Incendiu în Ialomița. Gospodărie din Munteni Buzău făcută scrum

0
Publicat:

O familie din comuna Munteni Buzău, Ialomița, a rămas sub cerul liber, pentru că un incendiu devastator le-a făcut scrum gospodăria. Focul a fost provocat de un scurtcircuit electric.

Incendiu a distrus o întreagă gospodărie FOTO ISU Ialomița
Incendiu a distrus o întreagă gospodărie FOTO ISU Ialomița

Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia și Detașamentului de pompieri Urziceni au fost alertați în weekend-ul 29-30 octombrie a.c. să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință și anexele acesteia, în comuna ialomițeană Munteni Buzău.

Conform ISU Ialomița, din cauza suprafeței mari afectate de foc a fost necesară suplimentarea forțelor și mijloacelor de intervenție.

Astfel, pentru gestionarea situației de urgență s-a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijinul militarilor a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

În urma incendiului, la fața locului a rămas dezastru: au ars locuința și anexele în proporție de 90%, bunuri electrocasnice, articole de mobilier și îmbrăcăminte, dar și 120 de păsări și nouă animale.

Nu utilizați dspozitive cu improvizații!

Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă cetățenilor următoarele măsuri de prevenire:

- Nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații!

- Nu suprasolicitaţi instalația electrică folosind mai multe aparate simultan!

- Nu lăsați nesupravegheate aparate electrice sub tensiune!

- Instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului!

- Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate!

Arsă de vie în casă

În luna iunie, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost găsită carbonizată de pompierii care au venit să stingă incendiul care cuprinsese o locuinţă din comuna Ciocârlia.

Intervenţia a avut loc în seara de 22 iunie, în comuna Ciocârlia, unde echipajele au acţionat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă şi o anexă. Din nefericire, pentru proprietara casei nu s-a mai putut face nimic. Femeia a murit arsă de vie în casă.

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite