Permis de conducere auto pentru persoanele defavorizate. Se acoperă costurile şcolii de şoferi şi cheltuielile adiacente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Permis de conducere pentru persoane defavorizate
Permis de conducere pentru persoane defavorizate

MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate acoperă costurile generate de obţinerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate.

MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au lansat cea de-a patra ediţie a programului de responsabilitate socială „Permis pentru viitor”, prin care oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor obţinerii permisului de conducere de orice categorie. 

Persoanele vizate de acest program sunt tinerii cu posibilităţi materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiţie sau poate fi un avantaj în obţinerea unui loc de muncă sau în menţinerea şi extinderea atribuţiilor de serviciu. Solicitările de finanţare pot fi depuse până în 25 ianuarie 2019.

Sunt eligibili tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, din medii defavorizate, care doresc să obţină permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze şi tramvaie).

„Experienţa celor trei ani de existenţă a programului Permis pentru viitor ne-a învăţat că avem nevoie de atenţie şi de sensibilitate pentru a ne apropia de tinerii din mediile defavorizate, cărora dorim să le oferim un instrument cu adevărat util la intrarea lor pe piaţa muncii. Ne dorim ca sprijinul financiar acordat să fie eficient, să aducă rezultate concrete şi sperăm de fiecare dată că toţi beneficiarii vor obţine permisul de conducere şi că le va fi de real folos în viitor”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

 „Permisul de conducere obţinut cu sprijinul material oferit prin acest program mi-a fost şi îmi este de mare folos, fiind angajat la un atelier de service auto, unde nici nu-mi imaginez cum aş putea lucra fără acest permis!” – a declarat Papp Norbert din Carei, unul dintre tinerii beneficiari ai ediţiei precedente.

48 de tineri au obţinut deja permisul de conducere

În cadrul celor trei ediţii ale programului de până acum, 48 de tineri au obţinut permis de conducere: 41 categoria B, şase categoria C şi un carnet categoria B, automobil adaptat pentru persoane cu dizabilităţi. 
 

Alţi 41 de beneficiari sunt programaţi pentru susţinerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor şcolii de şoferi.

„Încurajăm tinerii să pregătească din timp, încă din acest an, solicitările de finanţare, să nu amâne demersurile pentru  sfârşitul perioadei de înscriere. Permanent se pot informa de la noi, le oferim toate detaliile necesare pentru înscriere. Este important ca fiecare solicitant să-şi găsească un mentor, un îndrumător pentru perioada şcolii de şoferi şi a pregătirii pentru examen. Aşteptăm solicitări motivate clar, din care să reiasă necesitatea şi beneficiul scontat al obţinerii permisului de conducere”, a precizat András Imre, director executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.

Mai multe detalii despre programul Permis pentru viitor şi formularul de înscriere se pot descărca de pe site-urile pentrucomunitate.ro şi molromania.ro. Termenul final pentru depunerea solicitărilor este 25 ianuarie 2019.

Se acoperă costurile şcolii de şoferi şi cheltuielile adiacente

Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundaţia Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Prin acest program, MOL România acordă finanţarea necesară obţinerii permisului de conducere – costurile şcolii de şoferi şi cheltuielile adiacente – pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze şi tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 17 şi 25 de ani, pentru care existenţa permisului este o condiţie sau un avantaj în obţinerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea sau extinderea atribuţiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.

În cei trei ani de la prima lansare în 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori pe plan naţional: la Gala Societăţii Civile 2018 şi la Romanian CSR Awards 2017. Concursul de proiecte pentru ediţia a 4-a a fost lansat la 27 noiembrie 2018, iar termenul de trimitere a dosarelor este 25 ianuarie 2019. Fondul programului este de 75.000 lei.

În cadrul celor trei ediţii anterioare din judeţul Timiş au obţinut finanţare şase tineri, dintre care doi au trecut cu succes examenul, doi se pregătesc şi alţi doi au abandonat şcoala.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite