Situaţie fără precedent în Dâmboviţa. Autorităţile recunosc pericolul apariţiei urşilor în trei localităţi
0
Autorităţile din Dâmboviţa constată risc de apariţie a urşilor în trei localităţi şi dispun măsuri de prevenire a unor incidente grave. Este vorba de Gura Ocniţei, Moţăieni şi Pucheni
Autorităţile dâmboviţene au constatat că există risc mediu de apariţie a urşilor în două comune ale judeţului şi risc mare ca animalele să intre în zonele locuite de oameni într-o comună, în acest context fiind dispuse măsuri de prevenire a unor agresiuni, inclusiv dislocarea de patrule de poliţie şi jandarmi în zonele cu potenţial pericol.
”Se constată încadrarea situaţiei privind apariţia speciei ursului brun pe raza UAT Gura Ocniţei şi Moţăieni la un nivel de risc mediu şi pe raza UAT Pucheni la un nivel de risc mare”, se arată într-o hotărâre adoptată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
Astfel, au fost dispuse măsuri de prevenire, prin „folosirea semnalelor acustice şi luminoase pentru îndepărtarea ursului din zonele locuite sau utilizate de către populaţie, măsuri de prevenire, prin trimiterea de echipaje de poliţişti şi jandarmi în zonele unde a fost semnalată prezenţa ursului şi există pericolul unei posibile agresiuni, precum şi măsuri de informare a localnicilor cu privire la existenţa unui potenţial pericol determinat de prezenţa ursului, modul în care aceştia să se comporte în astfel de situaţii”.
CJSU Dâmboviţa a cerut instituţiilor cu atribuţii să transmită informări şi puncte de vedere în aşa fel încât autorităţile judeţene să transmită Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, documentele necesare pentru obţinerea acordului de recoltare a ursului identificat pe raza comunei Pucheni.
După ce un urs a fost văzut în apropierea caselor, Inspectoratul pentru Sitauţii de Urgenţă a emis un mesaj RO ALERT locuitorilor din Gura Ocniţei, prin care îi sfătuieşte să ia măsuri de autoprotecţie. Un cetăţean a sunat la 112 şi a spus că a văzut ursul în zona fabricii de cărămidă.

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dâmboviţa, ne-au spus că ursul este o specie protejată de lege şi că nu pot face mai nimic în lipsa unui ordin de vânătoare sau relocare.
„Fiind o specie protejată nu putem să facem mai nimic. Nu ni s-a solicitat relocarea sau vânătoarea până acum. S-au înmulţit atât de mult, încât sunt de nestăpânit şi au migrat peste tot. Însă deocamdată nu văd un pericol iminent pentru oameni. Agenţiile de Mediu gestionează situaţiile cu speciile protejate”, a spus Stan Cristian, directorul AJVPS Dâmboviţa.
De câteva săptămâni, ursul cotrobăie şi prin localităţile Dragodana, Mogoşeşti, Cobia, Valea Mare şi Dragomireşti, unde produce pagube materiale şi ucide animalele din gospodărie.
Estimările ar fi că în România trăiesc, la ora actuală, în jur de 10.000 de urşi.
În judeţul Dâmboviţa există aproximativ 161 de urşi, potrivit estimărilor din 2020, un număr destul de mare, ţinând cont în urmă cu 10 ani numărul lor era de 80.
La „pachet” cu creşterea populaţiei de urşi au crescut însă şi problemele cu ei, mai nou obişnuind să cotrobăie gospodăriile din zona de câmpie, deşi ar fi fost mai de aşteptat să o facă în zona de munte.
Vă recomandăm să mai citiţi:
CJSU Dâmboviţa a declarat risc mediu de pericol privind apariţia unui urs în Pucheni
O altă comună, vizitată de o ursoaică. Sătenii din Pucheni se baricadează în case