Un soț gelos a sechestrat un angajat al unei benzinării. Ce imagini voia să vadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al unei benzinării din Târgovişte nu a fost lăsat să iasă dintr-un birou, a fost ameninţat şi agresat pentru a-i arăta înregistrările camerelor video unui bărbat care dorea să obţină imagini compromițătoare cu soţia sa.

Poliția a intervenit în acest caz
Poliția a intervenit în acest caz

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au descins, joi, la domiciliile a doi bărbaţi, de 46 şi 17 ani, din Târgovişte.

Activităţile au fost desfăşurate pentru administrarea probatoriului în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj.

„Din investigaţiile efectuate a reieşit că cei doi, la data de 30 mai a.c., în timp ce s-ar fi aflat într-o staţie de alimentare cu carburant din Târgovişte, ar fi lipsit de libertate un tânăr de 23 de ani, respectiv nu i-ar fi permis să iasă dintr-un birou, l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă şi l-ar fi agresat fizic pentru a obţine o înregistrare compromiţătoare cu soţia bărbatului de 46 de ani”, precizează IPJ Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

Cei doi bănuiţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite