Scandal între liderul de sindicat şi patronii unei firme din Timişoara

Corina Huminic din Timişoara spune că nu mai este primită la muncă. Angajatorii susţin că s-a închis punctul de lucru pentru că liderul de sindicat a insultat un client, care a reziliat contractul cu firma.
Un lider de sindicat nu este primit la muncă pentru că a luptat pentru drepturile colegilor
Corina Huminic, liderul de sindicat din două firme timişorene cu administratori de origine italiană, susţine că nu mai este primită la muncă pentru că luptă pentru salariaţi. Corina reprezintă angajaţii a două firme din Timişoara, Farmavoice şi Alpabim, care se ocupă de intermedierea de servicii medicale private.
Femeia susţine că a primit ameninţări de la mai mulţi angajaţi şi de la oameni aflaţi în conducerea firmelor şi că nu este lăsată de directorul firmelor să intre în sediul în care lucrează. „Din momentul în care am făcut plângeri la ITM, pentru ca oamenii de la cele două firme, Farmavoice şi Alpabim, să-şi primească drepturile, mi s-a dat de înţeles că nu mai am ce căuta la firmă", a spus femeia.
Reprezentanţii firmei susţin că firma şi-a întrerupt activitatea din cauza liderului de sindicat. Click aici ca să afli de ce este acuzat liderul de sindicat! "Doamna Huminic îşi desfăşura activitatea pe unul din aceste posturi. Nu a fost împiedicată să intre in incinta societăţii pentru care lucrează, ci s-a încercat evitarea apariţiei unei situaţii conflictuale între lidera de sindicat şi persoanele care au aflat în acea zi că există posibilitatea de a rămâne fără locuri de muncă datorită intervenţiei Sindicatului Independent Alpabim în problemele interne ale unei societăţi în care nici unul dintre angajaţi nu este membru de sindicat", a declarat avocatul Daniel Izgirean, reprezentantul firmei Farmavoice.





















































