REZULTATE FINALE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 OLT  Cei mai mulţi elevi din ţară cu media de admitere 10 la liceu sunt de la Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judeţul Olt are cei mai mulţi elevi cu media de admitere la liceu 10  (FOTO: Mugurel Manea)
Judeţul Olt are cei mai mulţi elevi cu media de admitere la liceu 10  (FOTO: Mugurel Manea)

Afişarea rezultatelor finale de la Evaluarea Naţională 2014, în seara de joi – 3 iulie, a adus o surpriză plăcută autorităţilor judeţene şi nu numai: dintre cei 82 de elevi din ţară care au obţinut media de admitere 10 la liceu, cei mai mulţi provin din judeţul Olt, respectiv 12 absolvenţi ai clasei a VIII-a. Dintre aceştia, zece provin din mediul urban, iar doi sunt “de la ţară”. Lista completă a mediilor este pe EDU.RO.

Ministerul Educaţiei a publicat ierarhia elevilor pentru repartizarea la liceu cu o zi mai devreme decât se anunţase iniţial, respectiv joi seară, şi nu vineri – 4 iulie. La nivel naţional, 82 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au obţinut media de admitere 10 la liceu, cei mai mulţi dintre ei fiind din judeţul Olt. Mai exact, oraşul Slatina este pe primul loc - cu patru elevi, urmează Corabia şi Caracal - cu câte trei elevi, respectiv comunele Scărişoara şi Giuvărăşti cu câte un elev cu media de admitere 10 (zece). În Bucureşti numai patru elevi vor intra la liceu anul acesta cu media 10.

Elevii care au reuşit să obţină nota perfectă la OLT, la ambele probe, sunt următorii:
--- Bocai A. Elena (Şcoala gimnazială “Virgil Mazilescu” Corabia);
--- Chiroiu Jitianu F. Doina (Şcoala gimnazială “Nicolae Titulescu” Caracal);
--- Diaconu A. Maria Loredana (Şcoala gimnazială “Gheorghe Magheru” Caracal);
--- Ficiu I. Bogdan (Şcoala gimnazială “Virgil Mazilescu” Corabia);
---  Marcu D. Maria Gabriela (Şcoala gimnazială comuna Giuvărăşti);
--- Neaşcu C. Adela Daria (Şcoala gimnazială “Virgil Mazilescu” Corabia);
--- Orzaţă F. Miruna Narcisa (Şcoala gimnazială comuna Scărişoara);
--- Popescu V. Eduard Cristian (Şcoala gimnazială “Vlaicu Vodă” Slatina);
--- Silinescu A. Maria Iulia (Şcoala gimnazială “Vlaicu Vodă” Slatina);
--- Manolache L. Maria Alexandra (Şcoala gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina);
--- Strungaru V. Andreea Diana (Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina);
--- Popa T. Tudor Virgil (Şcoala gimnazială nr. 2 Caracal).

În Brăila sunt şapte medii de 10, în Iaşi - şase medii de 10, în Constanţa şi în Dolj - cinci medii de 10, iar în Bucureşti, Satu Mare, Sălaj şi Gorj, doar patru elevi au media de admitere 10. Prin urmare, dintre cei 3.940 elevi de clasa a VIII-a din judeţul Olt înscrişi la Evaluare Naţională 2014, dintr-un total de 4.400 câţi au terminat efectiv gimnaziul, au obţinut note peste 5 un număr de 3.488 elevi.

Topul primelor 10 medii de admitere din judeţul OLT

capacitate 2014 olt

Urmează repartizarea computerizată

De aici începe tot demersul admiterii în clasa a IX-a. În perioada 4-8 iulie, elevii şi părinţii vor completa fişele de înscriere cu primele licee pentru care optează, în funcţie de medie, de poziţia în ierarhie, dar şi de locurile disponibile pentru fiecare specializare. Pe 15 iulie va avea loc prima etapă a repartizării computerizate a elevilor, rezultatele urmând a fi publicate pe 16 iulie, tot online, pe admitere.edu.ro. Apoi, între 17 şi 25 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la licee, urmată de celelalte două etape de admitere, pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară (16-31 iulie, respectiv 1 august - 8 septembrie).

Cum se calculează media de admitere

Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, rezultatul de la capacitate reprezintă 75% din media de admitere, iar 25% este media anilor de gimanziu. Astfel, nota finală se calculează după formula următoare: media notelor din gimnaziu se adună cu media de la Capacitate înmulţită cu 3, apoi totul se împarte la 4. De exemplu, în cazul unui elev care a avut în clasele V-VIII o medie de 8,40 şi a luat la Evaluarea Naţională 9,20, formula va avea următorul rezultat: (8,40+3x9,20)/4=9,00.

Calendarul admiterii la liceu 2014, pe scurt:
• 4-8 iulie: completarea de către elevi şi părinţi a opţiunilor (liceelor dorite) în fişele de admitere;
• 15 iulie: repartizarea computerizată de către Ministerul Educaţiei - etapa I;
• 16 iulie: afişarea rezultatelor repartizării computerizate la şcoli, licee şi online (admitere.edu.ro);
• 17-25 iulie: depunerea dosarelor de înscriere la licee;
• 16-31 iulie: a doua etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară);
• 1 august - 8 septembrie: a treia etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după cele două etape).
 

Vă mai recomandăm:

ADMITERE LICEU 2014 Adevarul.ro îi arată copilului tău la ce liceu poate fi repartizat în funcţie de media de la Evaluarea Naţională

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 OLT Mediile finale pentru admiterea la liceu au fost publicate pe EDU.RO

 VIDEO ADMITERE LICEU 2014 Cum să alegi liceul potrivit, la Adevărul Live

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Olt Notele finale după contestaţii de la Capacitate 2014

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Olt Peste 550 de elevi au contestat notele primite la Capacitate

VIDEO REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Olt. Procentul notelor peste 5 la Capacitate este de 64,3% 

VIDEO  REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Olt. S-au afişat primele note la avizierele şcolilor

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite