Șofer prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist pentru a nu-i suspenda permisul. Ce sume i-a oferit două zile la rând
0Un șofer în vârstă de 33 de ani urmează să prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, după ce, miercuri, a fost prins în flagrant, în timp ce încerca să ofere 500 de lei mită unui poliţist, ca să nu-i suspende permisul de conducere auto.

Șoferul efectuase o depăşire pe linia dublă continuă, potrivit Agerpres, dar spera că-l va convinge pe polițist să nu-l lase fără permis.
„Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au realizat astăzi, 5 februarie 2025, prinderea în flagrant a unui cetăţean, persoană fără calitate specială, care a oferit unui poliţist suma de 500 de euro cu titlu de mită. Poliţistul a respins categoric oferta şi a sesizat fapta la DGA - SJA Mureş (...). În urma constatării faptei, procurorul de caz a dispus reţinerea conducătorului auto pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, urmând ca mâine să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă", a precizat Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş.
Inițial, șoferul îi oferise polițistului o sumă mai mică drept mită
Șoferul încălcase legislația rutieră în urmă cu o zi.
DGA - SJA Mureş precizează că, marți, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Ghindari, un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş - Secţia 14 Poliţie Rurală Ghindari, a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, întrucât acesta încălcase reglementările rutiere prin efectuarea unei depăşiri pe un sector de drum cu marcaj longitudinal dublu continuu.
„În momentul în care poliţistul i-a adus la cunoştinţă celui aflat la volan faptul că îi va fi reţinut permisul de conducere, acesta i-a oferit, iniţial, suma de 200 de euro pentru a nu-i fi aplicate măsurile legale. Ulterior, la acţiunea de prindere în flagrant, conducătorul auto a oferit drept mită suma de 500 de euro", mai precizează DGA-SJA Mureş.