UPDATE Câinii de vânătoare şi dronele nu au ajutat autorităţile din Târgovişte să găsească leul. Căutările, sistate
0A fost panică, joi, când târgoviştenii au primit două mesaje Ro-Alert care îi atenţionau să fie cu băgare de seama întrucât un leu a fost zărit plimbându-se în libertate. Zeci de persoane, poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi vânători au căutat fiara, dar degeaba.
UPDATE: Autorităţile au anunţat că vineri, 13 mai, din lipsă de probe, au fost sistate căutările în arealul în care ar fi fost zărit animalul sălbatic, adică pe câmpurile din preajma cartierului Priseaca, din Târgovişte.
Singurul indiciu pe care îl au anchetatorii în legătură cu leu scăpat din cuşcă este o urmă de labă găsită pe un câmp. La căutările, care au avut loc până aproape de lăsarea serii, au fost aduşi şi câini de urmă şi anchetatorii s-au ajutat chiar de drone.
„Cele mai ample activităţi de verificare s-au desfăşurat în zona cu vegetaţie de pe câmpul din vecinătatea şoselei de centură, unde a fost semnalată ultima dată prezenţa animalului sălbatic. Pe lângă echipele formate din efective de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali au acţionat şi reprezentanţi ai AJVPS Dâmboviţa cu doi câini de vânătoare, fiind ridicate de la sol şi drone, care au survolat zona”, se arată într-un comunicat al Inspectorului de Jandarmi Dâmboviţa.
Pe tot parcursul misiunii în zonă au fost prezente două echipaje SMURD, care alături de jandarmi, poliţişti şi poliţiştii locali au purtat discuţii cu cetăţenii de la imobilele din apropiere cu privire la evitarea deplasărilor în afara locuinţei, a fotografierii cu animalul sălbatic în cazul apatiţiei, precum şi pentru informarea de urgenţă a autorităţilor despre semnalarea prezenţei acestuia.
„În continuare, zona unde a fost semnalată prezenţa leului este monitorizată de jandarmii şi poliţiştii dâmboviţeni, pentru a se putea interveni prompt în situaţia posibilei apariţii a acestuia”, mai spun jandarmii.
Leii nu sunt de la ZOO
„Primăria Municipiului Târgovişte aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că cei patru lei deţinuţi de Grădina Zoologică din Târgovişte – două femele şi doi masculi, se află şi s-au aflat tot timpul în siguranţă, în adăposturile special amenajate pentru ei”, a precizat Primăria Târgovişte.
„Era leoaică, era femelă. Repet, nu fac glume, nu sunt ţăcănit, înţeleg de la alţi oameni, că nu e prima dată când se întâmplă. Există foarte aproape de noi un domn care are lei. O fi scăpat de acolo. Sper din inimă să nu îl împuşte, să nu îl omoare, dar cumva trebuie ţinut, pentru că acest câmp se umple de copii seara. Eram la plimbare aici. Sună a glumă, dar ne-am întâlnit cu leul pe câmp, în Târgovişte. Am văzut un exemplar mărişor. Nu mi se pare deloc de glumă. Aici, în fiecare seară, câmpul e plin de copii”, spune Vasile.
În cazul în care animalul va fi găsit, el va fi tranchilizat şi dus într-un adăpost autorizat.
„Se va încerca aducerea unor câini de urmă, ca să identificăm dacă există animalul în zonă. Nu a lăsat niciun fel de urmă nici în zonele de baltă unde ar trebui să se vadă o urmă de leu. Nu avem certitudinea că această ameninţare este adevărată. Nimeni nu are voie să deţină un leu. Avea obligaţia să îl declare, să îi asigure spaţiu, să fie asigurat. Nu e voie să deţii în proprietate privată animale exotice. Asta înseamnă că nici maimuţă nu e voie să o deţii. E infracţiune”, spune Cosmin Mateescu, medic veterinar.
De asemenea, proprietarul animalului ar putea fi amendat pentru că a nu a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica acest incident. În Dâmboviţa funcţionează, la acest moment, trei menajerii: ZOO Târgovişte şi două particulare, în Picor de Munte şi Potlogi.