Analiză Războiul SUA–Iran apropie state cu interese diferite. Ce urmăresc cele opt țări reunite la Istanbul

Reuniunea din 23 octombrie de la Istanbul, la care au participat opt state europene și regionale, ar putea pune bazele unui nou format diplomatic menit să influențeze evoluția războiului dintre  SUA, Israel și Iran. Analistul politic Emanuel Cernat explică de ce miza este mai ales economică și ce urmărește Turcia prin această inițiativă.

Întâlnirea R4+E3 Foto: Turkish Minister of Foreign Affairs

Absența Statelor Unite și a Israelului de la masa discuțiilor atrage atenția, având în vedere implicarea lor directă în conflict, spune expertul. Potrivit lui Emanuel Cernat, însă, miza reuniunii nu trebuie căutată neapărat într-o soluție imediată pentru război, ci în încercarea statelor participante de a-și coordona pozițiile și de a construi un cadru de dialog cu greutate internațională.

„Mai degrabă, putem lua în considerare interesul pentru dezvoltarea unor formate multilaterale care să contrabalanseze impactul economic al acestui război”, afirmă analistul.

Efectele economice ale conflictului depășesc regiunea Orientului Mijlociu, iar perturbarea transportului maritim poate afecta aprovizionarea cu energie și alte bunuri. În acest context, statele participante au un interes comun în reducerea tensiunilor, chiar dacă nu au neapărat aceleași obiective politice sau aceeași poziție față de actorii implicați în război.

Cernat consideră că reuniunea poate contribui la formarea unei voci comune, care să fie luată în calcul în eventualele discuții viitoare.

„Încearcă să dezvolte un format de dialog care să reprezinte un element suficient de important pentru a fi luat în considerare de către Statele Unite, de către Iran, de către Israel”, explică acesta.

Miza ar fi ca participanții să dobândească o capacitate mai mare de influență diplomatică, fără să înlocuiască părțile implicate direct în conflict.

Turcia încearcă să-și consolideze rolul regional

Unul dintre actorii centrali ai reuniunii este Turcia, care găzduiește discuțiile și încearcă să se afirme ca mediator în crizele din regiune. Ankara urmărește să-și consolideze poziția diplomatică prin inițiative care reunesc state europene și puteri regionale.

Turcia are una dintre cele mai mari armate NATO. Este considerată a doua ca mărime după cea a Statelor Unite, în funcție de efective. Acest atu, alături de poziția sa geografică și de relațiile diplomatice cu mai mulți actori regionali, îi oferă un rol important în discuțiile privind securitatea Orientului Mijlociu.

Emanuel Cernat subliniază că reuniunea reunește state cu resurse militare, economice și diplomatice semnificative, ceea ce ar putea da mai multă greutate inițiativei. Pe lângă Turcia, Arabia Saudită are o influență militară importantă în regiunea Golfului, în timp ce Pakistanul deține arme nucleare.

„Turcia încearcă să se reafirme în rolul de principală forță regională diplomatică, care lucrează la elaborarea unor noi formate multilaterale”, spune Cernat.

Arabia Saudită are interese directe în securitatea Golfului, în timp ce Pakistanul și Egiptul contribuie la dimensiunea regională a formatului. Cele patru state europene aduc, la rândul lor, greutate diplomatică și interese economice legate de stabilitatea rutelor comerciale.

„Este clar o coaliție care reunește niște actori care de multe ori s-au aflat pe părți diferite ale ordinii internaționale, dar care se află acum în fața unei amenințări economice din ce în ce mai accentuate.”, afirmă specialistul.

Securitatea rutelor maritime, o miză economică majoră

Un subiect important al discuțiilor a fost securitatea rutelor maritime, esențială pentru transportul internațional de mărfuri și energie. Tensiunile din zona Golfului și atacurile asociate conflictului din Yemen pot pune în pericol circulația navelor și pot amplifica presiunile asupra economiei globale.

Pentru statele participante, cooperarea nu se limitează la perspectiva unei încetări a focului. Reducerea riscurilor pentru transportul maritim și prevenirea extinderii conflictelor sunt obiective care pot fi urmărite în comun chiar și în lipsa unui acord politic mai amplu.

Cernat subliniază că presiunea economică generată de război poate determina state cu poziții diferite să caute mecanisme de coordonare. Reuniunea nu garantează că acestea vor reuși să influențeze deciziile Washingtonului, Teheranului sau ale Israelului, dar poate crea un cadru prin care să-și facă mai bine auzite pozițiile.

Într-o declarație separată, Turcia, Egiptul, Pakistanul și Arabia Saudită au cerut încetarea violențelor și reluarea neîntreruptă a ajutorului umanitar și a eforturilor de reconstrucție în Gaza. Cele patru state și-au reafirmat sprijinul pentru o soluție cu două state, care să permită înființarea unui stat palestinian independent, cu capitala la Ierusalimul de Est.

De ce nu sunt așteptate soluții imediate

Reuniunea trebuie privită ca o etapă inițială, nu ca un moment în care statele participante ar putea prezenta deja un plan concret de rezolvare a conflictului, mai spune Emanuel Cernat.

„Cred că, mai degrabă, această întâlnire reprezintă un prim pas”, afirmă analistul.

Acesta se referă și la declarațiile ulterioare ale ministrului turc de externe, Hakan Fidan, care a prezentat întâlnirea drept prima dintr-o serie mai amplă de reuniuni. Ideea unui dialog continuu sugerează că participanții urmăresc să consolideze formatul în timp, nu doar să transmită un mesaj punctual.

Obiectivul ar fi ca grupul să capete suficientă greutate diplomatică pentru ca pozițiile sale să fie luate în considerare în viitoarele discuții privind războiul.

„Nu cred că, în acest moment, întâlnirea aceasta ar putea să fie suficientă pentru a considera că vor exista niște rezolvări sau niște soluții pe care să le poată propune. Mai degrabă, este începutul unei construcții viitoare”, conchide Cernat.

Prin urmare, rezultatul imediat al reuniunii nu este o soluție pentru război, ci intenția de a continua consultările. Dacă formatul va deveni unul constant și dacă participanții vor reuși să-și coordoneze pozițiile, acesta ar putea căpăta relevanță în viitoarele eforturi diplomatice. Influența sa va depinde însă de capacitatea celor opt state de a transforma declarațiile comune în inițiative concrete și de disponibilitatea părților implicate direct în conflict de a ține cont de ele.