UPDATE Polițiștii au reușit să prindă deținutul care a evadat de la un punct de lucru
0Forțele de ordine au instituit filtre pe drumuri, la frontiere, iar polițiștii de la Penitenciarul Timișoara l-au căutat pe deținutul evadat. Deținutul a fost capturat în zona gării din localitatea timișeană Remetea Mare.

UPDATE ORA 17.40 Deținutul a fost capturat în zona gării din localitatea timișeană Remetea Mare.
„Sava Tiberiu Flavius care, astăzi, 27.06.2023, a părăsit punctul de lucru exterior Dietriech Honold, a fost identificat și capturat, în jurul orei 10.47, pe raza localității Remetea Mare de către o echipă de căutare constituită din polițiști de penitenciare, angajați ai Penitenciarului Timișoara în colaborare cu angajații din structurile de apărare națională. În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. De asemenea, pentru deținut se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale”, au transmis cei de la Penitenciarul Timișoara.
ȘTIREA INIȚIALĂ
„Marți, în jurul orei 0:59, s-a constatat că deţinutul SAVA TIBERIU FLAVIUS, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, clasificat în regim semideschis, a părăsit punctul de lucru exterior DIETRICH HONOLD”, anunță Poliția.
În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, scrie Expres de Banat

Părăsirea fără autorizare a locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.
Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, oamenii au putut apela numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Timișoara, la numărul de telefon: 0256/200030, 0752.090.228.