"Primarul nopţii", cel mai cunoscut "Don Juan" al Timişoarei, omul care se laudă că a cucerit peste 2.000 de femei
0Marius Perian, cunoscut în Timişoara sub pseudonimul „Primarul nopţii”, este unul din cei mai mari seducători din România. Fost traficant de metale preţioase, Perian se laudă cu peste 2.000 de cuceriri.
Acum în vârstă de 58 de ani, Marius Perian merge în continuare în cluburi şi petrece. A fost însurat de trei ori, iar în urma mariajelor are şapte copii. Acesta se laudă că a făcut sex cu aproximativ 2.000 de femei, ceea ce îl recomandă ca fiind unul din cei mai mari cuceritori din ţară. „E greu ca o dată la 8 zile să faci dragoste cu o femeie nouă? Nu e deloc”, a spus Perian. Acesta recunoaşte că a fost îndrăgostit de multe dintre femeile din viaţa lui, dar nu a reuşit să fie statornic. „Mă loveam cu capul de pereţi, dar tot nu mă saturam”, a declarat timişoreanul.
„Primarul nopţii”, după cum îi spune şi porecla, este noctambul. El se trezeşte când alţii se pregătesc de culcare. Nu există club, discotecă sau restaurant în Timişoara în care să nu fie cunoscut. Din contră. Este om al casei. „Sunt pasăre de noapte. Eu încep să mă odihnesc de abia după ora 7 dimineaţa”, a mai spus Perian.
Marus Perian a făcut parte din lumea bună a oraşului şi pe timpul comunismului. Era printre clienţii fideli de la Cina, Continental, Loyd sau Palace. „Pe atunci era locuri foarte exclusiviste. Mergeau copii de miniştri, doctori, securişti. La Continental era program de cabaret. Ţinea trei ore, iar intrarea costa 75 de lei. Dar intrai greu, pentru că era mereu plin”, a main povestit Perian.
Ce este femeia pentru Marius Perian? „E un vis. Dar când te trezeşti îţi cam fuge visul. M-am dedicat femeilor şi, vorba aia, am rămas sărac. Toate au plecat cu câte ceva. Au lăsat casa goală”, a spus cuceritorul bănăţean.
Tablouri cu femeile din viaţa lui
Pentru a păstra amintire de la femeile care i-au ajuns aproape de suflet, Marius Perian a decis să îşi tapeteze camerele cu tablouri în care iubitele apar în diverse ipostaze de animale şi monştri imaginari. „Am peste 50 de tablouri. O parte sunt realizate de artistul Miţă Cernescu. Fiecare femeie este desenată după caracterul ei”, a mai declarat Marius Perian.
Perian a fost coleg de bancă în şcoala elementară cu Florin Călinescu. „A fost o gaşcă extraordinară. Singura oaie neagră am ieşit eu. Restul toţi au avut noroc în dragoste. Poate şi eu am avut, dar am dat cu piciorul în el. M-am riscat”, a mai declarat Perian.
Traficant de metale preţioase
Înainte de 1989, Marius Perian trafica aur şi alte metale preţioase pe sub nasul autorităţilor comuniste. Chiar dacă au fost mereu pe urmele sale, "Primarul Nopţii" a reuşit de fiecare dată să scape de urma miliţienilor, iar între 1972-1986 prin mâinile sale au trecut peste un milion de mărci germane. „De câteva ori mi-au luat şireturile şi cureaua, la arest, dar am scăpat de fiecare dată. Pe vremea aceea infracţiunile se legalizau cu aur. Procuratura accepta diferite cantităţi de aur în schimbul scoaterii de sub urmărire penală”, a spus Marius Perian. Acesta susţine că achiziţiona aurul din Italia şi Elveţia şi îl vindea în ţară la preţuri mult mai mari.
Miliţienii nu au găsit aur în casă
Marius Perian nu a reuşit să termine liceul pentru că s-a apucat de afacerile cu aur. Acesta povesteşte că miliţienii au intrat de multe ori în casa lui. „În 1981 mi-au confiscat 150.000 de lei. În 1983 au luat aparatură electronică de foarte mare valoare. Culmea, toate erau cu acte în regulă. O dată am aruncat televizoul pe geam, să nu fie nici al meu, nici al lor. Aur nu găseau la mine. Nu eram nebun să ţin în casă aşa ceva”, a mai spus Perian.
Marius Perian a fost unul din timişorenii care au trăit bine şi pe vremea comunismului. S-a născut în plin centrul oraşului, vizavi de Fântâna cu Peşti. Tată său a lucrat în armată, la contrainformaţii, iar mama lui a fost contabilă la alimentara din Piaţa Victoriei. „Nu duceam lipsă de nimic, niciodată. Frigiderul a fost mereu plin”, a povestit Perian. Deşi a rulat foarte mulţi bani, timişoreanul susţine că în oraş erau alţii cu mult mai bogaţi ca el. „Împăratul banilor era între 1970-1985 Pătru Fercovia, din Ronaţ. Putea să manipuleze şi 1 milion de mărci pe lună”, a mai spus Perian. În 1972 a fost anchetat pentru trafic internaţional de metale preţioase şi valută, la Bucureşti.
„Primarul nopţii” a părăsit România în 1986, în mod legal. A cumpărat un paşaport cu viză de Germania valabilă pentru şase luni. „M-am săturat să stau în România. I-am cedat tot nevestei mele. Am spus că eu iau copiii, ea ia restul”, a mai declarat Perian. Acesta a revenit în ţară în aprilie 1990, iar de atunci şi-a continuat afacerile cu îmbrăcăminte şi bijuterii.