VIDEO Interlopii din Titu s-au fugărit cu sabia în sediul Poliţiei. Agenţii, terifiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopii din Titu nu se mai tem de nimic. De la ultimul scandal produs la o terasă din oraş, unde huliganii s-au încăierat pentru o femeie, aceştia au jurat răzbunare. Acum, mafioţii au ajuns să se răfuiască în sediul Poliţiei din Titu, lovind şi o autospecială.

În centrul atenţiei a fost, din nou, interlopul Bela. Acesta a fost alergat prin tot oraşul de mebrii clanului Lupu. De frică, Bela s-a adăpostit în sediul Poliţiei, dar asta nu i-a împiedicat pe ceilalţi să intre după el. Un membru din clanul Lupu s-a oprit cu bolidul în gardul poliţiei şi a distrus şi o autospecială. Localnicilor a ajuns să le fie frică să mai iasă din case. Surse din rândul anchetatorilor spun că interlopul Lupu ar fi intrat cu sabia în sediul Poliţie, încercând să îl linşeze pe rivalul său.

image

“În urma probatoriului administrat, faţă de bărbatul de 33 de ani, din Titu, bănuit de comiterea infracţiunilor de  “distrugere”, “ameninţare”, “port fără drept de obiecte periculoase”, “tulburarea ordinii şi liniştii publice”, “nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de interlopul Lupu.

Fată tunsă cu sabia

La sfârşitul lunii iulie, cele două clanuri au fost din nou în atenţia presei, după ce s-au luat la bătaie pentru o fată. Patru persoane au ajuns la secţia UPU Titu. În încăierare au fost prinse şi două tinere. Una, de 20 de ani, a fost tunsă cu sabia, după legea ţigănească, având răni grave, iar cealaltă, ospătăriţă, a ajuns cu mâna ruptă la spital.  

image

Tânăra tunsă cu sabia Ea le-a spus medicilor că unul dintre agresori a bătut-o, a lovit-o în zona capului cu sabia, după care, cu aceeaşi armă a tuns-o. Chiar ea ar fi chiar mărul discordiei dintre cele două grupări. Ea s-ar fi încurcat cu un tânăr din cealaltă grupare şi drept răsplată, a fost pedepsită după legea ţigănească, care condamnă aprig femeile care îşi înşală bărbaţii.

Cei doi bărbaţi car au ajuns la spital spun că trei inşi i-a atacat din senin, deşi, până de curând erau prieteni la cataramă. 

Cum se distrează interlopii. Reprezentaţie a lui Adi Minune, la ei în curte

Potrivit oamenilor legii, Bela, în vârstă de 28 de ani, a mai fost condamnat pentru infracţiuni cu violenţă.

CITEŞTE ŞI 

FOTO Bătaie cu săbii la Titu, între două clanuri. Patru persoane au ajuns la spital. O tânără a fost tunsă cu sabia şi desfigurată

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite