Românii şi-ar putea transforma gratis creditele din valută, în lei
0
Un proiect de lege depus la Senat şi semnat, printre alţii, şi de către Darius Vâlcov de la Olt, prevede posibilitatea ca românii ce au contractat credite în valută să le poată converti în moneda naţională fără să mai plătească alte comisioane. Proiectul urmează să intre în dezbatere în plenul Senatului şi, dacă va fi adoptat la final, va reduce semnificativ din valul de comisioane încasate de la clienţi de către bănci.
Proiectul cu pricina a fost depus la registratura Senatului pe data de 17 februarie şi poartă numele oficial „Propunere legislativă pentru completarea PUG nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori”. Fiind semnat de către mai mulţi senatori, printre care se numără şi Darius Vâlcov de la Ol (fost membru PDL ani la rândul - acum membru PSD "full-time"), proiectul respectiv va permite românilor care au credite în valută să le transforme în lei – fără alte taxe din partea băncilor unde au contractat iniţial împrumuturile.
„Acest proiect de lege va da posibilitatea tuturor românilor care au credite mai vechi contractate într-o monedă străină ca să le convertească în moneda naţională - lei - în mod automat, la cursul de schimb al valutei respective faţă de leu, desigur. Acest lucru ar urma să se deruleze fără ca aceşti clienţi cu credite în valută să mai plătească alte taxe ori comisioane către băncile unde au creditele pe care vor să le transforme în moneda naţională. Se pare că este şi o directivă europeană în acest sens”, a declarat senatorul Darius Vâlcov în cursul zilei de vineri - 21 februarie, într-o conferinţă de presă.
Potrivit proiectului menţionat, băncile va trebui să suporte conversia în cazul clienţilor ce doresc acest lucru din profitul obţinut pe anii anteriori. Nefiind trecută cu menţiunea de a fi dezbătută în procedură de urgenţă, iniţiativa parlamentară menţionată va intra în dezbaterea Senatului la o dată încă necunoscută.
Mai puteţi citi şi:
VIDEO Primăria Slatina a început curăţenia de primăvară cu „toaletarea” copacilor
Târg de mărţişoare şi felicitări hand-made la Slatina