Adevăratul „Manhattan” al Europei cu șapte secole înaintea Americii. Orașul european care a inventat primii „zgârie nori” din istorie

Primul oraș cu „zgârie nori” din istorie nu a apărut în America, ci în inima Europei, cu mai bine de șapte secole înainte ca primul bloc uriaș din Chicago să fie construit. Era un adevărat „Manhattan” al Evului Mediu și un adevărat motor comercial și cultural al întregului continent. 

Bologna medievală în secolul al XIII lea reconstituire Foto: Toni Pecoraro

Atunci când vorbim de zgârie-nori, ne gândim automat la Statele Unite. Este drept, astăzi clădiri gigant, uriași de sticlă și metal se găsesc în multe orașe din state dezvoltate și mari centre comerciale, precum China, Emiratele Arabe Unite, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Malaezia, Singapore sau Canada.

Însă orașele nord-americane rămân, fără îndoială, simbolul universal al marilor centre urbane cu zgârie-nori, fiind locul unde a luat naștere acest concept arhitectural și unde s-a definit profilul urban modern (skyline). Cu toate acestea, puțin cunoscut publicului larg este faptul că, de fapt, primul oraș din lume care a abordat ideea de „zgârie-nori” (evident, la scară mai redusă), a fost în inima Europei și cu șapte secole înainte ca americanii să se gândească măcar la o clădire de acest fel.

Este vorba despre Bologna, un oraș italian care există și astăzi, dar care în secolele XII-XIII a fost considerat un adevărat Manhattan al Europei, o inimă comercială și culturală a întregului continent, un loc al finanțelor și al rafinamentului, o așezare umană unică în istorie, prin aspectul său care efectiv i-a șocat pe contemporani.

Locul în care oricine și-ar fi dorit să trăiască în Evul Mediu

Atunci când ne gândim la Evul Mediu european și mai ales la secolele XII-XIII, de obicei ne vin în minte imagini ale unor vremuri marcate de agresivitate, războaie între feudali, între regate, sărăcie, foamete, orașe insalubre, străzi desfundate, boală, mizerie, nedreptate. O perioadă în care nu foarte mulți și-ar fi dorit să trăiască.

Cu toate acestea, erau și zone în care nu era chiar atât de rău să poposești, dacă s-ar fi inventat mașina timpului. Iar una dintre acestea era, fără îndoială, Peninsula Italică, mai ales în nordul și centrul acesteia (deși erau și orașe sudice prospere). Între 1100 și 1300, Italia a devenit un motor comercial și cultural, mai ales datorită poziției sale geografice privilegiate în Marea Mediterană, servind drept punte de legătură directă între Orientul Apropiat (Levant, Imperiul Bizantin, lumea arabă) și Europa Occidentală. Cruciadele și apariția primelor state cruciate pe coastele Orientului Apropiat au favorizat ascensiunea republicilor maritime precum Veneția, Genova, Pisa și Amalfi. Comerțul cu mirodenii și cu numeroase produse orientale, pentru care orașele italiene menționate anterior dețineau de multe ori monopolul, a dus la o dezvoltare incredibilă.

Armatorii și negustorii au început să dețină averi care le-au permis să urce scara socială. Se construia mult, se investea mult. Totodată, bunăstarea a migrat dinspre orașele portuare de pe coastă, care controlau rutele comerciale și dețineau monopolul produselor de lux, către interiorul Peninsulei, către centrele industriale și financiare ale Italiei Centrale și de Nord. Milano și Florența se dezvoltau într-un ritm accelerat. În marile orașe italiene au apărut primele forme ale capitalismului modern, inclusiv sistemul contabilității în partidă dublă, companiile pe acțiuni, primele bănci moderne (în Genova și Florența) și instrumentele de credit sau de asigurare.

Bologna Foto: wikipedia

Totodată, multe orașe s-au eliberat de sub tutela feudală strictă, formând comune urbane autoguvernate (orașe-stat) unde puterea era deținută de comercianți și bancheri. Rata de urbanizare a Italiei era de 20%, depășind cu mult restul Europei. Bogăția a adus dezvoltare culturală, emancipare socială.

Bogăția uriașă generată de comerț și bănci le-a permis negustorilor bogați și familiilor influente (cum ar fi cele din Florența sau Veneția) să finanțeze arta, arhitectura și educația. Comerțul intens cu Bizanțul și lumea islamică a facilitat schimbul de cunoștințe și recuperarea operelor filozofice și științifice din Antichitatea greacă și romană. Totodată, Roma și Statul Papal au avut un rol pivotant. Ca centru spiritual al creștinismului, Roma a atras pelerini, artiști și cărturari din întreaga Europă, amplificând schimburile culturale.

„Manhattanul Europei”, o inimă economică și culturală a continentului

În secolele XII-XIII, în acest leagăn al civilizației din Italia, strălucea un oraș unic în peisajul și istoria europeană. Era vorba despre Bologna. Era un centru urban prosper și influent în care trăiau clanuri nobiliare bogate, dar și familii de negustori care adunaseră averi considerabile. În jurul anului 1200, Bologna se număra printre cele mai mari și mai influente zece centre urbane și intelectuale ale continentului. Și asta datorită și Universității din Bologna, fondată în anul 1088. Această universitate a transformat orașul într-unul dintre cele mai importante centre intelectuale ale Europei. Totodată, orașul a început să dezvolte, în secolul al XIII-lea, celebrele sale galerii pietonale acoperite, care permiteau extinderea spațiilor de locuit și a celor comerciale.

