UPDATE Poliţistul sucevean, care a cerut mită 1.000 de euro de la un individ cercetat pentru o tentativă de omor, a fost arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un poliţist sucevean a fost arestat preventiv după ce a cerut mită 1.000 de euro. FOTO: Dănuţ Zuzeac
Un poliţist sucevean a fost arestat preventiv după ce a cerut mită 1.000 de euro. FOTO: Dănuţ Zuzeac

Ofiţerul Florin Vasile Popescu de la IPJ Suceava a fost reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Acesta a cerut de la un individ judecat pentru tentativă de omor suma de 1.000 de euro, pentru a interveni pe lângă un judecător de la Tribunalul Suceava ca să-i aplice o pedeapsă mai blândă.

UPDATE: Poliţistul Florin Vasile Popescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Suceava.

Procurorii DNA Suceava au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Florin Vasile Popescu, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. De asemenea, procurorii anticorupţie au luat măsura controlului judiciar pentru 30 de zile faţă de inculpatul Ovidiu Stănescu pentru cumpărare de influenţă.

Anchetatorii au stabilit că în perioada 30 aprilie 2015 – 11 decembrie 2015, poliţistul Popescu a pretins, direct şi pentru sine, de la o persoană suma de 1.000 de euro şi a primit printr-un intermediar suma de 500 de euro. Aceste sume de bani au fost pretinse şi primite de către ofiţerul de poliţie în schimbul unui pretins ajutor pe care acesta l-ar fi acordat persoanei respective, ce a avut calitate de suspect într-un dosar penal în care inculpatul desfăşurase acte de urmărire penală.

În perioada octombrie 2015 – 18 noiembrie 2015, poliţistul Popescu a cerut de la Ovidiu Stănescu suma de 500 de euro, din care a primit 300 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui judecător de la Tribunalul Suceava, învestit cu soluţionarea unei cauze penale ce privea o rudă a cumpărătorului de influenţă, trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă de omor. De asemenea, inculpatul Popescu a promis că îl va determina pe magistrat, inclusiv prin intermediul a două persoane, să adopte o soluţie favorabilă în acel dosar, respectiv să lase în libertate persoana respectivă sau să o condamne la o pedeapsă mai blândă.

După pronunţarea condamnării în primă instanţă la o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare, inculpatul Florin Vasile Popescu a pretins, în mod repetat şi la date diferite, sume de bani de la Ovidiu Stănescu, sub pretextul că pedeapsa a fost una mică datorită intervenţiilor sale făcute pe lângă judecătorul respectiv.

La data de 19 ianuarie 2016, poliţistul Popescu a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 700 de lei de la inculpatul Ovidiu Popescu. Astăzi, ofiţerul de la IPJ Suceava va fi prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite