Podurile monument ale Timişoarei devin obiective turistice (GALERIE FOTO)
0
Tinerii talentaţi din capitala Banatului promovează prin fotografii şi pictură moştenirea istorică a oraşului. Zece artişti timişoreni şi-au pus în plan să readucă istoria oraşului în contemporan făcând ce ştiu ei să facă mai bine.
Istoria oraşului va fi promovată prin podurile de peste Bega, care vor deveni parte din circuitul cultural al Micii Viene. Tinerii au pictat sau au fotografiat toate podurile din capitala Banatului şi îşi vor expune lucrările în diferite locuri publice pentru a fi văzute de cât mai mulţi oameni.

„Am ales să prezentăm şi documentaţia istorică a podurilor pentru ca locuitorii timişoreni să cunoască istoria oraşului. Mai ales că, în ultimii 50 de ani, foarte mulţi dintre cei care locuiesc aici au venit din alte părţi. Vrem să readucem în lumină valorile istorice”, a spus Carmen Bayer, vicepreşedinte ALLMA, organizaţia care a iniţiat proiectul „Podurile Timişoarei - Tradiţie şi modernitate în arta contemporană”.
Potenţial mare
Lucrările vor fi expuse în instituţii publice, în companii, în şcoli şi la Centrul de Informare Turistică, pentru a ajunge la cât mai multe persoane. „Scopul este de a face cunoscute valorile oraşului, de a face cunoscuţi artiştii şi de a crea o punte între ele, prin artă”, a mai spus studenta. Unele dintre podurile timişorene sunt renumite în lume datorită elementelor lor unice.

Proiectul iniţiat de studenţii de la Arte va pune în prim plan moştenirea istorică a Timişoarei şi va îmbogăţi circuitul cultural al oraşului cu alte câteva repere.
„Potenţialul podurilor timişorene de a ieşi în evidenţă e foarte mare, mai ales dacă oamenii ştiu, dacă sunt promovate cum trebuie. Sunt valori cu care timişorenii pot ieşi în faţă”, a spus Arpad Jancso, istoric al podurilor.
























































