Lebădă rănită găsită pe o stradă din municipiul Târgu Jiu
0
O lebădă ranită a fost găsită, sâmbătă, 12 martie, de o familie din municipiul Târgu Jiu, care a dus-o la Poliţia Locală.
O familie de târgujieni a găsit o lebădă rănită pe strada Barajelor din municipiul Târgu Jiu şi a dus-o la sediul Poliţiei Locale, cerând sprijin pentru salvarea ei.
„Poliţiştii locali au preluat lebăda şi au încredinţat-o reprezentanţilor unui centru de salvare şi reabilitare a animalelor sălbatice, care îi va acorda toate îngrijirile necesare până când va putea să se reintegreze în mediul natural. Pe această cale, felicităm familia care a acţionat pentru salvarea lebedei, pentru spiritul civic de care a dat dovadă, şi îi mulţumim pentru încrederea acordată instituţiei noastre!“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Târgu Jiu.
Pe lacul de acumulare de pe râul Jiu trăiesc de mai mulţi anui mai multe familii de lebede, care reprezintă o adevărată atracţie. De multe ori, lebedele se rănesc în liniile de înaltă tensiune sau cele pentru transportul troleibuzelor.
Vă recomandăm să mai citiţi