Legătura între Oltenia şi Ardeal. Podul cu arc se ridică în Defileul Jiului VIDEO

0
0
Podul de la Lainici va fi finalizat în vara anului viitor. Foto: DRPD Craiova
Podul de la Lainici va fi finalizat în vara anului viitor. Foto: DRPD Craiova

Singurul pod cu arc construit în Oltenia după anul 1989 este ridicat pe Defileul Jiului, pe Drumul Naţional 66, şi face legătura cu Ardealul.

Construcţia podului a început în vara anului trecut, după o serie de întârzieri cauzate de anumite probleme de proiectre care au trebuit să fie remediate, iar acum a ajuns într-o fază importantă: turnarea betonului la unul dintre arcuri. 

„Au început lucrările de betonare ale arcului podului pe pe DN 66, km 105+250, zona Lainici. Doar pentru un singur arc se toarnă peste 125 m³ de beton şi s-au folosit peste 13 To de fier pentru armătură“, au trasmis reprezentanţii Direcţi Regionale de Drumuri şi Poduri (DRPD) Craiova.

Noul pod va avea o lungime de 75 de metri

Noul pod peste râul Jiu va avea o lungime de 75 de metri şi va duce la eliminarea restricţiilor de circulaţie care există în momentul de faţă la podul provizoriu pe care se circulă pe o singură bandă.

Cea mai mare problemă este, în momentul de faţă, că autovehiculele nu pot să depăşească o greutate de 30 de tone. 

Construcţia noului pod va duce la eliminarea restricţiilor. 

Valoarea contractului este de aproximativ 20 milioane de lei, iar termenul de realizare este de un an de zile. 

Se va realiza şi o parcare lângă Mănăstirea Lainici

Pe lângă pod, în zona Mănăstirii Lainicii se amenajează o parcare lângă lăcaşul de cult, un zid de sprijin, iar drumul naţional va fi deviat pe un alt traseu. Lucrările de construcţie au început în luna iulie a acestui an şi trebuie finalizate în vara anului viitor.

„Investiţia este în grafic şi suntem mulţumiţi de lucrările care au fost realizate“, a spus Cristi Tudor, responsbilul de relaţia cu mass media din partea DRPD Craiova. 

VIDEO aici

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Supermarket amendat de ISU pentru gardurile care delimitează accesul clienţilor cu certificate verzi

Mărturisire şocantă. O tânără din Gorj şi-a ţinut bebeluşul mort, timp de câteva luni, într-o pungă în frigider. „Aşa l-am născut, nu avea nicio reacţie“

Târgu-Jiu


Ultimele știri
Cele mai citite