apar noi stații de încărcare

0
Publicat:

Primăria Timișoara a amplasat în oraș 15 stații de reîncărcare pentru mașini electrice, dar se pregătește să extinde rețeaua cu încă 17 stații, pentru care a obținut deja fondurile necesare de la Administrația Fondului de Mediu.

Stație de încărcare la Timișoara FOTO PMT
Stație de încărcare la Timișoara FOTO PMT

În 2023, în România sunt înmatriculate în jur de 25.000 de mașini full electrice, în condițiile în care în urmă cu un deceniu nu erau nici 50. În jur de 11.000 de autovehicule electrice au fost cumpărare de români și înmaticulate în 2022.

Conform Primăriei Timișoara, în orașul de Bega sunt înregistrate la această oră fix 724 de mașini electrice și 3.237 de autoturisme hibride.

Pentru aceste mașini electrice e nevoie însă și de infrastructură. Astfel, primăria a amplasat în oraș 15 stații de încărcare care funcționează din data de 9 septembrie 2022.

De la data punerii în funcțiune, au fost vânduți, prin stațiile de încărcare pentru mașini electrice, peste 900.000 Kwh, în valoare de 996.058  lei. Tariful pentru serviciile de reîncărcare a vehiculelor electrice este de 1,10 lei/ kWh cu TVA. Prețul este format din costul energiei electrice (tarif/kWh), la care se adaugă 10 % comisioane privind interconectarea cu integratorul de plăți, sistemul bancar și operatorii de telefonie mobilă și TVA”, au transmis cei de la Primăria Timișoara. 

Stațiile de încărcare pot fi folosite prin descărcarea aplicației EVGO SMART CHARGE (disponibilă gratuit pe Plaz Store și App Store). Plata se face tot prin intermediul aplicației. Aplicația conține și o hartă care se actualizează în timp real cu stațiile disponibile în oraș și locurile de încărcare libere.

Primăria se pregătește să extinde rețeaua de stații de reîncărcare cu încă 17 stații, pentru care a obținut deja fondurile necesare de la Administrația Fondului de Mediu.

Instalarea și operarea stațiilor este asigurată de Evgo Green Motion.

În 2022, vânzarea autoturismelor electrice şi hybrid a depăşit, pentru prima dată, vânzarea autoturismelor cu motoare diesel, creştere datorată stimulentelor acordate prin Programul Rabla PLUS, derulat de Ministerul Mediului prin Administraţia Fondului pentru Mediu, informează instituţia.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite