Om de afaceri român în greva foamei. Motivul pentru care a ales această formă extremă de protest

0
Publicat:

Cosmin Bloancă, un om de afaceri din Târgu Jiu care activează în Anglia, vrea să intre în greva foamei în Piața Prefecturii, din cauză că cercetările în dosarul penal cu privire la spargerea și incendierea locuinței sale din cartierul Bucureasa este tergiversat.

Cosmin Bloancă a anunțat că va intra în greva foamei alături de soția sa Foto: Arhivă personală
Cosmin Bloancă a anunțat că va intra în greva foamei alături de soția sa Foto: Arhivă personală

Astfel, făptașii nu au fost nici până acum prinși și trași la răspundere. Cosmin Bloancă a depus o cerere la Primăria Târgu Jiu prin care anunță că va intra în greva foamei împreună cu soția sa „de pe data de 18 decembrie 2023 pe o perioadă nedeterminată, pentru motivul tergiversării anchetei penale în dosarul nr.1/P/2023 de către Poliția Municipiul Târgu Jiu, secția Cercetări Penale, și Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu“, se arată în solicitare.

Casa familiei Bloancă a fost afectată de incendiu Foto: Arhivă personală
Casa familiei Bloancă a fost afectată de incendiu Foto: Arhivă personală

A anunțat că oferă o recompensă de 10.000 de euro

De Revelionul  2022/2023, atunci era plecat de acasă, casa sa a fost spartă de persoane care au rămas necunoscute până acum, pentru că nu au fost identificate de anchetatori. El a fost anunțat de un vecin despre faptul că locuința a luat foc.

Inițial, acesta a crezut că este un scurt circuit la rețeaua electrică, dar și-a dat seama că fusese victima unui jaf când a ajuns acasă.

El a găsit seiful, în care își păstra economiile, spart cu o rangă și golit de bani la  o distanță de aproximativ 500 de metri de casă, aruncat într-un canal. În plus, mai multe bunuri scumpe lipseau din casă.

Cosmin Bloancă spune că hoții au acționat la pont. Aproximativ 28 de camere de supraveghere video are montate în incinta proprietății, dar acestea nu au reușit să surprindă fețele celor care au comis jaful.

Hoții au urcat la etaj, au spart un geam, au pătruns în locuinţă, după care au tăiat curentul. În urma lor, făptașii au dat foc, pentru a șterge probele.

Cosmin Bloancă a anunțat că oferă o recompensă de 10.000 de euro pentru găsirea hoților.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite