O namilă de urs se plimbă prin Vulcana Băi, la 3 kilometri de oraşul-staţiune Pucioasa. „Ăsta e brun“ VIDEO
0Localnicii din Vulcana Băi, Dâmboviţa, sunt speriaţi, de câteva zile, de un urs. Fiara se plimbă nestingherită în căutare de hrană. O cameră de supraveghere a suprins animalul sălbatic foarte aproape de locuinţele oamenilor.
„Ia uitaţi-l mă! Băh, ăsta e brun! Ăsta e urs brun. Mânca-te-ar mama pe tine, ai băgat în sperieţi o comună”, a exclamat o localnică din Vulcana Băi, Dâmboviţa, atunci când a văzut imaginile.
De menţionat că Vulcana Băi est situată la doar 3 kilometri de municipiul Pucioasa, a doua aşezare ca mărime şi importanţă, după Târgovişte, din judeţul Dâmboviţa, iar de reşedinţa de judeţ Târgovişte, la doar 15 kilometri.
Din fericire, ursul, care pare un exemplar adult, de dimensiuni apreciabile, nu a produs pagube şi nici nu a atacat vreun om. Localnicii însă au aflat de prezenţa sa şi se tem pentru singuranţa lor.
Anul trecut, urşii le-au dat mari bătăi de cap autorităţilor din Dâmboviţa. CJSU Dâmboviţa a cerut instituţiilor cu atribuţii să transmită informări şi puncte de vedere în aşa fel încât autorităţile judeţene să transmită Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, documentele necesare pentru obţinerea acordului de recoltare a unui urs identificat pe raza comunei dâmboviţene Pucheni.
De asemenea, după ce un urs a fost văzut în apropierea caselor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RO ALERT locuitorilor din Gura Ocniţei, prin care erau sfătuiţi să ia măsuri de autoprotecţie.
În luna iunie 2021, un urs a fost zărit plimbându-se nestingherit prin halele dezafectate ale Termocentralei de la Doiceşti, iar angajaţii societăţii de pază, singurii care se mai află pe acolo, au intrat în panică, neştiind dacă se mai află înăuntru.
Vă recomandăm să mai citiţi:
CJSU Dâmboviţa a declarat risc mediu de pericol privind apariţia unui urs în Pucheni
O altă comună, vizitată de o ursoaică. Sătenii din Pucheni se baricadează în case