Migrant mort la Timișoara. A încercat să coboare de la etajul cinci pe o frânghie din cearșafuri
0Un tânăr din Sri Lanka a murit în noaptea de marți spre miercuri, 29/30 august 2023, în timp ce încerca să evadeze cu ajutorul unor cearșafuri, dintr-un apartament în care era ținut de doi traficanți de migranți, tot din Sri Lanka.
Incidentul a avut loc într-un bloc de pe Calea Torontalului din Timișoara. Potrivit opiniatimisoarei.ro, doi tineri din Sri Lanka, ajunși la Brașov legal, cu drept de muncă, au fost racolați de doi traficanți de migranți, tot srilankezi, care le-au promis că îi vor ajuta să ajungă în Ungaria.
După ce migranții au ajuns la Timișoara și au fost cazați într-un apartament de pe Calea Torontalului, traficanții le-ar fi cerut mai mulți bani decât s-a discutat inițial. Cei doi migranți nu au fost lăsați să plece până nu achită suma solicitată.
Încercând să scape din apartamentul în care erau ținuți captivi, cei doi migranți au improvizat o frânghie din cearșafuri. Unul dintre cei doi tineri a reușit să ajungă la parter, dar cu al doilea tânăr frânghia improvizată s-a rupt, iar tânărul din Sri Lanka a căzut în gol.
Traficanții au fost prinși la scurt timp după incident, fiind reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Zilele trecute, peste o sută de persoane au fost prinse de către poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II încercând să treacă fraudulos vama.
Spre exemplu, la 24 august 2023, nouă cetăţeni din Sri Lanka au fost prinși încercând să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Ei erau ascunşi în două autoturisme conduse de doi cetățeni români. Au fost prinși însă de poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, aflați la volanul unor autoturisme înmatriculate în România, care se deplasau pe ruta România- Ungaria. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunși în autoturisme și în portbagajele acestora, nouă cetățeni străini”, a declarat purtătorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.