Bologna, orașul vechi Foto: wikipedia

Orașul era foarte bine apărat, fiind înconjurat de fortificații medievale prevăzute cu porți importante de acces, precum Porta Maggiore, Porta Castiglione și Porta Santo Stefano. Strălucirea Bolognei se leagă de Matilda de Canossa, care a trăit între 1046 și 1115. A fost una dintre cele mai puternice femei ale Europei medievale. Contesă de Toscana și conducătoare a unor întinse teritorii din nordul și centrul Italiei, ea a jucat un rol esențial în Controversa învestiturii, conflictul dintre papalitate și împărații Sfântului Imperiu Roman. Ea este cea care a fondat Universitatea din Bologna. Într-o epocă în care puterea politică era dominată în principal de bărbați, Matilda a condus armate, a negociat cu împărați și papi și a reușit cu multă pricepere să-și administreze propriile domenii.

Nu era doar o aliată a unor conducători puternici, ci o suverană care urmărea propriile obiective politice. A avut, de exemplu, un rol decisiv în conflictul dintre papă și împărat. Matilda a devenit una dintre principalele susținătoare ale reformei Bisericii și ale autorității papale, fiind o aliată apropiată a papei Grigore al VII-lea. Rivalul acestuia era Henric al IV-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, care se opunea încercării papalității de a limita controlul monarhilor asupra numirii episcopilor. În acest conflict, Matilda a oferit papalității sprijin financiar, militar și diplomatic. Poziția sa era deosebit de importantă deoarece domeniile sale se aflau într-o zonă strategică a Italiei, iar cetățile sale puteau oferi protecție papei.

Primul oraș cu „zgârie-nori” din istorie

Ceea ce făcea Bologna unică în istoria medievală a Europei era aspectul său cu totul și cu totul deosebit, o arhitectură care i-a uimit profund pe contemporani și pe călătorii care descopereau orașul. Practic, orașul era plin de „zgârie-nori”, adică turnuri înalte care aveau și până la 100 de metri și 15 etaje. Erau făcute din piatră și în interiorul lor erau amenajate numeroase încăperi.

În toată Bologna, în secolele XII-XIII, au apărut peste 180 de astfel de turnuri. „Oricine privește vechile hărți sau citește cronicile rămâne uimit de această pădure de piatră. Numărul izbitor de structuri verticale ridicate într-un spațiu atât de strâns demonstrează o frenezie constructivă unică în Europa”, scria contele Giovanni Gozzadini, istoric și arheolog din secolul al XIX-lea, primul care a analizat în profunzime arhivele orașului.

Turnul Prendiparte Foto: wikipedia

„Orașul părea că se înalță la cer, iar trufia familiilor se măsura în stânjeni de zidărie. Străzile erau umbrite zi și noapte de coloanele uriașe de cărămidă, încât soarele abia dacă atingea caldarâmul în verile fierbinți”, se arată în cronicile din „Statuti di Bologna” din secolele XIII-XIV. Specialiștii spun că aceste turnuri au apărut pentru prima dată începând cu secolul al XII-lea, datorită conflictului dintre marile familii nobiliare împărțite în două facțiuni: guelfi (susținătorii papalității) și ghibelini (susținătorii împăratului romano-german). Practic, ele aveau un dublu rol. Pe de o parte, reprezentau statutul familiei: cu cât era mai înalt, cu atât însemna o importanță mai mare a familiei. Iar de cealaltă parte erau structuri defensive, în care familiile se refugiau în cazul unui atac al unui clan advers.

Două dintre turnurile care au supraviețuit în Bologna Foto: wikipedia

Turnurile erau amplasate lângă locuința obișnuită a familiei și erau pregătite cu alimente și arme, ca pentru un asediu prelungit. Construirea unui astfel de turn medieval era o întreprindere de amploare. Lucrările durau, probabil, între trei și zece ani și necesitau o forță de muncă numeroasă. Turnurile aveau baze pătrate și fundații adânci, de cinci până la zece metri, consolidate cu pari și acoperite cu un amestec de pietriș și var. Cele mai celebre erau Turnul Asinelli și Turnul Garisenda. Turnul Asinelli a fost construit între 1109 și 1119 de familia Asinelli. Acesta are o înălțime de 97 de metri și rămâne cel mai înalt turn medieval din oraș.

Turnul Garisenda, ridicat de familia Garisendi, este mai scund, având aproximativ 48 de metri, și a devenit celebru pentru înclinarea sa pronunțată. Dante Alighieri l-a menționat ulterior în Divina Comedie. Turnurile s-au înmulțit atât de tare încât a fost nevoie de o sistematizare nouă a orașului, cu interdicții clare privind construcția altora noi. Ulterior, burghezia a preluat puterea în oraș și, odată cu transformarea Bolognei în comună urbană și stingerea conflictului dintre papă și împărat, turnurile, care mai mult încurcau, au fost demolate. Până în secolul al XIV-lea, multe dintre turnuri au fost dărâmate sau pur și simplu s-au prăbușit din cauza vechimii și a instabilității structurale. În timp, turnurile care au supraviețuit au primit noi întrebuințări, fiind transformate în închisori, magazine, clădiri administrative sau locuințe. Astăzi, în Bologna se mai păstrează mai puțin de douăzeci dintre turnurile medievale.