Video Singura fabrică din România producătoare de seringi microlitrice. Americanii mai investesc 30 de milioane de euro VIDEO
0Americanii de la Hamilton au anunțat, la aniversarea celor zece ani de când au deschis o fabrică în Giarmata, județul Timiș, o nouă investiție, care depășește 30 de milioane de euro.

Povestea Hamilton Central Europe a început în România în 2013 cu preluarea producției de seringi microlitice din Elveția. Inițial, au pornit cu zece angajați, dar au urmat investiții mari, iar acum oferă peste 350 de locuri de muncă.
„Acum zece ani, când am început activitatea la Giarmata, cu zece angajați, am făcut o pregătire intensă în Elveția. Fiecare dintre noi am fost într-un stadiu de pregătire de trei luni, în care am fost instruiți vizavi de ceea ce urma să se întâmple în România. Ne-am asumat să inovăm și să ducem mai departe povestea seringii microlitrice, pe care fondatorul acestei companii, Clark Hamilton, o inventa în 1946 în modestul său garaj din California. Primele produse pe care le-am făcut aici erau seringile cu microlitru. Erau primele produse pe care le-am transferat din Elveția. Pas cu pas am mărit portofoliul de produse și am exportat produsele în toată lumea”, a declarat Ciprian Ractei, director general Hamilton Central Europe.

România este a doua țară din Europa, după Elveția, unde Hamilton are activități de producție și este singura companie din România specializată în producția de seringi microlitrice.
Astăzi, în fabrica din Giarmata, se produc instrumente de precizie ridicată folosite în laboratoarele de analiză și cercetare: seringi microlitrice, ace, pompe de dozaj, module de pipetare și accesorii, precum și consumabile de unică folosință utilizate în secțiile de terapie intensivă.
“Acum suntem o echipă de peste 350 de colegi, am depășit cifra de afaceri de 50 milioane de euro în anul 2022 și am investit peste 32 milioane de euro, doar în infrastructura de lucru. Și nu ne oprim aici. Continuăm să investim, să inovăm, să producem excelență” a mai declarat Ciprian Ractei.

Investiție de 30 de milioane de euro
Hamilton are planuri de extindere a fabricii de la Giarmata. Este vorba despre o investiție preconizată a fi gata în noiembrie, a cărei valoare se ridică la 30 de milioane de euro.
„Ne vom extinde semnificativ portofoliul de produse în următorii ani și, prin urmare, vom proiecta, produce și gestiona noi dispozitive de laborator în România. Investiția în noua unitate a fost condiția necesară pentru acest lucru, iar alte investiții în noi produse vor urma”, a declarat Martin Frey, CEO Hamilton.

Hamilton este cel mai mare investitor din comuna timișeană Giarmata.
„E una dintre investițiile fanion ale domeniului pharma și al biotehnologiei. Genul acesta de investiții aduc valoare adăugată ridicată, care au potențialul de a atrage inteligență în Timișoara. E genul de investiții pe care dorim să le promovăm. Cu atât mai mult cu cât intenția acestei companii este să se dezvolte în continuare. Tocmai au anunțat extinderea investiției la Giarmata. Și vor să aducă aici partea de inovare. Ne pot face unici pe piață, ne pot trimite în topul acestor tipuri de investiții la nivel european”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Hamilton este un lider tehnologic global în știința vieții, dispozitive medicale, automatizarea laboratorului și industriile de gestionare a probelor. Succesul său se bazează pe invenția seringii microlitrice a inginerului chimic american Clark Hamilton, la sfârșitul anilor 1940.

Hamilton are aproximativ 3.000 de angajați la nivel global, proiectează și produce acum ventilatoare de ultimă generație, roboți de pipetare, senzori biopharma și alte echipamente de automatizare și precizie pentru spitale, laboratoare, cercetare și industrie din întreaga lume.
















